3 zile minunate!

Tocmai am revenit acasă după 3 zile minunate petrecute alături de prieteni dragi, oameni pe care i-am cunoscut aici pe facebook, cititori de-ai mei. De aproape 3 ani comunicăm prin intermediul facebook-ului, iar în timp s-a format un grup frumos de prieteni, căruia îi spunem „insomniaci” (denumire primită după numele blogului meu Insomnii, de la care a pornit totul). Sâmbătă ne-am întâlnit la o cabană frumoasă din Apuseni, Cabana Dacilor, din Călăţele Pădure. Mi-am dorit să-mi adun la un loc oamenii pe care i-am îndrăgit şi cu care încă nu mă văzusem şi am ales o locaţie frumoasă, în mijlocul naturii. Ne-am adunat vreo 32 de oameni, care am străbătut sute de kilometri, venind care din ce colț de țară locuia, pentru a ne întâlni. Am umplut două cabane şi am animat pădurea cu veselie, cu râsete, cu cântece la chitară şi voci emoționate. Aş putea povesti foarte mult despre aceste 3 zile încărcate cu amintiri minunate şi despre oamenii pe care i-am cunoscut şi nu ştiu cum aş putea cuprinde atâta frumuseţe, atâta fericire şi atâta iubire. Ne-am îmbrăţişat de zeci de ori, ne-am spus „te iubesc”, ne-am simţit liberi, ne-am simțit ca o familie, deşi ne vedeam pentru prima oară. Am fost o amestecătură de vârste, de la copii la oameni trecuţi de 60 de ani, dar perfect compatibili sufleteşte. Ne-am despărţit plângând şi promiţându-ne că ne vom revedea cât de curând. Am plecat către ei cu o geantă şi multe întrebări şi m-am întors acasă încărcată de daruri, de iubire şi de amintiri preţioase.

Am învăţat multe din această experienţă frumoasă şi de la aceşti oameni minunaţi... Am învăţat că oricât ar fi distanţele de mari, când le parcurgi cu iubire, par neînsemnate. Am mai învăţat că sufletele nu au vârstă, dar au culoare, au căldură şi au puteri miraculoase...

Am învățat că noi, oamenii, suntem cu adevărat frumoși atunci când ne arătăm cu vulnerabilitățile noastre, cu slăbiciunile noastre, cu sensibilitatea noastră, nu cu măști asumate doar de teama de a nu dezamăgi sau doar din dorința de a fi acceptați de ceilalți...

Am învăţat că acolo unde există iubire, există şi frumuseţe şi putere şi nu mai lipseşte nimic.

Am învăţat că o familie perfectă nu este cea care n-are nori pe cer, ci aceea care aşteaptă unită să treacă furtuna. Am învăţat că o femeie puternică nu fuge la prima încercare şi că nimeni nu-i poate lua ceea ce îi aparţine.

Am învăţat că o femeie trecută de 60 de ani se poate purta şi se poate simţi că o adolescentă, potrivindu-se perfect într-un anturaj de tineri, dacă este primită cu iubire. Am învăţat că o femeie de 57 de ani poate fi incredibil de vie, de sexy, de caldă şi de haioasă... că-i poate cuceri pe toţi prin naturaleţea ei, prin pofta de viaţă şi forţa cu care-i atrage pe toţi într-o stare de bine.

Am mai învăţat că pot exista familii frumoase, că timpul nu înstrăinează, nu ucide iubirea, că nu există cale mai bună de a-ţi creşte copiii decât cu respect şi cu multă iubire.

Am învăţat despre copii superbi, educaţi frumos, care se simt bine între adulţi, care le fac cinste părinţilor lor. Am învăţat despre taţi frumoşi, care cresc singuri fetiţe minunate... Am învăţat despre bărbaţi puternici, dar care plâng atunci când suflete le sunt atinse de o emoţie frumoasă...

Am învăţat despre femei puternice, care ştiu să fie şi mame excepţionale, şi soţii perfecte şi colege minunate. Am învăţat despre fiice ideale, care îşi divinizează taţii plecaţi la Cer...

Am învăţat despre suflete care ascund comori nebănuite. Am învăţat despre oameni cu bun simţ, de încredere, discreţi şi cu un comportament foarte elegant. Am învăţat cât de frumoasă e simplitatea. Am învăţat despre prieteni buni, protectori, toleranţi, gingaşi.

Am învăţat că braţele larg deschise înseamnă poarta deschisă a sufletului.

Am învăţat că nu timpul sudează prieteniile, ci sentimentele sincere. Am învăţat că distanţa e doar un spaţiu între trupuri, nu şi între suflete.

Am învăţat că prietenii se bucură, dar şi suferă împreună. Am învăţat că atunci când un prieten are un necaz, nu îl privim ca fiind tragedia lui, ci ca fiind tragedia noastră. Am învăţat că Dumnezeu este mereu acolo unde trebuie şi că, uneori ceva ce pare a fi o nenorocire, este de fapt o binecuvântare.

Am învăţat că atunci când prietenii se ţin de mână şi se roagă, Dumnezeu coboară în mijlocul lor şi îi binecuvântează ca un părinte fericit că îşi vede copiii uniţi.

Am învăţat că Dumnezeu are întotdeauna o cale de a aduce împreună oamenii care trebuie să se întâlnească. Am învăţat atât de multe din toate momentele, din toate emoţiile, iar de la toți aceşti oameni minunaţi am învăţat că... „şi totuşi există iubire”...

Vă mulţumesc pentru TOT şi vă iubesc!