A te mândri cu lucrurile tale...

A te mândri cu lucrurile tale înseamnă a recunoaște cât valorezi fără ele.

Un lucru preţios învăţat de la tatăl meu a fost să nu încerc să ies în evidenţă cu lucrurile pe care le am.

Într-adevăr, lucrurile de calitate ne ridică stima de sine. Însă am observat că în societatea de azi se exagerează foarte mult cu tendinţa de a epata. Predomină o dorinţă excesivă de a etala lucruri, care mai de care mai superioare, cu falsa impresie că acele lucruri ne vor asigura o imagine bună în faţa lumii. Cât de greşit!

Eram copil... şi trebuia să merg la ziua unei fetiţe. Având toată familia în Germania, am fost un copil răsfăţat, copleşit cu lucruri foarte frumoase, pe care nu şi le permitea oricine şi la care mulţi copii doar visau. Mi-am ales pentru petrecerea la care mergeam cele mai extravagante hăinuţe și bijuterii şi, mai mult de atât, am vrut să iau cu mine şi o păpuşă pe care, pe atunci, nu şi-o permitea orice copil. Tata ştia că acea fetiţă creştea într-o familie modestă şi că la ziua ei vor veni copii care nu aveau lucrurile pe care le aveam eu şi mi-a cerut să îmbrac alte haine şi să las păpuşa acasă. M-am supărat atunci, fiindcă eram obişnuită să îmi lase libertatea să aleg ce îmbrac. Ba chiar i-am spus că nu mai merg nicăieri dacă nu mă lasă să iau păpuşa cu mine.

- Vrei să te dai mare cu ce ai? – m-a întrebat tata.

- Nu! – am spus, deşi era clar că asta vroiam să fac.

- Ba da. Vrei să te dai mare. Vrei să arăţi că ai lucruri pe care ceilalţi copii nu le au. Vrei să îi sfidezi. De ce? Te simţi bine aşa? Te simţi mai importantă? Mai frumoasă? Vrei că lumea să te privească altfel şi să te invidieze?

A fost nevoie de o lecţie din partea tatălui meu ca să mă facă să înţeleg că nu este decent să defilezi în faţa oamenilor cu lucruri, doar pentru a-i pune pe ei în inferioritate.

“Dacă un om îşi permite doar o felie de pâine cu ceapă, tu nu mânca şuncă în faţa lui, decât dacă ai destul cât să împarţi cu el.” – mi-a spus tata, atunci. Nu am să uit niciodată această frază…

Privesc azi în jurul meu şi constat că lumea este împărţită în două: cei care au şi etalează şi cei care nu au şi sunt frustraţi, simțindu-se inferiori. Nu! Cei care nu au, nu sunt inferiori. Nu lucrurile pe care le avem ne definesc pe noi ca oameni. Aşa cum am mai spus, comorile adevărate ale unui om se află în sufletul lui.

Este trist că punem etichete după false valori, că unii dintre noi respectăm mai mult un om doar pentru că are bani şi posibilităţi. Niciodată o femeie cu haine şi bijuterii scumpe nu va fi mai frumoasă ca alte femei, simple. Niciodată un om care deţine lucruri nu va fi mai deştept, mai bun, mai valoros, ca aceia care au puțin.

Mă dezamăgeşte faptul că părinţii încurajează copiii să etaleze… “Cum să nu-i iau, vede la ceilalţi, se va simţi prost…” Prost ar trebui să se simtă dacă nu are educaţie, dacă e murdar, dacă nu îl duce capul... Nu dacă nu are un telefon de fiţe, sau haine de firmă. Faptul că nu are, ar trebui să îl motiveze să înveţe, să muncească şi să dobândească. Prost ar trebui să se simtă pretinzând un telefon care costă câteva sute de euro, în timp ce părinţii nu se îndură să îşi cumpere pantofi noi.

Îi respect pe oamenii care au, dar care nu scot în evidență… care își poartă lucrurile cu eleganță, fără a privi de sus.

Mă doare sufletul pentru copiii dar şi pentru adulţii care privesc cu jind la cei care au, care se desconsideră doar pentru că nu au aceleaşi posibilităţi ca alţii. Multe suflete sunt puse în umbră de aceste false valori… 

Alegem cu ochii şi apoi ne mirăm că oamenii ne dezamăgesc…