N-am pierdut

„Una dintre marile mulţumiri ale vieţii e să te ştii om bun.”

- Ioan Slavici

N-am pierdut niciodată cu bunătatea. Este adevărat că au fost şi oameni care doar au profitat de sufletul meu cald și încăpător, că au fost şi oameni care mi-au răspuns cu rău la binele oferit, că au fost şi oameni nerecunoscători, însă viaţa m-a răsplătit din plin pentru toată bunătatea mea. Tot ceea ce nu am primit de la oameni am primit înzecit de la Dumnezeu.

N-am pierdut niciodată cu modestia. Este adevărat că unii oameni m-au desconsiderat şi  m-au subestimat, dar cu timpul au realizat că modestia este o virtute şi au ajuns să îşi dorească să fie ca mine. Iar ceilalţi, care m-au apreciat obiectiv, au câştigat în mine un prieten loial.

N-am pierdut niciodată cu sinceritatea. Au plecat de lângă mine doar oamenii care nu suportă adevărul şi mi-au devenit duşmani doar cei nesinceri, care, oricum nu aveau ce căuta în viaţa mea.

N-am pierdut niciodată cu răbdarea. Este adevărat că uneori a trebuit să aştept foarte mult pentru a-mi îndeplini câte un vis, iar alteori a trebuit să renunţ de tot la visurile mele… Dar am învăţat că realizările majore necesită timp şi că pentru cele mai importante lucruri trebuie să te pregăteşti mai mult, ca să le preţuieşti mai mult apoi.

N-am pierdut niciodată iertând. Este adevărat că am iertat oameni care m-au rănit foarte tare, care nu şi-au cerut iertare niciodată şi care nici măcar nu au schiţat vreo umbră de regret că m-au nedreptăţit. Dar eu i-am iertat pentru mine, căci iertându-i am câştigat un suflet liber şi liniştit, netulburat de tristeţe, regrete, frustrări şi dureri.

N-am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu. Este adevărat că uneori nu am înţeles greutăţile nemeritate prin care a trebuit să trec, dar de fiecare dată mi s-a dovedit că orice problemă are o rezolvare, că orice încercare îşi are rostul ei, că după orice sfârşit urmează un alt început, că după orice durere urmează o mângâiere, că după orice pierdere de sine urmează o regăsire...

N-am pierdut niciodată iubind. Este adevărat că nu mi s-a răspuns întotdeauna cu aceeaşi iubire, că unii oameni m-au iubit doar declarativ şi că doar m-au folosit, dar eu m-am dăruit cu totul şi am refuzat să nu mai cred în iubire doar pentru că am întâlnit şi oameni care m-au dezamăgit. Iubind, am trăit din plin, cu mari bucurii şi cu momente de adâncă tristeţe, dar am trăit cu adevărat...

Azi, privind în urmă, nu regret nimic şi nu îmi este ruşine de omul care am fost şi am devenit deoarece ştiu că nu am pierdut niciodată atunci când am ales să fiu eu.

Fragment din Cartea Insomnii