O rochiță specială

N-a ştiut nimeni cât de dragă mi-a fost acea rochiţă. Era rochiţa mea preferată. Nu pentru că era mai frumoasă decât celelalte hăinuţe ale mele, ci pentru că era simbolul libertăţii mele...

În copilărie am stat departe de tata două luni, într-o vacanţă. Tata m-a lăsat la mătuşa mea  pe perioada verii, ca să am o vacanţă frumoasă eu, iar ei, care nu aveau copii, să îşi umple singurătatea. Însă acele două luni au fost un coşmar pentru mine. Au fost prea multe zile şi nopţi de înstrăinare, în care fiecare clipă mi s-a părut o mică viaţă. De-abia aşteptam să se termine vacanţa şi să mă ia tata cu el acasă. În fiecare seară, înainte de culcare, când nu mă vedea nimeni, îmi scoteam din dulap rochiţa cu care venisem la mătuşa mea şi cu care ştiam că voi pleca de acolo şi o mângâiam, o miroseam şi uneori o îmbrăcam pentru câteva minute, ca să mă simt mai aproape de visul meu de a pleca de acolo.

Când tata m-a lăsat la mătuşa mea, nu ştia că îmi va fi atât de greu să mă acolo. Totul mi s-a părut cumplit şi nu mă mai bucura nimic în afară de gândul că într-o zi tata va veni după mine şi mă va duce înapoi în Universul meu.

Am iubit acea rochiţă pentru că o asociam cu fericirea, cu libertatea şi cu visurile împlinite.

M-am întors acasă la tata, iar rochiţa a rămas simbolul libertăţii mele. Într-o zi, pe când mă jucam afară cu prietenii mei, un băieţel mi-a murdărit rochiţa cu noroi. M-am supărat, mi-am pierdut controlul, mi-am ieşit din fire... M-am oprit numai când acel băieţel a început să plângă...

Tata a văzut totul. Seara, mi s-a părut că era supărat pe mine... Ştiam că nu i-a plăcut scena pe care o făcusem şi ştia că urma să avem o discuţie. Probabil că avea să mă pedepsească, însă nu-mi păsa. Pentru mine, băieţelul aruncase cu noroi în însuşi simbolul fericirii mele.

Dar nu s-a întâmplat nimic din ceea ce mă aşteptam... Tata m-a pus doar să scriu în jurnalul meu următoarele cuvinte:

„Faptul că un om te murdăreşte nu înseamnă că eşti o persoană murdară.

Faptul că ești plină de noroi nu înseamnă că trebuie să fii un om urât.

Un om poate fi curat şi frumos chiar şi atunci când e plin de noroi.”

Azi, când se mai întâmplă ca unii oameni să arunce în mine cu mizerii – cuvinte urâte, învinuiri nefondate, răutăţi degradante – îmi amintesc ceea ce mi-a spus tata: noroiul cu care sunt împroşcată nu mă face un om murdar atâta timp cât rămân o persoană integră.

Fragment din Cartea Insomnii