Astăzi, cineva m-a întrebat, crezând că aș putea explica mai bine, cum se numește „boala” celor care caută și văd numai defectele celorlalți. Se referea la acei oameni care critică fără oprire, care bârfesc cu o plăcere de neînțeles și care privesc alegerile altora ca pe niște greșeli demne de disecat, de la hainele pe care le poartă până la felul în care își trăiesc fiecare zi.
La început, m-am gândit că poate este vorba doar despre un spirit critic exagerat. Apoi mi-am dat seama că această atitudine nu izvorăște din luciditate, ci dintr-un gol interior. Un om împăcat cu sine, un om împlinit, nu simte nevoia să își ocupe timpul analizând și contestând viețile celorlalți.
Cei care își hrănesc existența cu defectele altora sunt, în realitate, oameni frustrați. Oameni care nu au reușit să-și atingă propriile idealuri și care găsesc o falsă alinare în a demonta reușitele celorlalți. De multe ori, nici măcar nu este vorba despre defecte reale. Sunt doar exagerări, interpretări rău-voitoare, deformări ale realității menite să minimalizeze orice succes al altuia.
Acești oameni se simt amenințați de frumusețea din jur, de armonie, de bucuria altora. Sunt permanent nemulțumiți, incapabili să se bucure sincer de ceva. Critica lor nu este o judecată rațională, ci o armă. O încercare disperată de a se ridica pe un piedestal construit pe ruinele demnității altora. În realitate, ceea ce ascund nu este superioritate, ci nesiguranță. Goliciune interioară. Neputința de a găsi în propria viață ceva frumos, ceva care să merite să fie trăit cu seninătate.
Sunt obositori acești oameni. Îi recunoști dintr-o privire, din felul în care își arcuiesc buzele a dispreț, din tonul lor ironic, din ușurința cu care găsesc cusur oricui, din felul în care fac din viața celorlalți un subiect de dezbatere. Nu poți scăpa de ei ușor. Sunt peste tot: în familie, la locul de muncă, printre prieteni. Se ascund sub diverse măști: unii pozează în moraliști incoruptibili, alții în ironici sofisticați, alții în binevoitori care „doar spun adevărul”.
Și, totuși, ce „boală” au?
Oare e doar răutate? Oare e singurătate? Sau e o pustiire a sufletului, care nu mai cunoaște frumusețea? Poate fi o incapacitate cronică de a iubi oamenii așa cum sunt. Poate că, în adâncul lor, și-ar dori să fie ca aceia pe care îi critică. Poate că îi roade neputința.
Sau poate că, pur și simplu, se cred mai presus de toți. Niște mici Dumnezei, convinși că au dreptul să judece, să aprobe sau să dezaprobe, să dicteze ce e bine și ce e rău. Numai că, de fiecare dată când privesc spre alții cu superioritate, nu fac decât să-și oglindească propriile neîmpliniri. Și, din păcate, rămân blocați în ele, incapabili să vadă că frumusețea vieții stă în a te bucura, nu în a desființa.
Sunt diferite si diferite motive pentru care oamenii critica. Nu i-as cataloga si nici nu i-as numi pentru ca oricum nu se vor schimba...la fel cum mereu generatia noua va fi criticata iar si iar.
RăspundețiȘtergereDin pacate, in tot ce ai spus ai dreptate si sunt multi astfel de oameni, iar cand mai e si persoana de langa tine asa, este foarte greu. De ce? Pentru ca, sunt mereu incarcati de energie negativa, nimic nu ii multumeste si mereu au ceva de obiectat, nu este un subiect general ca si critica noii generatii, este ceva mai mult personal deoarece afecteaza direct. Se hranesc din imperfectiunea celor din jur si pot instaura chiar o teroare celor din jur deoarece daca nu este totul cum isi doresc ei, iti pot face viata extrem de grea, transmitand asupra celorlalti toate frustrarile si nemultumirile lor. Nu este ceva ce trece, sau poate fi schimbat de cineva, ei nu se vor schimba, si de asemenea sunt foarte precauti cu persoana lor, nu doar ca mereu vor fi mai presus decat ceilaltli sau cel putin se cred, ci vor lupta ca sa evidentieze defectelel celorlalti ca sa evidentieze calitatile proprii. De asememena, foarte greu le castigi increderea pe care o poti pierde intro secunda, iar cand vine vorba de iubire, este agonie si extaz.Si eu cred ca este o boala http://psihoterapie.wordpress.com/2009/11/01/despre-paranoia/
RăspundețiȘtergereCata dreptate ai ! Si cum ai spus....daca traiesti cu acea persoana in casa ce mai faci ? Si nu tine de tine sa o alungi.....doar plecand tu si ......cred ca intelegi ce zic nu ? Plus ca acea persoana nu e un iubit,sot e tatal tau si pana cand nu esti pe propriile tale forte.....cam greu
ȘtergereAm si eu destui oameni din acestia in jurul meu si nu mai stiu ce sa ma mai fac cu ei... Pana acum ma certam cu ei si incercam sa-i conving ca nu fac bine ceea ce fac, dar mi-am dat seama ca nu ii pot schimba. Cred ca cel mai intelept lucru e sa te indepartezi de astfel de oameni, ca sa nu te traga ei in jos. Si cand fac parte chiar din familia ta, atunci e cel mai greu, ai de ales intre a trai mai departe sub influenta lor negativa sau a-ti urma propria cale fara sustinerea lor, chiar singura pe lume, daca e nevoie.
RăspundețiȘtergereIrina, iti multumesc pentru acest articol. Intamplator, chiar aveam o discutie cu cineva chiar pe aceasta tema,cu cateva minute inainte de a citi ce ai scris :) Daca imi permiti, as dori sa adaug ceva ce am observat si eu datorita interesului de lucru cu oamenii si a profesiei de psiholog. De fapt, oamenii functioneaza precum niste oglinzi..Menirea unora este sa ii utilizeze pe cei din jur pe post de oglinda, sa scoata in evidenta defecte, sa critice sa insulte ceea ce de fapt se afla in propria persoana, aspecte care se afla mai intai in interiorul lor si ii nemultumesc si pe care le vad , oglindite in altii. Freud a numit acest lucru, proiectie. Mai exista o categorie, oamenii "oglinda" , acei oameni care se lasa utilizati pe post de oglinda, care permit sa fie jigniti si injositi chiar daca, poate unele din acele "oglindiri" nici nu ii definesc. In cazul acesta, un proverb romanesc spune "nimeni nu te poate tine in inferioritate , fara consimtamantul tau". Totul depinde si de propriul mod de privire a lucrurilor si de cat de dispusi suntem sa fim obiectivi si maturi atunci cand definim pe cei din jur si cat de mult permitem sa fim "oglinzile" celor din jur , tinta injuriilor, criticilor, negativitatii lor. Astfel avem si sansa sa devenim oameni frumosi, cu suflete deschise care sa ofere raze de lumina si speranta si celor din jur, asa cum faci si tu.Mult succes in tot ce faci ! :)
RăspundețiȘtergereAi perfecta dreptate......si nu doresc nimanui sa aibe alaturi o pers de genul asta.Eu suport in fiecare zi o pers cu un astfel de comportament si va spun din toata inima ca este fff greu si foarte chinuitor.
RăspundețiȘtergere