.jpg)
Oamenii îți vor reproșa, mai devreme sau mai târziu, că te-au ajutat, că ți-au întins o mână, că ți-au oferit ceva când aveai nevoie. Și atunci te vei simți mic, umilit, prins într-o datorie pe care poate nici nu ai cerut-o. Fă tot posibilul să te descurci singur, să nu stai cu mâna întinsă, să nu depinzi de nimeni. Nu da nimănui satisfacția de a te umili. Dar tu, tu să ajuți și să oferi atât cât poți. Să o faci pentru tine, nu pentru ei.
Tata mi-a spus aceste cuvinte de nenumărate ori. La început, nu le-am înțeles pe deplin. Eram prea tânără ca să cred că oamenii își pot transforma bunătatea în arme, că ajutorul poate deveni monedă de schimb, că binele oferit poate ajunge, uneori, un lanț care să te țină legat.
Dar timpul mi-a arătat că a avut dreptate.
Am învățat să nu cer, să nu aștept, să nu mă sprijin de alții mai mult decât era firesc. Am învățat să mă ridic singură, chiar și atunci când totul părea împotriva mea. Am învățat să îmi port propriile greutăți fără să le fac povară pentru altcineva.
Și am învățat să lupt.
Să lupt pentru mine, pentru visurile mele, pentru liniștea mea. Am învățat să nu depind de nimeni, să nu aștept ca cineva să vină să mă salveze, să nu-mi construiesc fericirea pe mila sau sprijinul altora.
Dar mai presus de toate, am învățat să ofer.
Să ofer fără să aștept nimic în schimb. Să întind o mână fără să notez în suflet datoria celuilalt.
Am învățat să fiu suficient de puternică încât să-i sprijin pe alții, dar suficient de înțeleaptă încât să nu mă las folosită de cei care nu știu să prețuiască ceea ce li se oferă.
Am învățat să trăiesc astfel încât nimeni să nu-mi poată reproșa vreodată ceva. Să nu fiu legată de datorii morale impuse, să nu fiu prinsă în capcana unor favoruri pe care să fiu nevoită să le plătesc într-o zi, în feluri pe care nu mi le-aș fi dorit.
Și nu regret nimic.
Nu regret că uneori am fost la pământ și nu m-a știut nimeni. Doar așa am învățat să mă ridic singură, fără să datorez nimănui victoria mea.
Nu regret că am ajutat, chiar și atunci când nu mi s-a spus nici măcar un simplu „mulțumesc”. Doar așa am înțeles ce înseamnă să oferi cu adevărat: să dai, fără așteptări, fără pretenții, fără resentimente.
Mi-ar fi placut sa-l cunosc pe tatal tau Irina,dar prin intermediul tau si a ceea ce incerci sa ne transmiti,cred ca reusesc sa cunosc o mica parte din ceea ce a fost tatal tau.Ma bucur ca a pus asemenea valori in tine si sper ca nimeni si nimic sa nu reuseasca vreodata sa darame lumea care ti-ai construit-o.Incerc si eu sa transmit fetitelor mele cateva din valorile pe care tatal tau ti le-a transmis tie,sper sa reusesc.Ai un suflet frumos,sa nu lasi pe nimeni sa te schimbe.
RăspundețiȘtergere