Flori artificiale...

Cândva, am cunoscut un băiat care se numea Claudiu. Cu timpul am devenit prieteni buni. Era totodată prieten bun cu tata, jucau şah împreună şi ne lega pe toţi trei o prietenie frumoasă. N-a existat niciodată o poveste de iubire între mine şi Claudiu. Am fost doar prieteni. Mi-a fost un prieten loial, care m-a respectat foarte mult. Uneori îmi amintesc cât de frumos s-a purtat cu mine şi cum m-a răsfăţat în anumite momente.

Anii au trecut, tata şi-a încheiat călătoria numită viaţă, iar eu şi Claudiu ne-am urmat drumurile. Nu am reuşit să păstrăm o prietenie atât de strânsă, dar am ţinut mereu legătura. Când aveam nevoie de sprijin şi de un om care să mă asculte, puteam apela la el. Claudiu era un băiat simplu… dar bun şi onest.

Între timp am cunoscut oameni noi, am ajuns să fac parte din diferite anturaje de oameni. Aveam prieteni diverşi, cu valori diferite…

Într-un an, prietenii mei au decis să îmi organizeze o petrecere surpriză de ziua mea. Fiindcă îmi doream să îl am şi pe Claudiu alături, l-am chemat în ultimul moment. Acesta a venit într-un suflet, aducându-mi un buchet de flori artificiale, aşa cum a făcut mereu când mi-a dăruit flori…

În seara aceea, Claudiu a avut ocazia să îmi cunoască prietenii, dar nu a fost pentru el o experienţă plăcută… fiindcă una dintre prietenele mele i-a făcut observaţie pentru că mi-a adus flori artificiale.

Nu am ştiut asta. Dar am realizat că s-a întâmplat ceva după câteva luni de zile în care Claudiu nu m-a mai căutat. L-am căutat eu şi i-am cerut explicaţii pentru faptul că s-a înstrăinat de mine. Mi-a spus că simte că nu face parte din lumea mea, că nu are ce să îmi ofere…

- Cum poţi să spui aşa ceva? Ne ştim de când eram copii! – i-am spus dezamăgită.

- De ce nu mi-ai spus până acum că nu îţi plac florile artificiale? Înseamnă că le-ai aruncat pe toate, nu?

Replica lui m-a luat prin surprindere şi i-am cerut să îmi spună de unde ştie că nu îmi plac florile din plastic. Mi-a povestit cât de umilit s-a simţit de observaţia prietenei mele şi cât l-a durut când a realizat că el este diferit de mine şi de lumea mea. Dar cel mai mult l-a durut faptul că ani de zile s-a iluzionat că mi-a bucurat sufletul aducându-mi acele flori…

- Nu am să te mint, Claudiu… Aşa este, nu îmi plac florile artificiale. Dar le-am păstrat pe toate, fiindcă sunt de la tine. Nu am văzut în gestul tău faptul că nu ai gusturi, ci am înţeles că ţi-ai dorit ca prin acele flori să îmi arăţi preţuirea ta şi că ai vrut ca ea să îmi fie mereu evidentă, nu să moară deodată cu nişte flori naturale… Aşa am mereu ceva de la tine. Şi iubesc acele flori din plastic recunoscătoare că te am, fiindcă mi-aş dori să am de la oameni care nu mai sunt, măcar o piatră banală ca amintire a unui moment în care mi-au arătat iubirea…

Uneori se întâmplă să judecăm oamenii după aparenţe și după false valori, fără a înţelege intenţiile lor. Îmi amintesc că tata m-a învăţat să fiu recunoscătoare pentru orice gest frumos, pentru orice mi se va dărui, fiindcă nu obiectul în sine descrie calitatea omului, ci intenţia lui… În spatele unor lucruri şi a unor gesturi neînsemnate se pot ascunde intenţii şi sentimente extraordinare, pline de iubire...