Este incredibil câte sacrificii suntem capabile să facem noi, femeile, atunci când iubim...
Cât putem aștepta, cât putem visa, cât ne putem iluziona, cât putem îndura și cât putem ierta...
Ne agățăm cu disperare de orice iluzie care substituie fericirea… și așteptăm cu o răbdare absurdă câteva frânturi de bucurie și acele calinerii care ne mângâie sufletele, care ne țin vii, netrăind până atunci, minimalizându-ne viața la acele momente...
Uneori ne umilim conștiente de slăbiciunile noastre, ne desconsiderăm, ne învinovățim, ne abandonăm și ne masacrăm sentimentele...
Și, foarte rar, îndrăznim să ne plângem nemulțumirile și frustrările așteptărilor agonice, pentru că iubim prea mult, atât de mult, încât vrem doar să fim frumoase, bune, perfecte...
Sacrificam cam mult pentru o frantura de bucurie, plangem prea des pentru lucruri despre care nu vorbim niciodata si ne punem de prea multe ori pe locul doi pentru fiinta iubita. Da, e minunat si oribil, e minunat cand sentimente sunt imartasite, dar cand doar unul iubeste nu mai este asa minunat...
RăspundețiȘtergerepentru ca speram la o farama de fericire
RăspundețiȘtergere