"Oameni"...

Sunt oameni care, pur şi simplu nu sunt capabili să se ridice din obscuritatea în care trăiesc fără a pune în umbră alţi oameni. 

Sunt oameni care nu își pot clădi fericirea decât distrugând ceea ce alții au construit. 

Şi sunt oameni care, pur şi simplu nu pot dobândi lucruri, prieteni sau relaţii de iubire, fără a lua toate acestea de la alţi oameni, cărora le aparţin de drept. Iar de multe ori aceştia nu se mulţumesc cu puţin, ci îţi iau totul. Îţi iau toţi prietenii, tot ce ai clădit, toate visurile, iubirea... Fără scrupule. 

De multe ori îi numim pe aceşti oameni „cei mai buni prieteni”. Poate de aceea dezamăgirea purtării lor nedrepte şi nedemne este atât de mare... Datorită lor devenim temători, iar sufletele noastre rămân împovărate cu regrete și cu dureri.

Cred că fiecare dintre noi întâlneşte la un moment dat în viaţa sa un astfel de om... Ca şi cum am fi datori vieţii să trecem măcar o dată prin experienţa de a cunoaşte şi părţile cele mai urâte ale caracterului omenesc. 

În urma acestor experienţe învăţăm cum să credem orbeşte în oameni, să fim naivi, ca mai apoi să fim precauţi şi suspicioşi. Învăţăm cum să ne dăruim inocent şi cu tot ce avem mai bun, ca mai apoi să învăţăm să fim rezervaţi şi precauți. Învăţăm cum este să avem totul, ca mai apoi să pierdem totul.

Poate că trebuie să învăţăm și toate acestea... cine ştie?