Nu, te rog, nu pantofii roșii! ツ

Ca orice copil am avut momentele mele de teamă faţă de alţi copii mai mari care încercau să mă domine şi să mă intimideze prin superioritatea lor sau prin agresivitate. Totodată au existat şi adulţi care mă intimidau de multe ori.

Într-o zi, când i-am cerut tatălui meu să mă susţină să înfrunt un copil mai mare care mă agasa, m-a refuzat. Niciun argument de-al meu nu l-a convins să mă sprijine.

“Caută să te descurci singură, nu voi fi lângă tine mereu ca să te apăr!”, mi-a spus tata atunci.

Dar am început o întreagă teorie plină de văicăreli, că să îl conving că nu am nicio şansă în faţa copiiilor mai mari, sau a adulţilor. Atunci tata mi-a spus că asta se întâmplă numai pentru că nu am încredere în mine şi că nu ştiu să impun respect.

I-am povestit tatălui meu despre acel băiat care mereu mă speria şi mă ameninţa cu un băţ.

“Tu nu ai nevoie de un băţ ca să îl sperii, ci de încredere în tine.”, mi-a spus tata. Şi mi-a mai spus că ori de câte ori am de înfruntat pe cineva, sau am o teamă, să port pantofii roşii. Aveam o pereche de pantofiori roşii din lac, de care eram foarte încântată. Îmi amintesc cum tata mi-a spus că războaiele nu se câştigă de aceia care au armele cele mai sofisticate, ci de aceia care sunt mai inteligenţi şi care au mai multă încredere în ei.

“Dar cum să am eu încredere aşa cu mâna goală?”, l-am întrebat pe tata dezamăgită.

“Ca să ai încredere în tine îţi trebuie uneori o armă imaginară, ceva care să te facă să te simţi puternic. Pot fi pantofii roşii, o brăţară, o rochiţă…”, mi-a spus el.

Acea lecţie a avut un impact incredibil asupra mea. Este adevărat, nu am avut încotro şi a trebuit să înfrunt lumea cu o armă imaginară. Şi am apelat la pantofiorii roşii cu care mă simţeam, într-adevăr, altfel. Îmi amintesc că îi purtam adesea şi că numai faptul de a fi încălţată cu ei îmi dădea o stimă de sine aparte şi mă făcea să mă simt mai puternică.

De atunci am avut mereu o pereche de pantofi roşii în garderoba mea… şi chiar dacă am considerat-o o copilărie, am apelat la ei ori de câte ori am avut nevoie de o doză de optimism şi de încredere în mine. 

Cu trecerea anilor am avut de înfruntat o altă lume și alte provocări…

Îmi amintesc că atunci când am hotărât să-l părăsesc pe unul dintre iubiţii mei, m-am încălţat cu pantofi roşii. Aşa mă simţeam eu curajoasă şi puternică să fac acel pas. Ulterior ne-am împăcat şi i-am spus și lui povestea pantofilor roşii… Și, de câte ori aveam câte o discuţie mai aprinsă cu el, îmi spunea disperat: “Nu, te rog, orice, dar nu lua pantofii roşii!”