Aparenţe...

Am descoperit cei mai frumoși oameni acolo unde lumea trece nepăsătoare, în spatele unor chipuri aparent banale, în trupuri obosite, bolnave, marcate de suferință. Și am întâlnit oameni urâți, ascunși în trupuri perfecte, cu priviri reci, goale, lipsite de lumină.

Am simțit căldură în gesturile unor străini, de la care nu aș fi așteptat nimic, așa cum am simțit răceală din partea celor apropiați, a celor care ar fi trebuit să fie acolo, dar care s-au îndepărtat în cele mai grele momente.

Am primit mângâiere, înțelegere și sprijin de la oameni care, în ochii lumii, nu aveau nimic de oferit. Și am fost abandonată tocmai de cei care aveau totul, de cei pe care i-am ajutat, de cei cărora le-am fost aproape când nimeni altcineva nu era acolo pentru ei.

Am descoperit sensibilitate în suflete aparent dure, ascunsă sub armura celor pe care viața i-a învățat să nu își arate slăbiciunile. Și am descoperit impasibilitate și egoism în oameni care păreau calzi, blânzi, plini de compasiune.

Oameni aflați în suferință, care se luptau cu propria lor durere, mi-au alinat mie răni minore, mi-au oferit alinare atunci când nici eu nu credeam că am nevoie. Și oameni sănătoși, care păreau să aibă totul, m-au privit cu nepăsare în momentele în care aveam cea mai mare nevoie de sprijin.

Am găsit prietenie adevărată în oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată, așa cum am descoperit străini în prieteni vechi, pe care îi credeam apropiați.

Am simțit suflete alături de mine, deși se aflau la mii de kilometri distanță, așa cum m-am simțit singură și rătăcită lângă oameni pe care îi aveam fizic aproape, dar care nu îmi erau cu adevărat alături.

Am fost iertată de oameni cărora le-am greșit și am fost condamnată fără drept de apel de cei cărora nu le-am făcut niciun rău.

Am învățat lecții profunde de la oameni simpli, care nu aveau diplome sau studii, dar care purtau în suflet mai multă înțelepciune decât cei care păreau să știe totul.

Oameni care nu credeau în Dumnezeu mi-au arătat, prin bunătatea lor, drumul către El, în timp ce unii care Îi rosteau numele la fiecare pas m-au îndepărtat prin ipocrizia lor.

Am fost primită ca un oaspete de onoare în case modeste, unde ospitalitatea venea din inimă, și am fost tratată cu indiferență în vile impozante, unde opulența nu putea ascunde răceala sufletelor.

Am fost hrănită din pâinea puțină a unor oameni care nu aveau aproape nimic, iar alții, care aveau totul, nu mi-au oferit nici măcar un pahar cu apă.

Am primit iubire de la oameni cărora nu le dăruisem nimic și am fost rănită de cei cărora le-am oferit totul.

Și astfel, viața m-a învățat să nu mai grăbesc judecata, să nu mai etichetez oamenii după aparențe, să nu mă mai las înșelată de poleiala perfecțiunii.

Pentru că un om nu este niciodată doar ceea ce pare.

Pentru că nu se știe niciodată ce comori ascunde sufletul unui om… și cine, în tăcere, poate fi chiar îngerul pe care nu l-ai văzut.