Uneori, cel mai rău este, de fapt, cel mai bun

- Eşti cel mai rău tată din lume! Şi te urăsc!, i-am spus lui tata, cândva, când eram copil, doar pentru că el nu mi-a făcut pe plac cu ceva…

Tata mă iubea ca pe ochii lui din cap. Mă diviniza. Eram visul lui împlinit, al unui om greu încercat de viaţă, foarte singur, care nu mai avea nicio perspectivă şi care, la 50 de ani m-a primit pe mine, ca pe un dar, ca pe o nouă viaţă.

M-a răsfăţat în cele mai frumoase feluri. Mi-a adus flori încă de când aveam câţiva anişori, buchete făcute la florărie, pe care mi le dăruia negreşit de fiecare dată când era 1 martie, 8 martie, ziua copilului, ziua mea… Mi-a cumpărat tot ce a fost mai frumos, n-a considerat nimic ca fiind prea mult şi prea scump pentru mine. N-a considerat că la 14 ani era prea devreme să am un parfum scump şi nici o extravaganţă să îmi cumpere un cal, când am împlinit 8 anişori.

Mi s-a dedicat în totalitate, pentru că am fost universul lui. A ascultat la nesfârşit poveştile mele, a fost spectator ore în şir când îi cântam cocoţată pe masă cu un spray pe post de microfon. 

A îngheţat ore în şir aşteptându-mă la patinoar să mă mai dau încă o tură şi încă una.

A cărat zeci de bolovani, aplecându-se la vârsta de 60 de ani ca să-i ridice, pentru a-mi face în curte un rond cu flori.

Mi-a spus sute de lucruri frumoase, pe care m-a rugat să le scriu ca să le pot avea atunci când el nu va mai fi lângă mine să mi le mai spună.

Dar a fost și corect şi destul de sever. Dragostea faţă de mine nu l-a făcut subiectiv.

Când m-a dezaprobat, m-a certat. Când am greşit m-a pedepsit. Aveam o listă cu 15 pedepse, din care, ori de câte ori făceam câte o boacănă, trebuia să îmi aleg una… şi niciodată nu mi-a ridicat vreo pedeapsa înainte de termen, indiferent cât de mult îl durea tristeţea mea.

Am avut o copilărie de poveste. Amintirile mele cuprind zile pline de soare cu miros de fructe, de flori, de zâmbete, alergări către braţele lui primitoare, vocea lui blândă, serile în care cântam amândoi…

Amintirile mele sunt despre un tată răbdător, care refăcea de zeci de ori grămada de frunze uscate pentru a mă trânti eu peste ea… sau care stătea ore în şir, făcând echipă bună cu un copac de care legam elasticul pentru a sări.

Amintirile mele sunt despre un tată generos care, când mergeam la cofetăria mea preferată şi mâncam profiterol, mă întreba mereu dacă mai vreau unul. Şi făcea la fel şi după al 2-lea... Nu i se părea aiurea dacă voiam să mănânc mai multe înghețate, iar lumea condamna asta. Şi totuşi, n-am avut roşu în gât şi n-am văzut spital în copilărie. Şi da, mi-a permis să beau cafea când aveam vreo 6 anişori, un moment pe care nu îl voi uita, fiindcă ospătarul era siderat de faptul că un copil şi-a comandat o cafea! 😊

Amintirile mele sunt despre zile în care îl întrebam pe tata ce vrea să gătesc, iar el spunea: “Azi îmi duc prinţesa la restaurant!”. Şi despre momente în care, după ce termina de mâncat ceva gătit de mine, îmi pupa mâna şi îmi spunea că n-a mai mâncat niciodată ceva atât de bun, chiar dacă era cea mai dezgustătoare mâncare.

Amintirile mele sunt despre un tată corect, înţelept şi cu valori. Despre poveşti în care îşi elogia părinţii şi prietenii.
Amintirile mele sunt despre un tată care o iubea pe mama, care o prețuia și care îmi vorbea mereu foarte frumos despre ea. 
Amintirile mele sunt despre un tată care, atunci când vorbea despre mine i se luminau ochii și se emoționa foarte mult când îi spuneam ceva frumos.

Şi totuşi, când a fost nevoie să mă corecteze, a aplicat pedeapsa pe care a considerat-o potrivită. Nu mi-a spus niciodată ceea ce mi-ar fi plăcut să aud, nu m-a lăudat nemeritat, deşi mi-a făcut cele mai frumoase complimente pe care le-am primit vreodată. Nu m-a menajat atunci când a trebuit să îmi pună oglinda în faţă şi să îmi arate că greşesc, că sunt rea, că sunt urâtă, că sunt necinstită… Aş fi îndurat orice, numai supărarea lui nu o puteam suporta… Pentru că şi eu îl divinizam. Aş fi făcut orice ca să îl mulţumesc şi, drept dovadă, i-am pus în braţe zeci de diplome. Am încercat să fac tot ce ştiam că îl face fericit și mândru şi niciun efort nu mi se părea prea mare. Ştergeam geamurile casei şi dalele de piatră din curte, ori de câte ori ploua, fiindcă ştiam că nu îi plăcea să le vadă stropite. Mă trezeam cu noaptea în cap şi dădeam zăpada din curte pentru a face o potecă spre poartă, ştiind că mă va conduce când aveam să plec la şcoală. Îi cunoşteam toate tabieturile şi aveam grijă să aibă mereu cămaşa călcată şi batista curată în buzunarul hainei. Când îşi bea cafeaua îi aşezam ceşcuţa cu tortiţa în faţă, ca să nu fie nevoit să o întoarcă. Iar la ora 8 fix, eram mereu în casă, despărţindu-mă cu greu de copiii de afară, pentru că nu mi se părea normal ca tata să cineze singur.

Şi totuşi simt că nu am făcut destul, aşa cum, cu certitudine şi tata a simţit, că ar fi putut face mai mult pentru mine. Dar eu ştiu că a făcut TOTUL, ENORM, că s-a întrecut pe sine, că a fost, de fapt, cel mai BUN tată din lume.

Nu ştiu de câte ori i-am spus lui tata că este cel mai rău tată din lume, dar ştiu că el nu mi-a spus niciodată că sunt cel mai rău copil din lume. Ba chiar am o amintire preţioasă, dintr-o zi în care tata mi-a spus ce părere are despre mine:

- Tati, când o să fiu mare, vreau să am un soţ aşa frumos ca tine., i-am spus cândva.

- Eu nu sunt frumos decât atunci când te ţin pe tine de mână...

Părinţii mei mi-au dat o inimă, un nume şi un caracter. 

Și, poate că nu sunt cel mai bun om din lume, dar vreau să cred că nici cel mai rău.

Cu timpul am mai spus şi altora: “Eşti cel mai rău din lume!” şi “Te urăsc!”, dar întotdeauna a spus-o copilul capricios şi răsfăţat din mine. Fiindcă niciun om nu a fost cel mai rău şi nici n-am urât cu adevărat pe cineva.

Şi mie mi s-a spus că sunt cea mai rea şi mi s-a spus şi “Te urăsc!”… dar ştiu că acele cuvinte veneau din suflete încărcate cu dureri…

Cred că "Te urăsc!" înseamnă de fapt, "Te iubesc atât de mult, încât mă doare enorm când mă dezamăgești!"

Uneori mai spun cuiva că este rău, atunci când nu îmi face pe plac şi mi se mai spune şi mie că sunt rea atunci când nu sunt pe placul cuiva…

De fapt, cred că atunci când ne supărăm, doar uităm ce însemnăm unii pentru alţii şi cât de frumos ne leagă iubirea…