Când vom fi mai fericiți?

“A încerca să fim ca altul înseamnă a ne ofili sufletul.

Am venit pe această planetă pentru a  exprima cine suntem noi.”

Louise L. Hay

M-a întrebat o amică:

- Irina, când o să fim mai fericiți?

- Când o să realizăm că mâncarea e bună și dacă n-o gătim în Dry Cooker, i-am răspuns fără să mă gândesc.

Vă imaginați stupoarea ei? N-am apucat să mai spun ceva, că ea mi-a și răspuns:

 - Măi, câtă dreptate ai!

Probabil că a avut o revelație și a asociat imediat imaginea tigăii cu iPhone-ul la care visează și pentru care strânge bani de 2 luni.

Răspunsul meu mi-a amintit de o întâmplare...

Cu ceva timp în urmă am mers în vizită la niște oameni minunați, la țară. Știind că vin, s-au pregătit cu tot ceea ce au crezut că ar fi mai bun pentru niște musafiri pretenţioşi de la oraș. Au cumpărat cașcaval, tot felul de mezeluri frumos ambalate, salam de Sibiu și pâine feliată.

De îndată ce am ajuns, după o călătorie de vreo 7 ore cu mașina, m-am refugiat în prima încăpere unde am văzut o ușă deschisă. Căutam răcoare. Era o bucătărie de vară. Gazda m-a strigat din curte, disperată să îmi spună că nu acolo mă primește, ci în „casa mare”. Nu m-am mișcat din loc. De ce? Pentru că zărisem pe colțul unei sobe un taler de lemn pe care era o bucată de mămăligă. M-am năpustit asupra ei. Nu pentru că aș fi fost leșinată de foame, ci pentru că îmi era poftă. Când a venit gazda și m-a văzut cum mâncam din mămăliga rece, mi-a spus cu un ton blajin că a pregătit mâncăruri bune și că mă roagă să mergem la masă.

- Săru’mâna. Dar n-aveți o bucată de brânză? am întrebat-o înfulecând cu poftă exact cum nu se aştepta să facă o don'șoară de la oraș.

- Am, dar am pregătit gustări. Domnișoară, aia e mămăliga găinilor..., a spus femeia, uimită peste măsură de gestul meu.

- Și credeți că, dacă o mănânc eu, găinile se vor supăra rău pe mine?

Mi-a dat biata femeie o bucată de brânză și mi-a adus pe rând: farfurie, șervețel...

Cred că a fost cea mai bună mămăligă pe care am mâncat-o vreodată. Aia a găinilor. Așa rece cum era. Am mâncat cu o poftă hulpavă, apoi m-am justificat în fața gazdei și i-am spus că mămăliga e mâncarea mea preferată.

Două zile cât am stat acolo, nu m-am atins de cașcaval și nici de celelalte bunătăți pe care  le cumpărase. Am mâncat numai mâncare gătită și mămăligă dimineața, la prânz și seara. Avea tanti un ceaun vechi... iar tigaia în care ne-a prăjit cărniță (şi slănină, la cererea mea) cred că era de pe timpul Primului Război Mondial. Și nu am stat în casa mare unde domneau covoarele persane și mobila nouă, ci acolo în bucătăria ei mică de vară. Acolo erau miresmele, oameni care veneau și plecau (știți cum e la țară), oameni simpli, dar atât de buni și de curați, care se închinau înainte și după mese, care povesteau lucruri banale, pământești, dar atât de frumoase și lipsite de orice urmă de răutate... A fost magic. Un fel de fericire pe care n-aș ști cum să o descriu acum...

Era pace. Și îmi era foarte bine. Simțeam că nu îmi lipsește nimic.

Chiar cred că vom fi mult mai fericiți când ne vom bucura de viață şi de ceea ce avem deja. Pentru că mâncarea e bună și dacă nu e gătită în tigăi magice, iar prietenii sunt aceiași și dacă nu-i ții într-o listă pe iPhone. Și habar nu aveți ce buni sunt pufuleții când îi mănânci cu oameni dragi! Și ce confort îți oferă o rablă de mașină când mergi către cineva drag, iar dacă te mai și ține cineva de mână... cânți și te prosteşti și ai o călătorie memorabilă.

Vom fi mai fericiţi când vom preţui timpul mai mult decât preţuim banii. Când vom prețui mai mult oamenii decât lucrurile. Când vom realiza că suntem sclavii lucrurilor şi ai imaginii publice, că ne sacrificăm pentru nimicuri care nu ne fac neapărat viața mai frumoasă, că ne îndatorăm şi facem rabat de la calitatea vieţii și amânăm totul de parcă am trăi o mie de vieți.

Vom fi mai fericiţi când vom realiza că valoarea unei maşini şi a unei călătorii o dau oamenii din maşină, nu preţul maşinii.

Vom fi mai fericiţi când vom şti cum să alegem oamenii care să facă parte din viaţa noastră.

Vom fi mai fericiţi când vom înţelege că a fi este mai important şi mai înălţător decât a avea. Că banii pot cumpăra lucruri, chiar și oameni, dar nu pot cumpăra iubirea. Că lucrurile pe care le preţuim atât nu ne iau în braţe noaptea, nu se bucură când ne întoarcem acasă, nu ne mângâie când suntem trişti sau bolnavi şi nu plâng alături de noi și nici după noi când nu vom mai fi...

Vom fi mai fericiţi când vom înţelege că între preţ şi valoare este o mare diferenţă.

Vom fi mai fericiţi când vom realiza că orgoliul şi vanitatea sunt distructive. Când nu ne vom mai teme și nu vom mai fi prea mândri ca să ne cerem iertare. Când vom spune „Te iubesc!” cu toată inima.

Vom fi mai fericiți atunci când vom înțelege că nefericirea altora nu ne ajută, când vom învăța să ne vedem de drum fără a-i urî pe cei care ne-au dezamăgit și când vom înceta să ne răzbunăm pe cei cu care am încheiat relații. 

Vom fi mai fericiţi când vom înțelege că există probleme mai grave decât faptul că afară plouă, că vecinul s-a uitat urât la noi, că nu ştiu cine vorbeşte urât despre noi, că ne-am pătat bluza preferată sau că mașina are o zgârietură...

Vom fi mai fericiți când nu ne vom mai compara fericirea sau nefericirea cu alţii.

Vom fi mai fericiți când vom trăi așa cum ne dorim, când vom face mai mult ce ne place decât ceea ce „trebuie”, când nu ne vom mai teme să spunem adevărul și să fim așa cum simțim cu adevărat. Când nu-i vom mai lăsa pe alții să facă alegeri pentru noi și în locul nostru.

Vom fi mai fericiți când toate gândurile și faptele noastre vor porni din inimi pline de iubire.

Nu mai amânați să vă bucurați de viață. Până o să aveți telefonul ăla, mașina aia și ce știu eu ce mai visați, bucurați-vă cu ceea ce aveți acum. Azi.

Fragment din http://bit.ly/Insomnii-BinderIrina