Îți mulțumesc că m-ai scăpat de tine!

Zărești, întâmplător, oameni din trecutul tău și îți dai seama cât de indiferenți îți sunt acum. Oameni care, odinioară, ți-au rănit sufletul, dar care astăzi nu mai au nicio putere asupra ta. Acum, când sufletul tău s-a vindecat, nu mai poți simți nici măcar ură pentru ei.

Realizezi cât de neînsemnați au fost și îți vine să zâmbești amar, gândindu-te la naivitatea cu care ai crezut în ei, la încăpățânarea de a-i păstra aproape, de a te convinge că ai nevoie de ei.

Și, poate, cel mai trist lucru nu este că ei te-au dezamăgit, ci că ai pierdut timp prețios încercând să le dovedești prietenia, să-i convingi cine ești, să le arăți că intențiile tale au fost mereu sincere.

Privindu-i acum de departe, înțelegi că singurul lor rol în viața ta a fost să te învețe cine să nu fii și cum să nu fii în relațiile cu oamenii.

Acum, înțelegi de ce s-au întâmplat anumite lucruri și cât bine ți-au făcut atunci când s-au smuls din sufletul tău. Nu mai există pic de dispreț în privirea ta, doar conștientizarea clară a unui adevăr: prezența lor nu ți-ar fi adus decât prejudicii și nefericire.

Și, poate, pentru prima dată, ai vrea să le spui, fără nicio urmă de regret:

„Îți mulțumesc că m-ai scăpat de tine!”

Și îți mulțumesc nu doar pentru plecare, ci pentru tot ce m-ai învățat fără să vrei.

Îți mulțumesc că mi-ai arătat cine ești, că ai fost transparent în răutatea ta, că nu ai reușit să ascunzi cine ai fost cu adevărat. Dacă ai fi fost mai priceput în prefăcătorie, poate că aș fi rămas prinsă în acea iluzie mai mult timp, poate că aș fi continuat să cred că meriți să fii aproape.

Îți mulțumesc pentru lecția pierderii. Pentru că m-ai învățat că nu toți oamenii care intră în viața ta vin să rămână, că unii sunt doar trecători, umbre care te împing să mergi înainte.

Îți mulțumesc pentru toate momentele în care ai încercat să mă rănești, pentru că ele m-au întărit. Îți mulțumesc că m-ai făcut să mă îndoiesc de mine, căci asta m-a împins să mă descopăr mai profund. Îți mulțumesc pentru cuvintele aruncate cu venin, pentru că ele mi-au dat ocazia să învăț cum să nu răspund cu aceeași monedă.

Îți mulțumesc că ai plecat, dar și că ai fost acolo cândva, pentru că fără tine, poate că nu aș fi devenit omul de azi. Un om care a învățat să își aleagă oamenii cu grijă, să nu se mai teamă de pierderi și, mai ales, să nu se mai agațe de ceea ce nu îi face bine.

Și poate cel mai important… Îți mulțumesc că, acum, îmi ești indiferent. Că prezența ta nu mai are nicio greutate, că numele tău nu îmi mai trezește nicio emoție, că trecutul tău în viața mea este doar o lecție și nimic mai mult.