Sunt așa cum sunt, nu cum spun unii...

Oamenii m-au descris în fel şi chip, în funcţie de felul în care m-au perceput... Unii s-au grăbit să mă eticheteze, fără ca măcar să mă cunoască, iar alţii, nici măcar după mult timp petrecut în preajma mea nu sunt capabili să mă descrie obiectiv.

Unii m-au iubit din prima clipă, altora le-am devenit antipatică din momentul în care au văzut că sunt asertivă şi că nu sunt genul de persoană care seduce orgolii.

Eu nu joc câte un rol pentru fiecare om, fiindcă nu am niciun scop în relaţiile cu lumea. Nu mă folosesc de oameni şi nu caut să îmi creez o imagine imaculată.

Iubesc oamenii şi am un suflet încăpător, însă mă feresc de aceia care mă obosesc cu aşteptări şi cu pretenţii absurde. Nu datorez oamenilor decât respectul, iar cei care merită mai mult, au parte şi de iubirea mea.

Am încercat să fiu bună cu toţi cei pe care i-am cunoscut, să nu nedreptăţesc pe cineva, să nu rănesc, să nu devin o amintire urâtă, iar dacă am greşit vreodată cu ceva într-o relaţie, atunci am greşit faţă de mine... Da, faţă de mine, fiindcă am făcut compromisuri de dragul relaţiilor armonioase, acceptând lucruri împotriva principiilor mele de viaţă.

Asta m-a costat dușmănii și lupte inutile...

Pentru mine, mai important decât ce cred şi ce spun oamenii despre mine, este cine sunt eu cu adevărat. Reputaţia ţi-o poate strica orice om rău intenţionat, dar onoarea, nu. Reputaţia nu are nicio valoare... Se vor găsi mereu guri rele care să te descrie cât mai urât, cât şi minţi înguste care să creadă zvonurile...

Nu am făcut eforturi să schimb păreri despre mine... am deja destulă experienţă ca să ştiu că sunt unii care nu vor reuşi niciodată să judece oamenii după calităţile lor obiective, ci doar după prejudecăţi proprii şi după zvonuri.

Nu sunt un om perfect, nu trăiesc după reguli stricte, dar am o regulă pe care nu mi-o încalc: să trăiesc astfel încât să pot privi cu demnitate în ochii oricui şi să nu mă ruşinez de ceea ce sunt în faţa lui Dumnezeu...