Întâlnirea "insomniacilor"

Tocmai m-am întors acasă după trei zile de vis, petrecute alături de prieteni dragi - oameni pe care i-am cunoscut aici, pe Facebook, cititori ai mei, suflete frumoase care, de aproape trei ani, mi-au fost aproape prin mesaje, gânduri și povești împărtășite. În timp, între noi s-a legat ceva aparte, o legătură profundă, sinceră, așa că am simțit nevoia să transform această conexiune virtuală într-una reală.

Ne numim „insomniacii”, o denumire inspirată de blogul meu Insomnii, locul de unde a pornit totul. Sâmbătă, în sfârșit, ne-am dat întâlnire într-un colț de rai, la o cabană frumoasă din Apuseni, în Călățele Pădure. Mi-am dorit să adun laolaltă oamenii pe care i-am îndrăgit de la distanță, să îi îmbrățișez, să le ascult glasurile și să ne bucurăm unii de alții, departe de agitația lumii, în mijlocul naturii.

Am fost 32 de oameni, veniți din toate colțurile țării, fiecare străbătând sute de kilometri pentru a fi împreună. Două cabane pline de suflete frumoase, de râsete și de emoții. Am cântat la chitară, am împărtășit povești, am trăit momente de o frumusețe greu de pus în cuvinte. Câtă iubire, câtă libertate și câtă bucurie! Ne-am îmbrățișat de zeci de ori, ne-am spus „te iubesc” fără rețineri, fără temeri, fără măști.

Nu a contat vârsta, am fost o familie. De la copii la oameni trecuți de 60 de ani, suflete compatibile, unite prin aceeași lumină interioară. Ne-am despărțit cu lacrimi în ochi și cu promisiunea că ne vom revedea cât de curând.

Am plecat către ei cu o geantă și multe întrebări. M-am întors acasă cu un suflet plin de daruri, de iubire și de amintiri care vor rămâne, mereu, parte din mine.

Tocmai am revenit acasă după 3 zile minunate petrecute alături de prieteni dragi, oameni pe care i-am cunoscut aici pe facebook, cititori de-ai mei. De aproape 3 ani comunicăm prin intermediul facebook-ului, iar în timp s-a format un grup frumos de prieteni, căruia îi spunem „insomniaci” (denumire primită după numele blogului meu Insomnii, de la care a pornit totul). Sâmbătă ne-am întâlnit la o cabană frumoasă din Apuseni, în Călăţele Pădure. Mi-am dorit să-mi adun la un loc oamenii pe care i-am îndrăgit şi cu care încă nu mă văzusem şi am ales o locaţie frumoasă, în mijlocul naturii. Ne-am adunat vreo 32 de oameni, care am străbătut sute de kilometri, venind care din ce colț de țară locuia, pentru a ne întâlni. Am umplut două cabane şi am animat pădurea cu veselie, cu râsete, cu cântece la chitară şi voci emoționate. Aş putea povesti foarte mult despre aceste 3 zile încărcate cu amintiri minunate şi despre oamenii pe care i-am cunoscut şi nu ştiu cum aş putea cuprinde atâta frumuseţe, atâta fericire şi atâta iubire. Ne-am îmbrăţişat de zeci de ori, ne-am spus „te iubesc”, ne-am simţit liberi, ne-am simțit ca o familie, deşi ne vedeam pentru prima oară. Am fost o amestecătură de vârste, de la copii la oameni trecuţi de 60 de ani, dar perfect compatibili sufleteşte. Ne-am despărţit plângând şi promiţându-ne că ne vom revedea cât de curând. Am plecat către ei cu o geantă şi multe întrebări şi m-am întors acasă încărcată de daruri, de iubire şi de amintiri preţioase.

Am învăţat multe din această experienţă frumoasă şi de la aceşti oameni minunaţi...

Am învățat că distanțele se micșorează atunci când sunt parcurse cu iubire, că nu contează câți kilometri despart trupurile, ci cât de aproape rămân sufletele. Am înțeles că inimile nu îmbătrânesc niciodată, că au propria lor lumină, propria lor căldură, propria lor forță miraculoasă.

Am descoperit că oamenii sunt cei mai frumoși atunci când își dau jos măștile și au curajul să se arate așa cum sunt, cu vulnerabilități, cu sensibilități, cu emoții sincere. Când nu se tem să fie ei înșiși, când nu își ascund lacrimile de teamă că vor fi judecați, când râd cu poftă fără să se gândească dacă cineva îi privește.

Am descoperit suflete care ascund comori nebănuite, oameni cu bun-simț, discreți, eleganți prin gesturi și vorbe, prieteni protectori și tandri, ființe care te fac să te simți acasă, oriunde ai fi. Am înțeles că frumusețea nu înseamnă opulență, ci simplitate. Că prieteniile adevărate nu sunt sudate de timp, ci de sentimentele sincere. Că distanța este doar o iluzie, un spațiu între trupuri, dar niciodată între suflete.

Am învățat că prietenii împart nu doar bucurii, ci și suferințe, că durerea unuia devine durerea tuturor. Că atunci când un prieten cade, ceilalți nu se uită la el de sus, ci se așază lângă el până când poate să se ridice. Că atunci când mâinile prietenilor se unesc într-o rugăciune, Dumnezeu coboară între ei și îi binecuvântează ca un părinte mândru de copiii săi.

Am înțeles că Dumnezeu are un mod miraculos de a aduce împreună oamenii care trebuie să se întâlnească și că nimic nu este întâmplător, că niciun drum nu este rătăcit atunci când el duce spre inimi care te așteptau.

Am învățat atât de multe din fiecare moment, din fiecare emoție, din fiecare privire... și mai presus de toate, am învățat că „și totuși, există iubire...”

Vă mulţumesc pentru TOT, dragii mei prieteni! Vă iubesc!