La un moment dat, am crescut. Nu am mai fost fetița zglobie și inocentă care fugea în brațele tatălui ori de câte ori era dezamăgită de răutatea lumii. Am lăsat în urmă copilăria și, fără să-mi dau seama, am început să mă îndepărtez, nu din lipsă de iubire, ci din dorința de a mă descoperi singură.
Ca adolescentă, am simțit nevoia de izolare. Am început să păstrez secrete, deși tata mă crescuse astfel încât să am încredere și curaj să-i spun orice. Nu mi-a impus niciodată interdicții, nu m-a strunit cu teamă sau amenințări, ci m-a învățat să fac diferența dintre bine și rău, oferindu-mi exemple concrete. Iar atunci când am ales greșit, nu m-a oprit. Știa că sunt încăpățânată și că doar prin propriile lecții voi învăța cu adevărat.
Apoi, într-o zi, poveștile mele, pline de aventuri, bucurii sau tristeți, au încetat să îi mai fie spuse lui. În locul lui, am început să scriu într-un jurnal. Caietul acela îmi devenise confidentul tăcut, cel care mă asculta fără să mă judece, fără să-mi ceară explicații, fără să-mi impună soluții.
Câțiva ani mai târziu, tata mi-a mărturisit că răsfoise jurnalul.
- Poate că am ales să scriu ca să nu te dezamăgesc…, i-am spus atunci, evitând să-l privesc în ochi. Nu mai sunt copilul perfect de altădată…
El m-a privit blând, cu acel zâmbet care îmi aducea întotdeauna liniște.
- Tu nu ai să mă dezamăgești niciodată, oricât de imperfectă ai fi., mi-a spus. Indiferent de greșelile tale, eu îți cunosc sufletul și știu că ești cel mai minunat copil…
Atunci, am văzut în ochii lui acele lacrimi sincere, cele pe care încerca să și le ascundă. Atunci, am înțeles că, dincolo de dorința mea de independență, de distanțele create de tăceri, tata suferea. Își pierduse într-un fel copilul care, odinioară, se ghemuia la pieptul lui cu încredere, care îi împărtășea toate visurile și care îi spunea orice, fără teamă.
- Dacă ai ști cât m-am chinuit să te învăț să spui: vreau în brațe!, când tu spuneai: vleau în blațe! mi-a zis zâmbind. Acum parcă mi-e dor să mai spui așa…
Ani mai târziu, într-o zi, când am suferit prima mea mare decepție, am înțeles că jurnalul nu are brațe calde, nu știe să aline, nu are voce care să îți mângâie sufletul. Atunci am fugit în brațele lui tata. M-a primit cu aceeași răbdare dintotdeauna. M-a lăsat să plâng, fără să mă grăbească, fără să îmi spună că trebuie să fiu puternică. Apoi, cu glasul lui bând, mi-a spus:
- Oamenii ne dezamăgesc. Nu o fac neapărat pentru că sunt răi, ci pentru că sunt sortiți să greșească. Și tu vei greși la rândul tău. Să știi că oamenii îți vor lua multe, dacă vor putea. Dar tot ceea ce îți vor lua ei, îți va fi dat înapoi de către Dumnezeu, înzecit. Iar ceea ce este al tău cu adevărat nu îți poate lua nimeni. Se află chiar aici, în pieptul tău: e inima ta. Acolo ai toate comorile lumii, tot ceea ce îți trebuie…
În seara aceea, am deschis jurnalul și am scris ceea ce îmi spusese tata.
De atunci, jurnalul meu a devenit un loc în care îi vorbesc mereu, îi povestesc frământările mele, îmi mărturisesc greșelile, regretele, micile mele victorii. Dar, cel mai trist este că, azi, nu mai pot alerga în brațele lui…
Copilul din mine încă își imaginează că tot ceea ce scriu, tata poate citi, că undeva, dincolo de timp și spațiu, încă mă veghează, încă îmi trimite din când în când răspunsuri prin amintiri.
Iar astăzi, pe o pagină nouă, voi scrie doar atât:
„Mi-e tale, tale dol de tine…”
M-ai facut sa plang....extraordinar de frumos spus...nu am cuvinte.Iti multumesc!
RăspundețiȘtergereSă plângi și să te bucuri în același timp :)
RăspundețiȘtergereai dreptate e mare lucru sa sti sa iti asterni gindurile pe hirtie..............
RăspundețiȘtergereesti UNICA(fiecare persoana este unica in felul ei)....AI GRIJA DE TINE,te iubesc(FIINDCA SUFLETUL TAU ESTE APROAPE IDENTIC CU AL MEU)
RăspundețiȘtergereEsenta e acea pierdere fara compensatie pe care o simtim in suflet... Orice iluzie sau surogat al unei compensari se dovedeste ca de fapt ne mintim ca sa ne fie bine... Uneori minciuna ca si uitarea sunt necesare. Au si ele o parte pozitiva... Doar cine a pierdut pe cineva drag te poate intelege... Restul sunt vorbe.
RăspundețiȘtergereIncredibil de frumos.m-ai făcut să plâng,eşti extraordinară şi pot spune si eu ca şi tine"mi-e tale dol de tine,tată".nici tatăl meu la fel ca şi mama mea nu mai sunt in viaţa dar sunt vii în sufletul meu.
RăspundețiȘtergereiti multumesc pentru ca ai impartit si cu mine aceste ganduri si te invidiez ca ai trait aceste clipe.Eu am crescut fara tata si acum imi imaginez cum ar fi fost sa alerg in bratele lui... multumesc.
RăspundețiȘtergereDa...si mie mi-e dor de tata ...si de bratele lui ...
RăspundețiȘtergereMultumesc!
RăspundețiȘtergereParca ai descris relatia mea cu tata..identica jur ! Ce frumos sa ai asa o relatie . Cred ca la fel voi patii deoarece din postura de adolescenta refuz sa-i mai povestesc lucrurile rele ,dar cand ii povestesc imi da si el exemple concrete de cum sunt oamenii si intotdeauna imi arata realitatea.
RăspundețiȘtergerecat de frumos!!!!!!!!!!!
RăspundețiȘtergereHabar nu ai cat de mult de urasc pentru asta! Plang de 3 minute si ma uit la pagina asta de o jumatate de ora . Esti geniala ! Scrii minunat ! Reusesti sa redai oamenilor sentimentele pe care niciodata nu vor reusi sa si le expuna in scris.... Multa bafta in continuare!
RăspundețiȘtergereFrumos...!
RăspundețiȘtergereFrumos,mi-a rascolit multe amintiri...!
RăspundețiȘtergereAi un mare dar Irina de a umple inimile cu bunatate si recunosc am plans iar la citirea articolului tau.ma bucur ca te citesc pt ca am nevoie de stiinta ta....
RăspundețiȘtergere<3 superb .
RăspundețiȘtergereO imbratisare virtuala ajuta? El traieste,traieste prin tine,în pieptul tau.Inchide ochii,pune mana pe inima si asculta....auzi? El bate in pieptul tau! Cand iesi afara,el té imbratiseaza cu vantul,te mangaie cu razele si te protejeaza din cer!Traieste prin tine!
RăspundețiȘtergereAm ochii in lacrimi si cred ca asta spune tot!
RăspundețiȘtergereMinunat om! Dumnezeu să-l odihnească!
RăspundețiȘtergereNu pot sa spun ca esti minunata,tot ce scrii emana caldura,bunatate intelepciune si lista ar putea continua....Tare mandru trebuie sa fie tatal tau de acolo de sus de unde te vegheaza!!!
RăspundețiȘtergereSunteti de o bunatate rara si aveti un mare talent si o sensibilitate deosebita! Si eu regret si acum dupa multi ani, ca nu le am spus mai des parintilor cat de mult ii iubesc si acum, prin frumoasele cuvinte pe care le ati folosit mi am dat seama de bunatate sufleteasca cu care sunteti inzestrata!Felicitari !
RăspundețiȘtergereSunteți nemaipomenită! Mă regăsesc în tot ce scrieți d-voasta! Tare aș mai vrea să fie tatăl meu lângă mine ,să-i spun foarte multe lucruri pe care nu i le-am spus niciodată! Felicitări, doamnă dragă!!
RăspundețiȘtergereeste superb sea poti vorbi cu total tau,EU nu prea am posibilitstea si nici nu pot ajuge LA el dar am o made suferita can nu pot vorbi cu nimeni sufar in tacere
RăspundețiȘtergereDe ce tatal meu nu era macar pe jumatate asa?niciodata nu am primit nici un sfat dar in schimb am primit multe injuraturi si lovituri,desi invatam bine ,eram proasta si ma ponegrea cu tot felul de nume care si acum imi suna in urechi,ce am grest eu sa nu am un tata mai bun??un tata tatic.
RăspundețiȘtergere