Am obosit...

„Vei învăţa pe cheltuiala ta că de-a lungul vieţii vei întâlni mai multe măşti decât chipuri.”

Luigi Pirandello

Sunt foarte obosită.

Nu munca mă obosește, nici responsabilitățile...  Mă obosesc oamenii triști, nervoși, negativi, împovărați, veșnic apăsați și tensionați. Oameni care au uitat să se bucure de viață și care se poartă de parcă toată lumea le e împotrivă, de parcă toți îi incomodează, de parcă nimic și nimeni nu este bun și frumos în lumea asta.

Mă obosesc inadaptații. Cei cărora mereu li se pare, mereu le miroase, mereu nu le convine. Cei care ştiu că în altă parte e mereu mai bine, dar nici ajunşi acolo nu ştiu să se integreze şi să se comporte frumos. Pentru că a şti să relaţionezi este o artă, iar inadaptaţii nu o stăpânesc.

Mă obosesc nemulțumiții. Oamenii veşnic bombănitori, incapabili să trăiască frumos și să fie fericiți cu ceea ce au, cu ceea ce sunt, cu oamenii pe care-i au în preajmă.

Mă obosesc oamenii care critică încontinuu, care pun etichete în grabă și superficial. Care râd mereu de cineva sau ceva, care au mereu o părere negativă despre cineva... Sunt convinsă că, de fapt, părerea proastă este despre ei înșiși, iar frustrările și complexele lor îi fac să vadă ceva greșit la toți ceilalți.

Mă obosesc ipocriţii care se cred etaloane de moralitate, pozând în sfinţi închipuţi, cei care judecă fără pic de decență alegerile altora, care se cred mai presus de tot și de toate, ei fiind în realitate nişte păcătoşi imorali. 

Mă obosește ipocrizia cu care ne turnăm complimente gratuite și mă obosesc amabilitățile prefăcute, care ascund în spatele lor interese dintre cele mai mizerabile, pentru că, nu-i aşa?, mângâiem febril calul pe care vrem să-l călărim.

Mă obosesc cei cu spirit polițienesc, care nu cred niciodată nimic, care caută partea întunecată chiar şi în cele mai frumoase lucruri şi în fața cărora trebuie mereu să te justifici indiferent cât de onorabile ţi-au fost intenţiile faţă de ei.

Mă obosesc negativiştii. Oamenii care nu se bucură de nimic, pentru care totul este o povară și un motiv de lamentare, fie că e vorba de serviciu, vreme, trafic, pantofi incomozi, mâncare, colegi, șef, partener de viaţă...

Mă obosesc cei care strică prin orice mod armonia din jur și care au o plăcere maladivă să tulbure pacea altor suflete.

Toți avem dureri și probleme. Niciunul dintre noi nu este perfect şi nu duce o viaţă perfectă. Din respect pentru semenii noştri şi pentru binele comun, ar trebui să fim mai toleranți unii cu ceilalți, să oferim compasiune mai înainte de a o cere, să oferim clemenţă mai înainte de a o pretinde pentru noi, să privim lumea cu blândeţe şi bunătate în loc să o atacăm.

Pe mine mă obosesc toţi cei care, la sfârşitul zilei, în loc să fi făcut lumea un loc mai bun prin faptele sau vorbele lor, au întinat-o cu critici acide, remarci nejustificate sau nemulţumiri închipuite. Nu fiţi ca ei! Angajaţi-vă ca, în fiecare zi să lăsaţi ceva frumos în urma voastră. Dacă nu pentru voi, măcar pentru copiii voştri.

Fragment din Cartea Insomnii