Prea târziu este doar la ultima bătaie a inimii!

Astăzi, vreau să trimit un gând blând celor care își poartă singurătatea ca pe o umbră grea, celor care, la sfârșitul zilei, se întorc într-o casă goală, fără o voce care să îi întâmpine, fără o pereche de brațe care să îi strângă la piept.

Singurătatea e un drum lung și adesea obositor.

Putem avea părinți iubitori, frați, prieteni dragi sau colegi cu care împărțim orele zilei, dar când lumina serii se stinge și rămânem între patru pereți, în tăcerea aceea adâncă, sufletul simte golul pe care nicio altă prezență nu îl poate umple. Cineva lipsește. Cineva căruia să-i povestim lucrurile cele mai mărunte, dar care pentru noi înseamnă universuri. Cineva care să ne aștepte acasă, să fie acolo în zilele de bucurie și în serile când febra ne ține în pat. Cineva pentru care să gătim, pentru care să ne îngrijim, pentru care să trăim frumos.

Un suflet singur simte bucuriile pe jumătate și durerile dublu.

Așteptarea prelungită transformă speranța în resemnare. Ajunge să ne convingă că poate iubirea este doar un vis îndepărtat, un dar pe care soarta l-a oferit altora, nu și nouă. Și începem să ne îndoim… Oare nu sunt suficient de frumos? Suficient de bun? De ce pe mine nu mă alege nimeni? De ce iubirea mă ocolește?

Timpul trece, iar temerile ne îngheață sufletul. Ne convingem singuri că e prea târziu, că nicio privire nu ne va mai căuta, că nicio mână nu ne va mai atinge cu tandrețe, că iubirea există doar în povești sau în norocul altora.

Dar vreau să îți spun ceva, tu, cel care citești aceste rânduri cu inima strânsă:

Niciodată nu este prea târziu pentru iubire.

Fiecare suflet are perechea lui, rătăcită pe undeva, căutând la rândul său. Există un timp pentru toate, iar iubirea nu vine mai devreme și nici mai târziu decât trebuie. Vine atunci când ești pregătit să o primești.

Știu că sunt oameni care au așteptat atât de mult încât și-au pierdut încrederea. S-au obosit pe drum, și-au îngropat dorințele, s-au închis în zidurile propriilor deziluzii. Au renunțat să mai spere, să mai creadă că ceva frumos îi așteaptă. S-au declarat învinși înainte ca iubirea să le bată la ușă.

Nu faceți asta! Nu lăsați timpul să vă îmbătrânească sufletul înainte de vreme. Nu lăsați trecutul să vă închidă inima. Sunteți vii, sunteți frumoși, sunteți meniți să iubiți și să fiți iubiți!

Renunțați la complexe, la prejudecăți, la fricile care vă spun că „nu mai aveți șanse”. Primul pas spre iubire este să credeți în ea. Al doilea pas este să v-o doriți cu adevărat. Speranța și dorința sunt lumina care vă face privirea să strălucească, sunt forța care vă va redeschide sufletul.

Prea târziu pentru iubire este doar la ultima bătaie a inimii.

Până atunci, nu încetați să o așteptați. Nu încetați să credeți.