De Moş Nicolae…

Când eram copil știam că Moș Nicolae nu va veni la mine decât dacă voi fi cuminte...

- De unde ştie el dacă eu am fost cuminte? - l-am întrebat pe tata cândva.

- Îi spun eu. Mereu îi scriu o scrisoare şi îi spun tot. – mi-a spus tata foarte serios.

Credeam asta şi îmi amintesc câteva episoade în care am făcut prostioare şi mă rugam de tata: “Nu îi spune lui Moş Nicolae, te rooog iooo!” Dar tata se arăta mereu neînduplecat şi îmi spunea că nu îl poate minţi pe Moşul pentru că el oricum ştie totul, mai ales că poate citi chiar și gândurile oamenilor.

Ştiind ce prostioare și ce gânduri nepotrivite aveam la activ, nu prea mă mai aşteptam să primesc ceva de la Moş, de aceea nu îmi pregăteam la fel ca alţi copii cizmuliţele în care Moşul mi-ar fi lăsat cadouri.

Şi totuşi, de fiecare dată am primit multe lucruri frumoase, jucării, hăinuţe, dulciuri... Şi, pe lângă toate acestea mai găseam negreșit  și o pereche de cizmuliţe noi…

Prima dată când s-a întâmplat asta am fost foarte confuză. Nu înţelegeam de ce, în ciuda faptului că nu fusesem cuminte, Moşul mi-a adus atât de multe daruri. Şi, în loc să fiu recunoscătoare, am luat o atitudine arogantă și sfidătoare faţă de tata şi i-am spus: “Na, vezi? Degeaba m-ai pârât tu la Moşul, că tot mi-a adus de toate. Şi ţie nu îţi dau nimic.” Tata a încercat să îşi ascundă amuzamentul şi s-a prefăcut supărat. Văzând că toată ziua nu vorbeşte cu mine, m-am simţit vinovată şi singură. Nu mă puteam bucura de dulciurile mele fără a le împărţi cu tata, care se bucura mereu mai ceva ca un copil…

Am luat o ciocolată şi m-am dus să îl servesc şi pe tata. Acesta m-a întrebat de ce îi dau şi lui, dacă tot i-am spus că nu îi dau. Şi i-am spus că îi dau pentru că merită şi pentru că îl iubesc. Atunci, tata mi-a spus aşa: “Să nu crezi că vei putea mereu să ştergi cuvintele care dor cu un „Te iubesc”...” Acea frază a avut un impact atât de puternic asupra mea, încât nu am uitat-o niciodată.

O altă amintire despre Moş Nicolae este o lecţie de viaţă…

Copiii îşi povestesc mereu unii altora ce au primit de Moş Nicolae. Eu mă jenam să spun tot ce am primit, fiindcă printre copiii cu care mă jucam erau câte unii care primeau doar câte o portocală şi poate o ciocolată mică şi chiar și unii care nu primeau nimic. Sărăcia nu putea fi invocată, cât timp noi, copiii, ştiam că darurile vin de la Moş Nicolae. Şi atunci, concluzionam că acei copii care au primit foarte puţin sau nimic, nu au fost cuminţi.

Într-o zi, m-am dus în casă şi i-am spus lui tata (cu un ton de bârfă) că o fetiţă cu care mă jucam mai des, n-a primit de la Moş decât două portocale şi o napolitană.

- De ce, oare? – m-a întrebat tata.

- Pentru că n-a fost cuminte! - am spus convinsă.

- Dar tu ai fost?

Şi atunci am realizat că eu nu fusesem mai cuminte decât acea fetiţă şi că totuşi am primit atât de multe... Am căzut pe gânduri, iar tata a observat asta.

- De ce mie mi-a dat şi ei nu? – l-am întrebat pe tata.

- Nu ştiu. O să îl întreb pe Moș.

Iar eu am rămas nelămurită şi încercam să înţeleg dreptatea şi raţionamentul Moşului.

Văzându-mă îngândurată şi tristă, tata mi-a spus că Moşul (despre care ştiam că e trims de Doamne-Doamne) nu dăruieşte copiilor în funcţie de cât de cuminţi sunt. Că toţi copiii ar trebui să fie cuminţi pentru că aşa vor, nu din interes ca să primească ceva. Iar dacă mie mi-a dat, deşi nu am fost cuminte, a fost pentru că a vrut să mă determine să fiu mai bună şi să fiu recunoscătoare pentru că am primit deşi nu am meritat.

Nu îmi mai aduc aminte exact ce cuvinte a folosit tata atunci, dar realizez acum că m-a făcut să înţeleg că dacă eu am primit daruri (cu toate că nu aş fi meritat) ar trebui să le dăruiesc şi celor care nu au primit, deşi ar fi meritat...

Azi ştiu că Moşul (Nicolae sau Crăciun) suntem fiecare dintre noi. Că dăruim în funcţie de cât avem și că abundența de daruri nu arată neapărat o iubire mai mare față de cineva și nici că omul pe care îl copleșim cu daruri merită foarte mult...  

Și mai ştiu că sărăcia este motivul pentru care unii oameni nu primesc nimic de Moş… şi că noi, cei care avem mai mult, nu avem neapărat pentru că merităm mai mult, ci ni s-a dat pentru a le oferi şi celor mai puţin norocoşi…

Până la urmă, Sărbătoarea este o stare de spirit, în care fiecare om simte nevoia să dăruiască din bunurile şi din iubirea lui…

Vă doresc să fiți cei mai buni Moși, iar la rândul vostru să fiți copleșiți cu multă iubire!