Omul bun...

„Când vezi un om bun, încearcă să-l imiţi;

Când vezi un om rău, analizează-te.”

- Confucius

  

Omul bun are mereu un zâmbet pentru cei încruntaţi, o vorbă bună pentru cei descumpăniţi, o mângâiere pentru cei îndureraţi.

Omul bun privește cu duioșie, vorbește cu iubire și se dăruiește cu drag.

Omul bun nu se teme de sărăcie şi nici nu face compromisuri care nu-i fac cinste pentru a deveni bogat.

Omul bun nu se teme de oamenii răi, fiindcă el ştie că răutatea este o slăbiciune şi că puterea adevărată este bunătatea, iar ea învinge întotdeauna.

Omul bun nu se teme de singurătate fiindcă ştie că Dumnezeu nu-l părăseşte niciodată și că întotdeauna îi va trimite un suflet care să-i umple singurătatea.

Omul bun nu se teme de suferinţe, fiindcă ştie că fiecare durere are alinarea ei și că fiecare încercare are învățătura ei.

Omul bun nu se răzbună pe cei care l-au rănit, ci-i iartă mereu fiindcă noaptea, înainte de culcare spune mereu: „...Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.”

Omul bun nu judecă, ci ajută. Necondiţionat. Fără să aştepte ceva în schimb.

Omul bun nu se simte mare când îi ajută pe alţii, ci se simte binecuvântat, fiindcă ştie că a ajuta este o onoare şi o oportunitate înălțătoare.

Omul bun are o inimă puternică, iar ea îl ajută să rămână mereu drept și să nu se prăbuşească în momentele grele ale vieţii.

Omul bun vede ceva frumos chiar şi în cel mai urât om sau lucru, vede ceva bun chiar şi în cel mai rău om sau lucru, vede ceva de valoare chiar şi în cel mai banal om sau lucru. Pentru că el vede prin ochii lui, iar ei sunt întruchiparea blândeţii şi bunătăţii.

Omul bun rămâne bun oricât de mult l-ar încerca viaţa şi oricât de mult l-ar dezamăgi oamenii pe care-i întâlnește.

Omul bun nu își va pierde niciodată speranța, încrederea, puterea, credința, duioșia, iubirea. Pentru că el a înţeles că bunătatea este răsplătită întotdeauna. 

Fragment din Cartea Insomnii