Cea mai frumoasă amintire despre Înviere

În copilărie nu ştiam prea multe despre Dumnezeu, fiindcă nu am primit o educaţie anume în sensul acesta, dar mă simţeam diferită de restul lumii care părea a fi aproape de El.  
Eram împărţită între două tabere: tata, care nu prea agrea preoţii şi nici nu mergea la Biserică şi restul oamenilor din anturajul nostru, care mergeau la Biserică, ţineau posturile şi cunoşteau legile bisericeşti. 
Mama unei prietene m-a întrebat la un moment dat de ce nu merg şi eu duminica la Biserică. Îmi amintesc că m-am simţit vinovată atunci, crezând că eu nu sunt un om la fel de bun ca şi oamenii care mergeau. 
Şi, pentru că ştiam părerea tatălui meu despre mersul la Biserică, l-am întrebat dacă ar trebui să merg şi eu, aşa cum făcea toată lumea.
- Tu ce vrei să faci? – m-a întrebat tata. Vrei să mergi? 
- Nu ştiu. - am spus.
- Atunci va trebui să te gândeşti bine. Este important să ştii de ce vrei să mergi sau de ce nu vrei să mergi. Pentru că dacă nu mergi doar ca să nu mă superi pe mine, îl pui pe Dumnezeu mai prejos decât mă pui pe mine, ceea ce înseamnă că nu Îl iubeşti. Iar dacă vrei să mergi doar pentru a fi în rând cu lumea, înseamnă că nu eşti sinceră şi nu mergi cu inima deschisă, deci, la fel, nu îl iubeşti pe Dumnezeu, ci mergi la Biserică doar de ochii lumii. Îţi dau timp să te gândeşti bine dacă vrei sau nu să mergi. Ai dreptul să faci ce vrei cu viaţa ta, iar atunci când faci alegeri eu nu am dreptul să mă supăr, fie că le aprob sau nu.

M-am gândit în următoarele zile la ceea ce mi-a spus tata. Îl iubeam tare mult şi nu mi-aş fi dorit să fac ceva ce lui nu îi plăcea. Îmi aminteam de niște discuții în care tata spunea că nu calcă în Biserică și că nu crede în preoți, fiindcă a văzut pe parcursul vieții lui lucruri care l-au dezamăgit. Și asta mă influența... pentru că eu îl veneram pe tata. Pe de altă parte, mă simţeam ruşinată de lumea care ştia că eu nu mergeam la Biserică, dar mă simțeam și vinovată față de Dumnezeu. 

Într-o seara l-am întrebat pe tata de ce nu mergea la Biserică, dorindu-mi să-i înţeleg motivele, care, poate m-ar fi ajutat să aleg şi eu. 

- Nu merg pentru că pur şi simplu nu cred că Dumnezeu e acolo. Şi pentru că nu simt nevoia să merg. Tu simţi nevoia? 

- Uneori simt. 

- Şi de ce nu mi-ai spus? 

- Nu am vrut să te supăr... şi credeam că nu e bine să merg. 

- Faptul că sunt tatăl tău, nu înseamnă că fac toate lucrurile corect. Trebuie să înveţi să deosebeşti singură binele de rău. Taţii nu sunt perfecţi. Nu copia de la mine decât ceea ce îţi place. 

Şi astfel au mai trecut câteva zile în care m-am gândit la ceea ce ar fi trebuit să aleg. Iar în următoarea duminică m-am îmbrăcat frumos şi am mers la Biserică împreună cu prietena mea şi cu mama ei. În acea zi, o doamnă surprinsă să mă vadă în Biserica Ortodoxă, ştiind că eu eram botezată în religia Evanghelică, m-a întrebat ce căutam acolo, fiindcă aceea nu era Biserica de care aparţineam eu. Am ajuns acasă derutată complet şi i-am povestit lui tata întâmplarea. 

- Nu oamenii decid cărei Biserici îi aparţii. Şi ce, există câte un Dumnezeu în fiecare Biserică? Încearcă să gândeşti puţin, înainte să te iei după toată lumea. Mai bine spune-mi cum a fost. Ţi-a plăcut? Ţi s-a părut interesant? Te-ai mai duce? 

- Da, am spus. 

- De ce vrei să te duci? 

- Pentru că îmi place... am spus, neștiind să explic atunci că am simţit ceva special, o nevoie aparte de a mă apropia de Dumnezeu.
De atunci nu am mers frecvent la Biserică, dar mergeam ori de câte ori simțeam nevoia. Tata mă încuraja să merg, dar nu venea niciodată cu mine. 

Cu ocazia primei Învieri, i-am spus că voi merge la Biserică împreună cu prietena mea şi cu mama ei. Mi-a fost teamă că nu mă va lăsa, ţinând cont că trebuia să plec din casă aproape de miezul nopţii, dar m-a lăsat.  

Când am fost gata de plecare, m-am dus în bucătărie să îl pup şi să îi spun că au venit prietena mea şi mama ei să mă ia din faţa casei. L-am găsit pe tata îmbrăcat elegant, cu cămaşă şi cravată, cu haina lui de velur maron, parfumat și lustruindu-şi pantofii. 

- Eşti gata? – m-a întrebat tata. 

- Da, dar tu de ce te-ai îmbrăcat aşa? 

- Vin cu tine la Înviere.

Aceasta este una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le am despre Înviere. Îmi amintesc mândria şi bucuria cu care am mers către Biserică, de mână cu tatăl meu. Mă simțeam susținută, mă simțeam în siguranță și importantă. Îmi aduc aminte și de privirile curioase, dar și admirative ale cunoscuților noștri. Cu siguranță apreciau că tata mă însoțise la slujbă. Și-mi amintesc cu mult drag chipul blând al tatălui meu aplecat spre lumânarea aprinsă, vocile blânde ale oamenilor care cântau și emoțiile mele... Uneori, încă mai sunt acel copil...   

Atunci când iubeşti pe cineva, îi iubeşti şi îi respecţi dorinţele şi nevoile, fără a ţi le impune pe ale tale. Din iubire facem compromisuri frumoase.  

În viață întâlnim situații în care alegerile noastre ne pot separa de oameni pe care-i iubim. Pot exista două tabere, iar nouă ne va fi imposibil să le împăcăm pe amândouă. De aceea trebuie să alegem cu inima și cu sinceritate, iar cei care ne iubesc vor respecta alegerile noastre și ne vor susține.