Vine un moment în viața omului...

Vine un moment în viața omului în care trebuie să se trezească din visare și să-și evalueze viața, cu tot ceea ce înseamnă ea, făcând un bilanț al realizărilor și al eșecurilor sale. Un moment de sinceritate absolută, în care trebuie să renunțe să se mai mintă că lucrurile sunt la locul lor, că totul depinde doar de destin, nu și de alegerile sale. Teama de eșec și dragostea pe care le-o purtăm oamenilor din viața noastră ne fac să amânăm prea mult acel moment de trezire.

Este nevoie de mult curaj să te analizezi obiectiv și să recunoști că nu te afli acolo unde ar trebui să fii, că nu ești așa cum ar trebui să fii și nici alături de oamenii cu care ar trebui să fii. Că meriți altceva, că îți dorești altceva, că poți mai mult.

Omul nu știe cât este de puternic până când nu se aruncă în luptă cu fricile sale, cu dependențele sale și cu neputințele sale. Iar teama de eșec îl face uneori laș și îl obligă să se resemneze cu o viață lipsită de frumos și de sens. Eșecurile personale, dezamăgirile, trădările și respingerile îl fac să creadă că nu este suficient de bun și chiar ajunge să nu se mai prețuiască, trăind cu convingerea că poate nu merită o viață liniștită și frumoasă, că poate fericirea este doar pentru cei aleși – și de aceea nici măcar nu mai îndrăznește să spere și să viseze, darămite să lupte.

Dar vine un moment în viața omului când, pur și simplu, nu mai poate, când tristețea, nesiguranța și lipsa iubirii sunt poveri prea greu de purtat, când își dă seama că oamenii pe care-i iubește cu încăpățânare și care nu-i răspund cu aceeași iubire nu sunt oamenii lui... 

Fragment din cartea Fluturi