Încredere? Precauţie!

Atunci când ești la pământ, când trăiești o dramă a vieții tale, ai nevoie de un umăr pe care să plângi, de un suflet căruia să-i împărtășești durerile tale. 
Ești atât de disperat să îți descarci sufletul, încât ai impresia că orice om care se arată dispus să te asculte, îți este prieten bun. 
Suferințele ne transformă în ființe naive și vulnerabile.
Dar există două feluri de oameni care te ascultă: oameni cărora le pasă și curioșii.
Cei cărora le pasă, te ascultă, nu te judecă și încearcă să îți aline sufletul cu o vorbă bună, cu un sfat prietenesc, cu o îmbrățișare și chiar plâng alături de tine. Știi că orice le-ai povesti, nu te vor judeca și că secretele tale vor fi în siguranță. Au răbdare să depășești perioada critică și nu te lasă să treci singur prin etapa grea a vieții tale.
Curioșii te ascultă fie pentru că sunt avizi să știe detalii despre viețile altora, fie în vederea acumulării de informații despre tine, pe care mai târziu le vor folosi împotriva ta. Pentru unii, scormonitul în viețile altora a devenit o plăcere care îi ajută să își uite propriile vieți mizere.
Trebuie să fii precaut atunci când îți descarci sufletul în fața cuiva, pentru că îți asumi riscuri nedorite. Nu știi cine se poate ascunde în spatele unui chip prietenos și plin de compasiune. Nu oricine se arată dispus să te asculte, te și înțelege și este dispus să îți ofere ajutor.
Unii te vor judeca după prejudecățile și limitele lor. Și riști ca durerile tale să devină subiecte de budoar și să împodobească pereții altora, care vor face batjocură și circ din ele.
Uneori este mai bine să îți ții durerile încuiate în sufletul tău. Doar acolo pot fi în siguranță. Sau scrie-ți durerile într-un jurnal personal și secret. Acolo vei regăsi oricând același adevăr, nedisimulat de percepțiile și prejudecățile altora. Acolo nu te va judeca nimeni...