Cuiva din trecut

Dacă tac, nu înseamnă că nu ştiu... ci pur şi simplu, consider că nu merită să vorbesc despre asta. Nu merită să îţi reproşez nimic şi nici să creez vreo discuţie între noi. Ar fi mai mult decât inutil şi degradant.

Ştiu, tu mă subestimezi, aşa cum ai făcut mereu. Mi-ai subestimat inteligenţa, caracterul, puterea şi omenia. Ai avut impresia că mă cunoşti, dar tu nu ştii absolut nimic despre mine. Degeaba ai fost atâta timp în preajma mea, fiindcă n-ai avut capacitatea să vezi mai mult decât detaliile superficiale după care etichetezi oamenii. Dar tu pentru mine eşti ca o carte deschisă, cu tot cu adnotări marginale. Ceea ce tu crezi că ţii ascuns de mine, mie îmi este foarte cunoscut. Îţi ştiu gândirea şi îţi anticipez acţiunile. Eşti o persoană previzibilă. Îţi cunosc frustrările, slăbiciunile şi caracterul.

Ştiu că în spatele zâmbetelor tale glazurate se află un rânjet arogant şi plin de ură. Şi ştiu şi de ce mă urăşti: fiindcă, la un moment dat, am decis că viaţa mea ar fi mai frumoasă şi mai liniştită fără tine. Am ales să fiu cât mai departe de tine fiindcă nu îmi plăcea omul care eram în preajma ta. Te-am surprins neplăcut cu decizia mea de a te abandona undeva în trecutul meu. Acolo e locul tău... ştii de ce? Fiindcă nu ai putut ţine pasul cu mine. Fiindcă ţi-a plăcut să te târăşti, nu să zbori. Fiindcă nu te-ai putut descotorosi de încărcătura urâtă care te împovăra şi care te ținea pe loc.

Ştiu tot ce simţi pentru mine și mai știu că încerci să îmi creezi o altă imagine în fața celorlați. Câtă irosire! Câtă tristețe și câtă slăbiciune! Și câtă naivitate, încât să crezi că mă poți păcăli... Degeaba te străduieşti să ascunzi totul după amabilităţi însiropate...

Dacă tac, nu înseamnă că nu ştiu... ci pur şi simplu, nu mă preocupă ce faci tu. Eu nu răspund pentru faptele tale şi nici nu plătesc în locul tău pentru greşeli, slăbiciuni şi neputinţe.

Mie mi-e foarte bine fără tine şi nu-ți doresc decât să îți fie şi ţie bine fără mine.