Oamenii vin și pleacă din viața noastră, ca anotimpurile care se succed fără a ne cere permisiunea. Niciunul nu îți poate oferi garanția că va rămâne, că îți va fi alături până la capăt. Și, cel mai adesea, pleacă tocmai atunci când sufletul tău se sprijină cel mai tare de ei, când îi simți indispensabili, când ai fi avut nevoie de o mână întinsă, de o voce blândă, de o prezență care să nu te lase să cazi.
Nu este ușor să accepți o astfel de plecare, să îți convingi inima să înțeleagă ceea ce mintea știe deja: că nimeni nu îți aparține, că nu ai dreptul să legi de tine pe cineva care nu mai vrea sau nu mai poate rămâne. Nu este ușor să înveți să mergi mai departe, să îți croiești un drum nou fără acei oameni care erau parte din planurile tale, din visele tale, din viața ta de zi cu zi.
Și totuși, trebuie să înveți să pierzi.
Trebuie să accepți că iubirea adevărată nu înseamnă posesie, ci libertate. Iubirea adevărată nu forțează, nu condiționează, nu cere nimic în schimb. Iar atunci când iubești cu adevărat, uneori trebuie să te desprinzi, chiar dacă doare, chiar dacă te sfâșie, chiar dacă ai vrea să oprești timpul și să-l convingi să păstreze aproape ceea ce e pe cale să se piardă.
Eu așa am făcut cu oamenii care au fost parte din viața mea. Nu am ținut pe nimeni lângă mine dacă nu și-a dorit să rămână. Fie că a fost vorba despre persoana iubită, fie că a fost vorba despre prieteni, i-am lăsat liberi să aleagă. Nu am implorat, nu am încercat să-i conving, nu m-am agățat de ei cu disperare. I-am privit plecând și am înțeles că fiecare are dreptul la propriul drum. Nu i-am urât atunci când nu m-au ales pe mine, pentru că iubirea mea nu a fost niciodată egoistă.
Am pierdut oameni despre care credeam că sunt de neînlocuit, fără de care eram sigură că nu voi putea trăi. Pe unii îi pierdusem poate cu mult înainte ca ei să plece cu adevărat, pentru că uneori un trup prezent nu înseamnă un suflet aproape. Pentru că un prieten care nu mai ascultă, care nu mai întreabă, care nu mai simte, este doar o umbră a ceea ce a fost cândva.
La rândul meu, am plecat atunci când am simțit că nu eram omul potrivit pentru cineva. Că nu puteam să-i fiu sprijin, inspirație, echilibru. Că nu puteam să-i fiu acea lumină care să-l ajute să vadă mai departe. Am plecat, chiar dacă îmi doream să rămân, pentru că un om nefericit și neîmplinit lângă mine nu mi-ar fi adus decât tristețe.
Am fost acuzată că nu am iubit, doar pentru că am avut puterea să las pe cineva să plece, să aleagă un drum mai bun decât cel pe care mergeam împreună. Poate pentru că mi-am luat rămas bun zâmbind… Dar numai eu știu cât am plâns după ce m-am întors cu spatele, atunci când nu mă mai vedea nimeni.
Oamenii vin și pleacă din viața noastră, așa cum și noi, la rândul nostru, venim și plecăm din a lor. Nu știm niciodată cât va dura o călătorie alături de cineva. Nu avem niciun control asupra timpului, asupra schimbărilor, asupra drumurilor care ne despart.
Singurul lucru pe care îl putem face este să prețuim fiecare clipă împreună. Să iubim sincer, să oferim fără teamă, să nu ne temem de pierderi și să nu ne regretăm dăruirea.
Și, atunci când va veni clipa despărțirii, să plecăm fără ranchiună, fără resentimente, fără întrebări care nu mai au nevoie de răspuns. Să lăsăm în urmă amintiri frumoase, urme de lumină, gesturi care vor dăinui dincolo de prezența noastră.
Și, dacă se poate, să lăsăm puțină iubire…
O iubire care să-i însoțească mereu pe aceia pe care, la un moment dat, trebuie să-i lăsăm să plece.
Wow! In momentul asta de cumpana am fost si eu de curind! E nevoie de iubire si curaj, intr-adevar!
RăspundețiȘtergereTe pup!
Pana acum nu am suferit foarte mari pierderi, dar aceste randuri ale tale, m-au facut sa reflectez asupra acestui fapt si sa incerc sa nu devin posesiv, sa dau libertate in alegeri persoanelor din jurul meu, sa nu devin o frana in calea fericirii altora.
RăspundețiȘtergereEu te provoc sa ne spui ce e mai dureros? Sa parasesti sau sa fii parasit? Oare, nu cumva toate acestea pe care le gandim si credem noi sunt doar in mintea noastra? Fiecare are adevarul sau, dreptatea sa, lumea sa... Oare nu toate pe care le sustinem sunt justificarile noastre? Fie ca ne exprimam frumos sau mai putin frumos... Daca pleci pe drumul tau sau lasi sa plece unde vrea o alta persoana pe care spui ca o iubesti, nu e oare dovada de egoism? Nu stiu... Eu te intreb si te provoc! Altfel ce sa spun... scrii extrem de frumos...:P dar n-as vrea sa fiu in pielea celui pe care l-ai parasit...:) Important mi se pare sa nu nu uiti sa zambesti si sa o iei mereu cu curaj de la capat... Si nici nu cred ca lasi sa plece din generozitate... ,,Du-te! Ti-e mai bine fara mine!" cred mai degraba ca sentimentele sunt amestecate... Numai bine!
RăspundețiȘtergereEu am trecut printro asemenea experienta
RăspundețiȘtergereacum aproximativ o luna.Aveam o relatie de sase luni( la momentul acela),lucrurile au evoluat foarte repede intre noi si am ajuns sa ne iubim nebuneste,fara sa ne dam seama de asta.Suntem doua caractere puternice si doi oameni foarte orgoliosi,lucruri care au inceput sa dauneze relatiei.O perioada de cateva saptamani am analizat foarte in amanunt relatia noastra...impreuna si fiecare separat...am ajuns la aceeasi concluzie:"doua pietre tari",niciuna dispusa sa cedeze.El a zis ca simte ca nu mai merge relatia iar eu am hotarat sa plec.In seara in care am plecat ne plimbam tinandu-ne de mana,discutam si radeam,nu cred ca eram constienti ca...de fapt...noi ne despartim.In acea seara,cand taxi-ul ma astepta in fata blocului m-a strans in brate si mi-a spus pentru prima data ca ma iubeste.Vedeam suferinta in ochii lui si abia atunci mi-am dat seama cat de mult mi-as fi dorit sa-mi ceara sa raman.Am stat departe unul de celalalt cam o saptamana,timp in care vorbeam zilnic la telefon,aveam discutii diverse dar niciunul nu indrazneam sa deschidem un subiect despre noi.Intr-o zi insa am primit un mesaj care m-a uimit:"Pregateste-te,intr-o ora pornesc inspre tine!"Nu stiam ce sa fac ... el,cel care mi-a dat de inteles ca ii e mai bine fara mine,si-a dat seama ca nu poate trai fara mine.A parcurs cam 700km ca sa ajunga la mine,deci aveam timp suficient sa ma razgandesc.Nu puteam sa spun "nu".Il iubesc si chiar cred ca mai meritam o sansa.Acum suntem bine,facem eforturi sa ne tinem orgoliile deoparte si invatam impreuna sa facem comprimisuri de dragul iubirii care ne leaga.E un caz real si ai dreptate Anomim: sentimentele sunt amestecate!!!Simti durere,ai regrete,te intrebi de ce ti se intampla asta,ca nu e corect,de ce nu poti fi tu acela care sa-l faci fericit...foarte multe sentimente care te coplesesc si pe care nici acum nu am reusit sa le identific.Irina insa a punctat foarte bine:Nu putem sa stam in calea fericirii oamenilor de langa noi doar din egoism,trebuie sa ii lasam sa zboare daca vedem ca prind aripi iar noi le ingradim orizonturile!La mine a fost un caz fericit...l-am lasat sa zboare ,dar s-a intors la mine .Vrem sa depasim impreuna barierele si speram ca vom reusi.Va pup,dragele mele!
asa este: nimeni nu poate oferi garantii..culmea este, cred eu, ca oamenii au nevoie de garantii..le cauta chiar daca nu recunosc asta.....din pacate egoismul este in fiecare dintre noi....putini sunt cei care reusesc sa-l tina-n frau si sa deschida "colivia" pentru ca celalalt sa zboare atunci cand simte ca el ii sta in cale....dar eu vin si ma intreb...te intreb, irina: oare nu-i mai bine sa alegem sa fim pe cont propriu?!sa alegem singuratatea?!...o sa-mi zici ca de-abia asta este o forma de egoism!?!...dar daca nu pot gestiona suferinta plecarilor din viata mea......oare nu-i mai corect asa..ma impiedica singuratatea sa iubesc omul, frumosul, bunatatea, etc...?!
RăspundețiȘtergereOamenii vin si pleaca din viata noastra... E ceva firesc... Uneori dureros, alteori ca o usurare... face parte din firescul vietii. Tot ce are un inceput are si un sfarsit... Doar noi ne prefacem ca luam viata de la capat de cate ori trecem printr-o incercare... Incercam sa schimbam, sa supravietuim si cautam tot felul de motivatii si explicatii in mintea noastra... De fapt nu vine si nu pleaca nimeni! Decat noi... Noi suntem singurii calatori prin lumea asta... :)))
RăspundețiȘtergerePentru Margot... Fa ceea ce crezi ca e bine pentru tine in primul rand... Lumea s-a nascut din egoism, nu din bunatate... Eu cred ca Dumnezeu se plictisea singur... :P Glumesc... Singuratatea nu e neaparat un lucru rau... Iti da liniste, te poti concentra la ceea ce doresti... dar ca si orice pe lumea asta are si dezavanaje... :)) Tu alegi! Important sa te simti bine cu tine insuti! Mult noroc!
Stii..incerc sa te inteleg, pentru ca te ,,simt'' aproape. Dar pana nu ma voi intelege pe mine, nu te pot intelege nici pe tine.
RăspundețiȘtergereciteam azi pe blog si nu mai reusesc sa ma satur ,ai un fel de a scrie si a descrie...fantastic.ti-am trimis o poezie pe Fb -insomnii ,sa-mi dai o parere
RăspundețiȘtergereesti plagiata....imi pare rau..intra pe
RăspundețiȘtergerehttp://freespiritforblue.blogspot.ro/2012/09/un-strop-de-adevar.....
M-am regasit in acest text pentru ca trec printr-o perioada asemanatoare. Cineva fara de care nu pot trai a plecat de langa mine si nu mai pot vedea niciun orizont.
RăspundețiȘtergereLiulia... Trec acuma exact printr-o situatie asemanatoare ! Am facut cunostinta cu un baiata la serviciu, era un simplu client pe care il deservam, si intre timp mai glumeam cu colega mea si prietenul cu care era, si intimplator am aflat ca are vila chiar in regiunea unde locuiesc impreuna cu parintii. Am devenit un fel de amici, vorbeam pe un site de socializare, glumeam , imi placea sa discut cu el , vedeam in el cel mai pozitiv om care l-am cunoscut vreodata. Cu timpul am devenit un fel de "prieteni", m-a invitat la el de citeva ori, dar toate miroseau doar a prietenie, simpla prietenie, nici prin gind ca as putea sa-l plac. Am inteles ca nu mi-i indiferent in momentul cind la el in odaie am vazut o fotografie aranjata frumos intr-o rama, la lok vizibil. Am inteles imediat ca o iubeste pe fata din poza. Aici deja incepusem sa nu-mi gasesc lokul, nu stiam cine e ea , cit de mult inseamna pentru el. Mi-am gasit curaj sa-i fac o vizita in profilul de pe fb , aici surpriza zeci de fotografii cu ea, erau atit de frumosi, atit de fericiti ore intregi puteam sa-i admir. Am inteles ca nu am nici o sansa!!!! Ii doream tot binele din lume, dar nu aveam curaj sa-l intreb ceva despre aceasta relatie frumoasa. Analizind profilul in intregime, am observat ca au ceva neintelegeri si chiar pare ca s-au despartit. El insa pina in prezent pastreaza toate pozele cu ea! Din discutiile ce au urmat ulterior, culegeam tot ce imi placea, adoram fiecare fraza ce mi-o spunea, asha cum era hazlie, ma atasam de el mai mult si mai mult! Intr-o zi hotarisem sa nu-i mai scriu ca nu e bine asta, nu vroiam sa ma indragostesc de un om care niciodata nu ma va putea privi cu alti ochi. Au urmat citeva zile de tacere, desi intre timp simteam ca ma deshidratez fara el :) In una din zilele ce au urmat m-a invitat la o plimbare, desigur am acceptat, eram fericita...Ne-am plimbat putin, si nu shtiu cum pina la urma am si ajuns sa ne mai si sarutam, imbratisam, sa ne tinem de mina ca doi iubiti. Dupa acea plimbare ma straduiam la maxim sa nu imi fac iluzii. Au urmat inka citeva astfel de plimbari, ne simteam relativ bine unul linga celalalt... si uite ca intr-o zi a disparut! Nu mai vrea sa imi vorbeasca, nu-mi raspunde la mesaje , pur si simplu nu mai exist pentru el. Nici macar nu mi-a dat o explicatie, dar poate ca nici nu o merit. Imi lipseste dar nu pot sa-i spun asta, ca o sa rida de mine. Simt ca ma folosit pentru a petrece ceva timp , ca mai apoi sa dispara fara nici un cuvint. Prietenele nu ma inteleg ca practic il cunosc de 3 luni , si ele nu inteleg cum un om iti poate deveni atit de important intr-un timp atit de scurt! Eu am nevoie de el in viata mea...simt ca fara el nu o sa mai am niciodata acelasi zimbet!
RăspundețiȘtergereImi poate spune cineva va rog de la ce pagina si din ce volum este acest minunat fragment?
RăspundețiȘtergereMda.. oamenii sunt niste monstri mascati cu chipuri de inger.. sunt alaturi de tine la bine iar la greu dispar brusc, de cele mai multe ori cand ai nevoie de ei.. si aici vorbesc de prieteni, sunt foarte perversi, egoisti si rai, dar partea buna este ca datorita lor putem avea incredere in noi si sa fim mai atenti atunci ccand o persoana apare in viata noastra.. ,,Arata-mi Doamne cine ma vinde si cine ma vindeca" aceasta fraza nu cred ca are vreun raspuns.. trebuie sa vezi singur asta sa iti iei o pereche de ochelari pentru realitate si sa pfivesti cu atentie tot ce misca in jurul tau..
RăspundețiȘtergere