Știi când vei putea avea o părere cu adevărat obiectivă despre un om? Atunci când vei fi trăit în pielea lui.
Când îi vei fi purtat durerile pe umeri, când îi vei fi simțit temerile pulsând în propria inimă. Când vei fi muncit în locul lui, luptând cu aceleași poveri, făcând aceleași sacrificii, simțind aceeași sete de reușită și aceeași apăsare a eșecului.
Când vei fi înțeles bucuria unei victorii mici, dar câștigate cu sufletul.
Când vei fi trecut prin nopțile lui nedormite, prin clipele de îndoială și renunțare, prin frământările pe care nu le vede nimeni dincolo de zâmbetul afișat.
Când fiecare speranță a lui va fi devenit și speranța ta.
Când vei fi luat decizii în locul lui, asumându-ți toate consecințele, fie ele bune sau rele.
Până atunci, orice părere ai avea despre el nu va fi decât o umbră de adevăr.
Pentru că un om nu se cunoaște din zvonuri, din priviri aruncate în treacăt sau din prejudecăți hrănite de superficialitate.
Pentru că fericirea pe care o afișează poate ascunde un gol pe care tu nu l-ai simțit niciodată. Iar ceea ce are nu îți va spune niciodată ce îi lipsește cu adevărat.
Pentru că un om nu este doar ceea ce se vede, ci și ceea ce ascunde. Nu este doar ceea ce spune, ci și ceea ce tace. Nu este doar ceea ce arată lumii, ci și ceea ce poartă în singurătatea sufletului său.
Pentru că fiecare om este un univers de trăiri, de visuri, de pierderi și speranțe.
Pentru că fiecare om poartă în el o poveste pe care nu o vom citi niciodată în întregime.
Și nimeni, absolut nimeni, nu poate spune că-l cunoaște cu adevărat, dacă nu a simțit măcar o frântură din ce înseamnă să fie el.
Niciun comentariu