Mi-a spus mie Doamne-Doamne...

Aveam vreo 8 anişori când tata, care se apropia deja de vârsta de 60 de ani, s-a îmbolnăvit – o pneumonie urâtă care l-a pus la pat. Eu l-am îngrijit la fel cum mă îngrijise el de atâtea ori când am fost bolnăvioară. I-am făcut ceaiuri şi-i duceam pastilele şi mâncărica la pat.

- Haide, înghite pastila asta chiar dacă e amară şi mâine o să fii bine, i-am spus.

- De unde ştii?

- Mi-a spus mie Doamne-Doamne.

Nu ştiu de ce am făcut acea afirmaţie… Poate că era o fantezie copilărească, poate chiar credeam că, atunci când Îi vorbeam lui Doamne-Doamne, El îmi răspundea.

Şi era şi normal să cred asta, pentru că îmi împlinea toate dorinţele.

Mai târziu, după câţiva ani, tata m-a surprins îngrijorată din cauza unei teze care se apropia.

- Lasă, o să iei 10, mi-a spus.

- De unde ştii tu? am întrebat neîncrezătoare.

- Mi-a spus mie Doamne-Doamne.

Dar între timp crescusem şi nu mai credeam că se putea vorbi cu Doamne-Doamne…

Se spune că, dacă-I vorbeşti lui Dumnezeu, eşti credincios, dar dacă El îţi vorbeşte ţie, eşti nebun...

De multe ori oamenilor din jurul meu li se pare foarte ciudat că, ori de câte ori îmi doresc ceva, primesc – uneori pe cele mai neaşteptate căi şi de la cei mai neaşteptaţi oameni. Prietenii mei se amuză adesea că, dacă îmi e poftă de ceva anume, în scurt timp apare cineva şi îmi aduce exact acel ceva. Dar mie nu mi se pare ciudat... dimpotrivă... este lucrul cel mai firesc din lume: este felul în care îmi vorbeşte Doamne-Doamne.

De atâtea ori în viaţă am avut visuri pe care cei mai mulţi dintre noi le considerăm imposibil de realizat. Mai devreme sau mai târziu, Dumnezeu şi-a arătat iubirea-I nemărginită faţă de mine, împlinindu-le pe toate în felul care era optim pentru mine în acel moment.

Din copilărie şi până acum nu am renunţat să vorbesc cu Dumnezeu, iar El îmi răspunde negreşit. Şi nu, nu sunt nebună… Dumnezeu ne vorbeşte tuturor, în fiecare zi, numai că noi nu Îl auzim... Poate că de vină sunt zgomotele lumii ori poate gândurile noastre... Dar El ne vorbeşte prin toate sunetele naturii – prin şipotul apei şi unduirea copacilor, prin ciripitul vesel al păsărelelor şi bubuitul tunetului, prin scâncetul pruncului nou-născut şi glasul suav al mamei – şi prin frumuseţea zilnică a naturii, de la primele raze ale soarelui până la sclipirea stelelor. Ne vorbește prin toate lucrurile pe care noi le considerăm a fi normale, dar care sunt, de fapt, miracole – ne vorbeşte prin toate reuşitele noastre, prin împlinirea dorinţelor, prin frumuseţea noastră, prin bunătate, prin iubirea pe care o primim şi o dăruim, prin mesajele ascunse în semne şi sincronicităţi.

El ne vorbeşte neîncetat de atâtea mii de ani încoace. Trebuie doar să Îl ascultăm… să Îl ascultăm cu inima. 

Fragment din Cartea Insomnii