Toți avem noroi în suflet

Faptul că ești trist, că ai cunoscut gustul amar al eșecului, că ai fost trădat de oameni în care ai crezut cu toată ființa ta, nu îți dă dreptul să devii rău. Durerea nu justifică răutatea, iar suferința nu îți dă dreptul să otrăvești suflete nevinovate.

Poate că ai fost mințit. Poate că ai fost abandonat. Poate că ai fost tratat cu nedreptate, ai dat totul și ai primit în schimb doar uși închise. Dar răutatea nu îți va vindeca rănile. Nu va face ca viața să fie mai blândă, nu va schimba trecutul, nu va întoarce timpul. Din contră, îți va învenina sufletul, te va transforma într-un om de nerecunoscut și va îndepărta tot ceea ce este frumos și curat din calea ta.

Nu ești singurul care poartă pe umeri greutatea neîmplinirilor. Toți avem cicatrici. Toți am fost răniți, înșelați în așteptări, lăsați în urmă de oameni pe care i-am iubit. Dar dacă fiecare dintre noi s-ar lăsa mistuit de propriile răni și s-ar răzbuna pe lumea din jur, cum ar mai arăta lumea aceasta?

Eu aleg să nu mă supăr pe cei care aruncă în mine cu noroi. Nu le port ură. Doar îi compătimesc. Îi privesc cu înțelegere, pentru că știu că răutatea lor nu este altceva decât o mască a slăbiciunii. Îi compătimesc pentru că nu au știut să își ducă înfrângerile cu demnitate, pentru că și-au înecat durerile în venin. Îi compătimesc pentru că și-au lăsat dezamăgirile să îi transforme în ceea ce ei înșiși urăsc.

Dar știu un lucru: un om bun rămâne bun, indiferent cât de aspru îl încearcă viața.

Îl poți trăda, și tot va găsi puterea să ierte. Îl poți minți, și tot va avea încredere în oameni. Îl poți răni, și tot va dărui iubire. Pentru că bunătatea adevărată nu se clatină sub greutatea lacrimilor. Nu se destramă la prima lovitură, nu se scurge din suflet odată cu suferința. 

Adevărata bunătate nu este naivitate. Este curaj. Este dovada supremă de forță. Pentru că cel mai greu lucru în această lume plină de oameni răniți este să rămâi bun.