Mi-e dor de prietenia de altă dată

Mi-e dor de prietenia aceea adevărată, simplă și caldă, care nu avea nevoie de pretexte, de aparențe, de măști. Mi-e dor de vremurile în care contau mai mult sufletele decât hainele, în care întâlnirile nu se măsurau în eleganța locului, ci în bucuria regăsirii.

Mi-e dor de acele îmbrățișări care vindecau orice neliniște, care aveau darul de a alunga toate grijile, de a face tăcerile să se simtă acasă. Îmbrățișările care spuneau, fără cuvinte, Sunt aici. Îți sunt aproape. Orice ar fi.

Mi-e dor de prieteniile care nu aveau nevoie de confirmări publice, de prieteniile care nu se sfărâmau sub greutatea timpului sau a succesului unuia dintre noi. De conversațiile în care ne împărtășeam visele, nu reușitele, frământările, nu superioritatea, de întâlnirile în care râdeam cu toată inima și plângeam fără teama că vulnerabilitatea noastră va deveni subiect de bârfă.

Mi-e dor de încrederea deplină, de certitudinea că sufletul meu este în siguranță în mâinile tale, că orice aș spune, orice aș trăi, orice aș simți, nu va fi folosit împotriva mea. Mi-e dor să știu că pot să mă destăinui fără să mă tem că temerile mele vor deveni divertisment pentru alții.

Mi-e dor de prieteniile neîntinate de rivalitate, de comparații, de acele relații în care reușita celuilalt nu însemna un motiv de invidie, ci de bucurie. Când nu ne măsuram viețile în cine are mai mult, ci în cine este mai fericit.

Mi-e dor de priviri sincere, de cuvinte spuse fără teamă, de umeri pe care să-mi pot lăsa toate oboselile sufletului. Mi-e dor de acea siguranță că suntem acolo unii pentru alții, fără condiții, fără calcule, fără obligații de a bifa o prietenie de fațadă.

Mi-e dor de prietenia care nu avea nevoie de justificări, de promisiuni rostite în grabă, de scuze pentru tăceri mai lungi. Mi-e dor de prietenia care nu se clătina la prima încercare, care nu se măsura în numărul de apeluri pierdute sau în mesajele fără răspuns.

Mi-e dor de prietenia care nu devenea o povară, care nu cântărea pe umeri ca o obligație, care nu trebuia menținută doar din respect pentru trecut. Mi-e dor de acea conexiune care nu cerea dovezi, de acea sinceritate care nu se temea de adevăr, de acea loialitate care nu se clătina în fața unor tentații trecătoare.

Mi-e dor de noi… de cei care eram înainte să devenim atât de ocupați, înainte ca grijile, ambițiile și temerile să ne transforme. Mi-e dor de zilele în care timpul petrecut împreună nu era un sacrificiu, ci un dar. 

Poate că timpul ne-a schimbat într-atât încât am uitat cum era să fim pur și simplu… prieteni. Dar mi-e dor. Și undeva, în adâncul inimii mele, sper că și ție îți e dor…