A mai trecut un an din viața mea… Un an care s-a scurs ca o șoaptă, ca un răsărit grăbit, ca o frunză dusă de vântul timpului. Și, privind în urmă, încerc să înțeleg ce mi-a adus, ce mi-a luat, cum m-a schimbat.
Mă privesc în oglindă, eu față în față cu mine. Fără măști, fără scuze, fără artificii. Și mă întreb: Am fost omul care mi-am dorit să fiu? Am evoluat? Mi-am împlinit măcar o parte din visuri? Am trăit frumos?
A fost acest an unul al maturității, al înțelepciunii, al răbdării? M-a învățat să fiu mai bună, mai iertătoare, mai răbdătoare? Mi-am respectat toate promisiunile? Pe cele făcute altora, dar mai ales pe cele făcute mie? Am reușit să fiu un om care a lăsat lumină în sufletele celor din jur? Sau am rănit mai mult decât am vindecat?
Ce am câștigat și ce am pierdut?
Câte dorințe mi-am îngropat? Câte sentimente mi-am ascuns sub tăceri? Cine a venit în viața mea și cine a plecat? Și, mai ales, de ce au plecat? Am făcut ceva să-i opresc? Sau poate că plecarea lor era necesară… Iar cei care au rămas, chiar merită locul pe care îl au în sufletul meu?
Privind în urmă, nu pot să nu simt un gust amar al regretelor. Da, am regrete. Pentru toate momentele în care am vorbit mai mult decât am ascultat. Pentru clipele în care am primit mai mult decât am dăruit. Pentru situațiile în care am judecat fără să cunosc, am reproșat înainte de a înțelege, m-am îndepărtat când ar fi trebuit să mă apropii. Pentru că poate am rănit când ar fi trebuit să alin, pentru că nu am îmbrățișat destul, nu am avut destulă răbdare, nu am acordat destule șanse… Poate că nu am fost întotdeauna omul echilibrat și echitabil care mi-am dorit să fiu.
Dar bucurii? Da! Am avut un an plin de momente care mi-au tăiat respirația, care mi-au făcut inima să bată nebunește de emoție, care mi-au dat aripi și care m-au hrănit atunci când credeam că nu mai am nimic.
Oameni? Mulți! Am ales cu sufletul și, într-o zi, m-am trezit că sufletul meu era locuit de oameni minunați.
Iubire? Da! Sub toate formele ei. Iubire pentru Dumnezeu, pentru mama, pentru jumătatea mea, pentru prieteni, pentru necunoscuți care mi-au devenit prieteni în acest univers al cuvintelor și al emoțiilor.
Am râs, am plâns, am trăit extremele sufletului. Am avut nopți albe în care m-am torturat cu întrebări fără răspuns, în care ecourile celor ce mi-au pus piedici mi-au acoperit gândurile. Am avut momente în care am vrut să renunț, să mă opresc, să nu mai simt, să nu mai sper.
Dar astăzi, în pragul unui nou început, mă iert.
Mă iert pentru toate ezitările, pentru toate greșelile, pentru toată suferința pe care mi-am impus-o singură. Pentru că știu că există un timp pentru toate.
A fost un an bun. Un an de căderi și ridicări. De vise împlinite și de vise abandonate. De lecții dure și de revelații neașteptate. Un an în care am pierdut, dar și în care am primit. Un an care m-a șlefuit, m-a modelat, m-a făcut mai puternică.
Sunt aceeași, dar diferită.
Mai matură, mai înțeleaptă, mai liberă.
Mai dornică să iubesc, să dăruiesc, să trăiesc.
Si la anul si La Multi Ani ! Sa ne traiesti si sa ne hranesti sufletele ! Si parca... nu am vazut daca esti impacata si cu DUMNEZEU in anul 2012, poate nu-L ai uitat, te rugam macar un supliment de comentariu ca si cum "El vrea SA DAI doar putina iubire "
RăspundețiȘtergerecu scuzele mele, am vazut ulterior " iubire pentru Dumnezeu " - CARE NU A FOST PUTINA !
RăspundețiȘtergereDragă Irina, mă regăsesc în ceea ce scrii... Mă surprinde că mai există cineva care gândeşte aproape la fel ca mine şi acel cineva este foarte tânăr, nu are un "trecut" prea bogat. De obicei, înţelepciunea vine odată cu experienţele trăite. Sau nu. Ai copii? Reuşeşti să aplci în viaţa ta tot ceea ce scrii? Şi, dacă da, reuşeşti să mai şi trăieşti?
RăspundețiȘtergereLa multi ani ! Sanatate, fericire si dorinte implinite :)
RăspundețiȘtergerePrea mult chin în gândurile tale.Ai realizat atât cât ai putut -şi ai putut destul.Cred că te-ai întins prea mult;ai o mare capacitate de acoperire,dar e poate prea mult.În fiecare zi ai INSOMNII.Dacă ai făcut bilanţul şi ţi se pare că nu-i destul...e timp pentru toate.E timp pentru toate, câte ţi-au fost hărăzite să faci,nu pentru cele pe care ţi le-ai propus sau imaginat tu.
RăspundețiȘtergereAtoateziditorul ne-a dat viaţa asta cu un scop;care este scopul urmează ca, fiecare, să afle.Unii nu şi-l află o viaţă întreagă.,,Nimeni nu poate fi mai mult decât i-a fost dat să fie'' spune Sorin Cerin,undeva.Tu,crezi că ştii care e scopul tău?
Dacă ţi se pare că n-ai dat destul,că n-ai fost atât de bună pe cât ţi-ai dori....înseamnă că e o cumpănă în sufletul tău care nu funcţionează bine.Dă,dar nu poţi da până la a goli tot.cu fiecare cuvânt pe cere-l împarţi cui are sau n-are nevoie,dai o parte din inima ta.Ştiu ,văd că ai o inima buna, dar şi inima poate fi semănată cu un hambar, unde dacă nu pui nu mai ai ce da.Mai ia din când în când câte o pauză,închide tot şi du-te undeva unde nu-s oameni,unde nu eşti decât tu cu tine şi reîncarcă-te.Pentru că, dacă nu ţi-ai aflat încă scopul tău în viată, singura datorie pe care o ai în viată este faţă de tine însăţi.
Am bătut câmpii destul.LA MULŢI ANI
"Să ai o inimă care să nu devină niciodată aspră, un calm care niciodată să nu obosească şi o atingere care niciodată să nu rănească."
RăspundețiȘtergereSA AI DORINTE SI SA LE TRAIESTI ! SA AI CAT VREI DIN CE VREI ! SA STII SA PASTREZI TOT CEEA CE SUFLETUL TAU CASTIGA ! SA REALIZEZI MAI MULT DECAT ITI PROPUI ! SA TE BUCURI DE CEEA CE TE INCONJOARA !
La multi ani, IRINA ! Daca as putea sa iti fac un dar..as alege un inger special pentru tine..si l-as ruga sa iti pazeasca frumusetea sufletului..sa nu lase nimic din ce este omenesc sa iti umbreasca viata..visele..Iti doresc din inima sa iti pastrezi puterea de a iubi..si sa fii iubita dupa inima ta!
RăspundețiȘtergeredraga Irina, gandurile tale sunt minunate dar cat de mult ai incerca sa faci totul bine pentru toti, exista cineva in jurul nostru care ar fi vrut mai mult de la noi. ma gandesc ca daca esti impacata cu tine insati si oamenii importanti din viata ta sunt fericiti langa tine, asta trebuie sa-ti bucure inima. una peste alta cred ca fiecare an ce se aduna aduce maturitate si ne arata ca viata e facuta din lucruri marunte pe care sa nu uitam sa le traim frumos! te imbratisez si sa fi fericita si respectata!
RăspundețiȘtergereDraga Irina, felicitari pentru curajul de a spune ce simti. Iti scrie o alta Irina care nu are inca curajul acesta, caci se gandeste ca nimeni nu o sa citeasca ce scrie ea. Mi-am indeplinit si eu visul ca si tine, mi-am publicat cartea despre problema relatiei dintre identitate si etnicitate, insa publicarea ei mi-a aratat cata rautate au unii dintre noi........ De aceea as vrea sa am curajul tau sa scriu despre experientele mele si despre oamenii care mi-au marcat viata. Sper sa iau aceasta forta de la tine si sa scriu si eu o astfel de carte. Sa ai ai un An Nou plin de realizari!!!!!! La cat mai multe astfel de publicatii care ne arata ca nu toti semenii nostri au uitat ce inseamna sa fii Om!!!!! Mi-as dori sa pot tine legatura cu tine!!! Iti doresc numai bine!!!
RăspundețiȘtergereVa mulțumesc tuturor pentru toate gândurile bune!
RăspundețiȘtergereVă doresc un an nou cu reușite în toate, cu bucurii și cu iubire!
Dragă Irina, te rog să îmi scrii la adresa
RăspundețiȘtergerede e-mail irina@irinab.com
Mi-ar plăcea să aflu mai multe despre cartea ta și să o facem cunoscută.
Retrospectiva este modalitatea prin care ne batatorim calea spre viitor. Sinceritatea cu noi insine ne arata unde suntem si de unde incepe acest drum. Iar deschiderea pe care o arati prin acest articol arata ca esti impacata cu tine, deci vei avea cel mai bun aliat ca anul urmator sa fie cel mai cel. Un articol foarte frumos, m-a impresionat, oamenii ca tine sunt din ce in ce mai rari, FELICITARI!
RăspundețiȘtergereDraga Irina,
RăspundețiȘtergereNu stiu ce as mai putea adauga eu la tot ceea ce au spus ceilalti.Fiecare cuvant al tau e scris din suflet si asta ma face sa traiesc fiecare povestire de parca as fi acolo.M-ai inspirat prin tot ceea ce ai scris aici, m-ai facut sa imi doresc sa devin o persoana mai buna si sa apreciez fiecare lucru marunt al vietii. Am un singur regret, acela ca nu te-am descoperit mai devreme. Felicitari pentru tot ceea ce faci. Am comandat si eu cartea si abia astept sa o citesc.
Cu drag, Alina
la multi ani cu ìntàrziere... te citesc si-mi place tot ce scrii. MA REGASESC
RăspundețiȘtergere