Am suferit...

Dacă am suferit? Da, enorm! Dar n-a ştiut nimeni. Am ştiut doar eu şi Dumnezeu. Şi tot El, doar El, mi-a ţinut companie în nopţile în care plângeam până la epuizare. Doar El m-a mângâiat şi mi-a vegheat somnul neliniştit, plin de suspine.

Am suferit pentru pierderi, pentru neputinţe, pentru regrete, pentru dezamăgiri... Am suferit de frică.

Am suferit pentru oameni... Am suferit pentru că am fost minţită, înșelată, părăsită. Pentru că mi-au fost înşelate aşteptările, pentru că mi s-a arătat Raiul, că mai apoi să fiu trimisă direct în Iad. Am suferit pentru că am avut aşteptări şi am crezut în promisiuni, în cuvinte dulci, în priviri duioase. Am suferit de singurătate... Am suferit pentru propriile greşeli, pentru alegerile pe care le-am făcut, pentru drumuri pe care le-am abandonat, pentru oameni de care m-am îndepărtat...

Fiecare suferinţă mi-a făcut o rană în suflet, dar, cu timpul, fiecare rană în parte s-a cicatrizat. Unele răni s-au vindecat atât de bine, încât abia dacă se mai pot observa semnele lor, iar altele se deschid uneori şi încă sângerează.

Am suferit mult. Dar nu m-a ştiut nimeni. Şi chiar dacă m-ar fi ştiut, nu m-ar fi putut ajuta. Oamenii pot aduce alinare prin cuvinte de încurajare, prin mângâieri, prin promisiuni... dar toate acestea nu pot vindeca răni... Doar Dumnezeu a vindecat rănile mele şi doar El mi-a dat forţă şi încredere să merg mai departe. Doar El m-a ajutat să iert, să mă iert, să accept şi să devin puternică.

Am învăţat din suferinţele mele că pentru a înţelege viaţa, că pentru a ierta oamenii care ne dezamăgesc, că pentru a accepta nedreptăţi, că pentru a ne regăsi forța interioară și echilibrul nu avem nevoie de Timp, ci de Dumnezeu. Dar Dumnezeu are nevoie de timp... fiindcă și El trăiește toate suferințele noastre. El este singurul care ne înțelege cu adevărat durerile și temerile, fiindcă doar El suferă împreună cu noi.