Cu ochii închiși

La câteva case distanţă de casa în care am copilărit locuia un băieţel care se numea Ștefăniță. Familia lui era foarte săracă şi de aceea el se diferenţia vizibil de ceilalţi copii de pe stradă, pentru că avea hăinuţe puţine, vechi şi foarte deteriorate, iar copiii îl respingeau din cauza asta. El încerca să se apropie de grupul de copii care se jucau împreună, dar aceştia îl refuzau. Nu era invitat niciodată la zilele de naştere pentru că nu îşi permitea să aducă daruri şi strica imaginea grupului. Atitudinea celorlalţi copii m-a influenţat şi pe mine, desigur. Cu toate acestea îmi plăcea să mă joc cu Ștefăniță şi îl chemam adeseori la mine în curte ca să ne jucăm împreună. Dar evitam să ies cu el pe stradă şi la plimbare, ştiind că voi fi judecată de ceilalţi copii.

Tata a observat că eu îl ţineam pe Ștefăniță ascuns şi într-o zi m-a întrebat de ce fac asta. I-am spus că nu vreau să ştie copiii de pe stradă că el este prietenul meu, pentru că mă vor respinge şi pe mine.

- Dar ceilalţi copii de ce nu îl plac pe Ștefăniță?, m-a întrebat tata.

- Pentru că e cam murdar şi nu are haine…

Atunci tata mi-a spus că vrea să facem un joc. Şi, stând amândoi pe treptele casei, m-a rugat să închid ochii ca să povestim.

- Ia zi-mi, dacă te gândeşti acum la Ștefăniță, ce vezi? Cum e el?

- Păi, hăinuţele lui sunt cam vechi şi uneori e murdar şi are papucii rupţi...

- Dar cum se poartă cu tine? E bun? E rău?

Îmi amintesc că i-am spus că e cuminte, că e bun, că mă face să râd, că vorbeşte frumos şi că are multă grijă de jucările mele. Că nu cere nimic şi că dacă are ceva bun îmi dă şi mie mereu.

- Acum vreau să te gândeşti la alt copil, oricare vrei tu.

Şi m-am gândit la cea mai bună prietenă a mea de atunci, o fetiţă frumoasă dintr-o familie cu posibilităţi.

- Cum o vezi?

- Se îmbrăcă mereu frumos, are jucării frumoase...

- Cum se poartă cu tine şi cu ceilalţi copii? Vorbeşte frumos?

Am realizat atunci că acea fetiţă era răutăcioasă, că era egoistă şi că nu împărţea jucăriile şi dulciurile ei.

- Vezi diferenţa?, m-a întrebat tata. Oamenii nu trebuie aleşi după cum au hainele. Ar trebui să îi alegem cu ochii închişi, să nu le vedem frumuseţea şi nici lucrurile. Şi nu trebuie să alegem oamenii după cum îi aleg alţii. Nu trebuie să te ruşinezi cu un prieten doar pentru că e diferit.

Pentru mine aceea a fost o lecţie importantă de viaţă. Îmi amintesc că mi-a fost greu să-i înfrunt pe ceilalţi copii, care, atunci când le-am spus că vreau să îl primească şi pe Ștefăniță în grupul nostru au fost reticenţi. Poate că atunci a fost pentru prima oară în viaţa mea când m-am impus în faţa unui grup şi am spus că dacă nu mă acceptă cu prietenul meu, voi renunţa la ei.

Am învăţat să aleg oamenii cu ochii închişi. Cu inima. Şi nu am dat greş niciodată. Nu m-am ruşinat niciodată cu prietenii mei diferiţi, fie că sunt săraci, fie că sunt bolnavi, fie că au alte defecte pentru care societatea îi respinge. 
Fiecare om are ceva frumos de oferit. Şi nu exagerez deloc când spun că cele mai preţioase daruri au fost darurile de suflet, primite de la oameni care aveau foarte puţin din punct de vedere material…

Cel mai sărac om îți poate îmbogăți sufletul și îți poate oferi foarte multă iubire.

Poate că uneori ar trebui să închidem ochii ca să vedem oamenii așa cum sunt cu adevărat... Să nu ne lăsăm păcăliți de false valori și nici influențați de valorile și de percepțiile celorlalți.

Cu ochii închiși sau deschiși îmi văd prietenii minunați și sunt mândră de ei!