Nimeni nu mă cunoaşte cu adevărat

Cu siguranță multe persoane din anturajul meu și poate chiar și străine trăiesc cu convingerea că mă cunosc. Faptul că nu am contrazis și nu m-am apărat când s-au emis păreri despre mine, le-a întărit unora convingerea că ei dețin adevărul.

Am lăsat lumea să mă creadă exact așa cum m-a perceput, indiferent cât de departe de adevăr era. N-am încerat să mă justific și nici să conving că sunt altfel. Ar fi un consum prea mare de energie și de timp.  
Tratez cu umor oamenii care mă etichetează greșit. Chiar este amuzant să surprinzi pe cineva în mod plăcut, atunci când descoperă că s-a înșelat în privința ta. :) 
Nu m-a preocupat niciodată reputația, cu atât mai mult cu cât mi s-a dovedit, de nenumărate ori, că oricât de bun și de corect ai fi, tot se va găsi cineva care să nu te placă și care să găsească ceva greșit la tine. Tot se va găsi cineva care să speculeze orice detaliu care poate fi folosit împotriva ta, care să îți pună în cârcă lucruri care nu te reprezintă, cu scopul de a-ți strica imaginea...  

Am auzit tot felul de păreri eronate despre mine, mai ales de la atotștiutori și închipuiți care se cred cunoscători de oameni. 
Sunt persoane care, deși stau zi de zi în preajma mea, nu sunt capabile să mă cunoască. Mi-au pus o etichetă după o primă impresie, sau poate dupa vreun zvon auzit și gata. Limite... 
Oamenii judecă de obicei după valorile și posibilitățile lor. Mulți judecă după prejudecăți proprii și prea puțini după calități obiective. 
Unii au un spirit polițienesc exagerat, iar alții sunt de-a dreptul paranoici. Alții sunt influențabili și ușor de manipulat. Și totuși, mulți trăiesc cu impresia că mă cunosc suficient de bine încât să mă poată descrie obiectiv. Greșit! NIMENI nu mă cunoaște cu adevărat. Pentru că nimeni nu a trăit în locul meu și nici suficient de mult timp lângă mine ca să apuce să mă cunoască.  
Nimeni nu știe ce ascund în suflet, pentru că arăt doar atât cât vreau din mine. Nimeni nu știe cât știu și ce pot, pentru că spun mai puțin decât știu, gândesc mai mult decât arăt și arăt atât cât poate vedea și suporta fiecare om, în funcție de limitele sale.
Nimeni nu știe că pot zâmbi când sunt nefericită și îndurerată și că uneori îmi ascund fericirea de cei care nu ar suporta să mă vadă fericită.
Nimeni nu știe cât sunt de sensibilă, dar nici cât pot fi de puternică. 
Nimeni nu știe cât sunt de bună, dar nici cât pot fi de rea. Nimeni nu știe cât pot să îndur și nici cât pot să iert. 
Nimeni nu îmi cunoaște istoriile de viață pentru că am trăit ferită de curiozitățile lumii și mi-am protejat intimitățile. Fiecare știe exact atât cât vreau eu să știe.
Nimeni nu știe ce am sau ce-mi lipsește, pentru că nici nu m-am lăudat, nici nu m-am plâns că nu am și nici n-am cerut ceva cuiva. 
Nimeni nu știe cum trăiesc, ce visez, ce bucurii am, ce dureri, ce ambiții, ce aspirații... pentru că dincolo de o imagine, dincolo de niște vorbe scrise sau rostite, dincolo de zâmbete sau de grimase de durere se află o viață, un suflet și un univers de trăiri pe care numai EU le cunosc. 

Crezi că mă cunoști? Mai gândește-te... ;)