Noi, femeile

„Femeia nu este sexul slab. E cel mai nobil dintre cele două, prin puterea sa de sacrificiu, de suferinţă în tăcere, de umilinţă, credinţă şi cunoaştere.”

- Mahatma Gandhi 

Noi, femeile, suntem un univers de trăiri. Suntem pe cât de fragile, pe atât de puternice.

Suntem capabile să plângem o noapte întreagă, iar dimineața să ieșim în lume cu un zâmbet frumos pe chip, înfruntând toate provocările pe care ni le aşterne în cale viaţa. Plângem atunci când suntem fericite și râdem atunci când suntem triste și nervoase.

Suntem neînțelese – pentru stările noastre schimbătoare de dispoziţie, pentru sensibilitatea noastră, fiindcă ne emoționează orice este frumos: o floare, o melodie, un zâmbet, vocea unui copil, tandrețea unui bătrân, amintirea cuiva drag... Plângem la nunți, plângem când o prietenă aduce pe lume un copil, plângem când cineva drag suferă, când pierdem o persoană apropiată, când suntem părăsite, când suntem nedreptățite, când ne simțim singure și când ne este dor.

Ne sperie singurătatea și incertitudinile, dar nu obosim așteptând...

Visăm, apoi ne abandonăm visurile noastre pentru a trăi și a împlini visurile celor pe care-i iubim.

Ne atașăm de oameni, de locuri, de lucruri și de momente frumoase.

Muncim cu dăruire, fiind capabile să fim și mame, și soții, și femei de carieră. Și găsim întotdeauna timp pentru a fi alături de o prietenă care are nevoie de noi.

Suntem capabile să trăim zile întregi cu un compliment mic, păstrăm cu sfințenie orice amintire care ne-a făcut sufletul să vibreze, uscăm flori între filele cărţilor și îmbrățișăm mascotele de pluș pe care le-am primit în dar.

Renunțăm la noi, ne abandonăm și ne sacrificăm în numele iubirii, dăruind totul copiiilor, soților, părinților, prietenilor...

Ne lăsăm rănite, suferim și apoi iertăm. Iertăm neobosit indiferența și răutățile celor pe care-i iubim. Avem dureri în stare să ne distrugă sufletul, dar avem sufletul în stare să se regenereze cu o simplă îmbrățișare, cu un simplu „Iartă-mă!”, cu un simplu „Te iubesc!” sau cu o promisiune...

Iubim neobosit și necondiționat. Îi iubim chiar și pe cei care nu ne iubesc.

Avem momente când suntem capricioase și imposibile, când obosim să fim perfecte și să ne prefacem că ne este bine... pentru că în fiecare zi ascundem dureri fizice și sufletești, îndoieli, temeri, regrete, neîmpliniri; în fiecare zi ne străduim să arătăm senin şi să îi liniştim pe cei dragi, asigurându-i că ne este bine, când nouă ne vine să ne aşezăm pe pat şi să zacem nemişcate.

Uneori suntem percepute ca fiind complicate și pretențioase, fără să se știe că avem nevoie de atât de puțin pentru a fi fericite! Avem nevoie să fim alintate, ascultate, acceptate, apreciate, mângâiate... Avem nevoie să ni se recunoască meritele, să fim înțelese, să ni se ofere iubirea de care depind atât de mult sufletele noastre fragile...

Suntem dependente de dragoste, de mângâieri și de cuvinte frumoase. Avem bucurii și visuri copilărești pe care nu ar trebui să ni le tulbure nimeni.

Punem iubire în tot ceea ce facem și în tot ceea ce dăruim.

Suntem frumoase pentru că suntem delicate, tandre, sensibile, empatice, copilăroase și iubitoare.

Suntem puternice pentru că suntem responsabile, prezente, atente, capabile, harnice, iertătoare și ambițioase.

Avem priviri pline de admiraţie sinceră care înfrumusețează orice lucru pe care ne cad ochii. Avem mângâieri care alină orice durere.

Suntem greu de înțeles, dar atât de ușor de iubit! 

Fragment din Cartea Insomnii