Haz de... necaz!

Mă regăsesc în nemernicii din jurul meu. Sună dur, ştiu. Dar m-am văzut în anumite ipostaze şi mi s-a făcut lehamite...

Am asistat la o hăhăială dementă a unui grup de persoane care se distrau pe seama cuiva… lucru care se întâmplă de multă vreme şi în repetate rânduri. Aproape că nu este zi în care, aflându-mă în societate,  să nu văd aşa ceva. E o scenă comună, în care un biet nefericit are ghinionul să între într-o într-o încăpere în care se află un grup de persoane și devine ţinta băşcăliilor făcute pe seama sa. Grupului nu-i scapă nimic… De la pantofi până la nasul disproporționat de dorința lor de a evidenția defecte, se emit tot felul de epitete, care mai de care mai dezaprobatoare şi mai pline de dispreţ. Persoana este criticată şi condamnată prea aspru doar pentru faptul că este aşa cum este. Abia au aşteptat să apară cineva de care să râdă… fiindcă umorul (umorul?!) îi salvează de monotonie. Discuţiile și distracţia lor sunt limitate la caterincă ieftină şi la batjocură făcută pe seama altora. Nu contează cine. Poate fi chiar şi cineva cu care se înţeleg bine. Poate fi chiar şi cineva căruia îi zâmbesc amabil şi cu care au mâncat la aceeaşi masă. Poate fi chiar şi cineva care i-a ajutat cândva, care s-a purtat mereu corect și frumos. Şi ce dacă? Doar nu-i dau în cap, nu? Fac mişto puţin… şi o fac fără menajamente, fără a se ruşina de cei care asistă pasiv la jocul lor dement.

Reacţiile şi afirmaţiile lor te fac să crezi că dacă aveau pietre la îndemână, ar fi aruncat în persoana care a avut neşansa să le tulbure plictiseala. Dar cuvintele sunt mai grele ca pietrele şi lovesc cu mai multă forţă. Rănile făcute de pietre se vindecă în timp, dar rănile făcute de cuvinte şi de privirile dezaprobatoare încarcă mereu cu complexe şi cu frustrări nemeritate... Dar pe cine interesează că acea persoană vede şi simte că este batjocorită de grupul de oameni care, de dragul amuzamentului şi-au abandonat moralitatea şi bunătatea? N-au nicio pudoare. 

Cred că fiecare dintre noi a simţit măcar o dată în viaţa sa tortura privirilor pline de dispreţ ale unor persoane care n-au nimic mai bun de făcut decât batjocura pe seama oricui le iese în cale. E neplăcut, e umilitor, e jenant.

Sunt sigură că oricărei persoane din acel grup îi va veni rândul la un moment dat să fie luată în derâdere chiar de ceilalţi membri ai grupului cu care altă dată împărţea plăcerea maladivă de a face batjocură pe seama cuiva.

Un astfel de grup are mereu un lider. E cel care dă tonul la răutăţi şi, de obicei, e cel simpatizat de grup. Nemernicia lui pare un fel de putere pentru ceilalţi, ceva de divinizat, ceva care îl ridică la rang superior. El dă tonul, iar proştii râd şi aplaudă. Se complac în situaţia dezagreabilă şi decad de la calitatea de om pentru niște mizerii pe care, la rândul lor, le-ar condamna dacă ar fi făcute de alții. 

Se poartă de parcă ar fi necondamnabili și de parcă ar întruchipa perfecțiunea umană. Se cred simpatici şi spirituali, mai ales dacă au în jur şi alţi proşti care să-i încurajeze, aplaudându-le moravurile uşoare. Apoi ies mulţumiţi din încăpere şi povestesc cu mândrie cum s-au distrat maxim. 

Spuneam că mă văd în acești nemernici… Da, cândva am fost parte din astfel de grupuri. Nu voi fi ipocrită să spun că eu nu am făcut asta niciodată. Ba am făcut-o… şi nu îmi place deloc imaginea mea de atunci… mai ales că îmi aminteşte cât de nefericită eram, ascunsă acolo în spatele hăhăielii mele necontrolate. Poate de aceea nu mă supăr pe cei care îşi continuă hăhăiala zilnică, fiindcă înţeleg că sunt doar nefericiţi şi au nevoie de ceva care să îi facă să uite de problemele lor, de urâţenia lor, de complexele lor, de neputinţele lor…
Oamenii fericiți și împăcați cu ei înșiși nu sunt preocupați de răutăți și nu văd nici măcar defectele reale ale celor din jur... ei văd mai întâi de toate frumusețea din tot ce-i înconjoară, ei respectă orice om și nu găsesc nicio plăcere în a se amuza pe seama altora... Oamenii mulțumiți cu sine împrăștie doar lumină și bunătate în jur și nu-i atrag pe ceilalți în acte nemernice și degradante. 
Oamenii cu un dram de inteligență și stimă de sine găsesc mereu subiecte interesante de dezbătut în societate și nu se mulțumesc cu flecăreală inutilă despre alții...

Montesquieu spunea: "Nu râdeti de proşti, fiindcă îşi vor închipui că au umor."