Taine și mărturisiri...

Luni de zile am trăit cu sentimentul de vinovăţie şi cu regretul că am făcut ceva de care mă ruşinam, ceva ce i-am ascuns tatălui meu. Mereu m-am gândit că poate el bănuia sau poate chiar ştia fapta mea, dar nu îmi spunea… Ori de câte ori îmi dovedea bunătatea şi dragostea lui, mă bucuram doar pe jumătate, fiindcă eram copleşită de sentimentul de vinovăţie, simţindu-mă un om nedemn şi murdar.

Într-o zi, nu am mai suportat povara vinovăţiei şi i-am mărturisit tatălui meu fapta de care mă ruşinam.

- Să ştii că ţi-am furat bani din buzunar. De două ori. – i-am spus.

- De ce ai făcut asta? Ştii bine că ţi-aş fi dat… Te-am refuzat eu vreodată?

- Nu ştiu de ce am făcut-o...

De fapt, cred că atunci nu am îndrăznit să îi cer bani tatălui meu tocmai pentru că el îmi dăduse mereu şi am simţit că dacă i-aş mai fi cerut, aş fi abuzat de bunătatea lui.

Am început să plâng, iar tata m-a îmbrăţişat.

- Ştiam. Dar am aşteptat să vii să îmi spui tu. Vreau să ai încredere în mine şi să nu îmi ascunzi când greşeşti, indiferent ce vei face. Eşti copilul meu şi te voi ierta şi te vo ajuta. Ai înţeles?

- Te rog să mă ierţi!

- Am şi uitat. Şi vrei să îţi spun ceva? Şi eu ţi-am furat ceva. - mi-a spus tata.

Îmi furase o cutie cu bomboane, dintre multele cutii pe care le aveam în dulăpiorul meu, în care ţineam dulciurile pe care le primeam de de la familia mea din Germania.

- Le-ai mâncat? - l-am întrebat amuzată pe tata.

- Nu. Le-am dat cuiva…

În acea zi, eu şi tata ne-am mărturisit greşeli de demult, pe care ni le ascundeam şi care, nemărturisite la timp ne împovărau sufletele cu sentimenul vinovăţiei.

Oamenii greşesc. Greşesc, nu pentru că vor, nu pentru că sunt răi, nu pentru că nu iubesc. Ei fac uneori alegeri greşite, determinate de tot felul de conjuncturi şi de slăbiciuni personale.

Una dintre greşelile fundamentale în orice relaţie este lipsa comunicării. Iar lucrurile tainute sunt foarte corozive pentru suflet.

Uneori amânăm prea mult pentru a ne mărturisi nişte greşeli și pentru a ne cere iertare, ajungând în situații limită. Iar asta duce negreşit la alte greşeli, la alte tăinuiri, punând distanţă între noi şi oamenii dragi nouă.

Isus a spus aşa: “Nimic din ceea ce îmi vei mărturisi, nu mă va face să te iubesc mai puţin.” Ar trebui să credem cu tărie că oamenii care ne iubesc cu adevărat nu ne vor iubi mai puţin dacă le vom mărturisi greşelile şi slăbiciunile noastre.

Un om care te iubeşte cu adevărat, te va ierta şi te va ajuta să te îndrepţi, să devii mai bun şi mai puternic.

Mărturisirea unei greşeli eliberează sufletul de povara vinovăţiei, iar iertarea consolidează încrederea şi dragostea dintre oameni.