Până nu e prea târziu...

Întorcându-mă acasă de la serviciu, m-am întâlnit cu o cunoştinţă care m-a surprins cu ochii înlăcrimaţi. M-a întrebat de ce plâng, dar am evitat să-i răspund... Era prea mult şi poate prea greu să mă apuc să-i spun prin ce stări trecea sufletul meu. 

Am lăcrimat trecând pe lângă un bătrân care savura cu poftă o îngheţată... Nu ştiu ce m-a înduioşat la acel om, poate bucuria şi pofta cu care mânca acea îngheţată, poate mâinile lui îmbătrânite care tremurau, poate chipul brăzdat de riduri, poate tristeţea şi resemnarea din ochii lui... Sau poate că în toţi bătrânii îl văd pe tata, a cărui zi de naştere ar fi fost mâine...

Aş fi avut un tată bătrânel şi poate ursuz, poate cicălitor, dar ce bine ar fi fost să îl mai am... să-i mai pot spune „La mulţi ani!”, să îi mai pot pregăti un desert, să mă mai bucur de prezenţa lui...

Încă şi acum mă învinovăţesc că nu am făcut destul pentru tata, deşi a plecat la cer când aveam 16 ani şi atunci nu aveam posibilităţile pe care le am azi... Acum nu pot decât să mă străduiesc să fiu fiica pe care şi-ar fi dorit-o şi pe care ar merita-o... Şi mi-e ciudă că nu reuşesc mereu... dar mă consolez cu ideea că părinţii înţeleg şi iartă... Poate tocmai de aceea îi sacrificăm cel mai mult, le înşelăm aşteptările, îi punem pe ultimul loc, ştiind că ei nu aşteaptă nimic, că nu pretind, că înţeleg, că se mulţumesc cu nimic, că iartă la nesfârşit...

Îmi amintesc cât de tare s-a supărat o prietenă pe mine când am încercat să o fac să înţeleagă că un prieten nu ar trebui să fie mai presus de un părinte. De ziua mea îmi cumpărase un cadou costisitor, pe care a cheltuit vreo 250 de lei. Am apreciat gestul şi efortul ei, deşi cadourile scumpe mă fac să mă simt incomod, fiindcă ştiu că întotdeauna se găsesc lucruri mai bune de făcut cu banii, mai ales atunci când ai o familie, când nu ai tot ce ţi-ar trebui, când în casă sunt lucruri de reparat, de îmbunătăţit... Chiar nu mă pot bucura dacă o persoană face sacrificii pentru mine, dacă renunță în favoarea mea… M-aș bucura mai mult să primesc de la prietenii mei un dar de 10-20 lei și de restul banilor să-mi arate că au făcut o bucurie copiilor lor, că le-au cumpărat ceva, că i-au dus la un film, la teatru, la patinoar…

După câteva luni am mers împreună cu prietena mea în oraş să îi căutăm un cadou mamei sale. Găsisem nişte papuci de vară, de care mama ei avea nevoie pentru picioarele bătrâne şi obosite, iar prietena mea a ales cel mai ieftin model (costau 45 de lei), refuzând să-i ia pe cei mai buni, care costau cu 30 de lei mai mult... Am răbufnit atunci şi i-am spus că nu mi se pare normal că îşi pune prietenii mai presus decât propria mama, mai ales că ştiam că şi altora le dăruia lucruri costisitoare, îndemnată de falsa prejudecată că trebuie să se ridice la nivelul lor... Nu m-a înţeles atunci şi s-a simţit lezată în orgoliul propriu, crezând că eu nu ştiu să apreciez faptul că mi-a făcut un cadou de care m-am bucurat... Dar bucuria mea s-a transformat în tristeţe atunci când am văzut că sunt pusă mai presus de mama ei… eu, o străină, poate doar o trecătoare prin viaţa ei, care nu aveam niciun merit spre deosebire de fiinţa care i-a dat viaţă şi care a crescut-o... De ce aş merita eu mai mult decât mama cuiva?

Dacă încă aveţi părinţi, nu-i neglijaţi în favoarea altora, nu-i puneţi pe ultimul loc, nu-i sacrificaţi pentru prieteni... Un prieten decent nu va aştepta să faceţi sacrificii şi nici să-l puneţi mai presus de propria familie... Un prieten decent vă cunoaşte posibilităţile şi recunoaşte de îndată un efort, de aceea nu se va putea bucura de faptul că îl privilegiaţi în defavoarea altora...

Dacă încă mai aveţi părinţi, bucuraţi-le sufletele şi nu aşteptaţi, nu amânaţi...

Atât de mult mi-aş dori să-i mai pot dărui lui tata ceva... să-i arăt cât de mult îl preţuiesc, cât de mult apreciez şi respect toate eforturile lui, toată iubirea cu care m-a crescut, toate renunţările lui... Dar nu pot decât să mă consolez cu gândul că el se bucură de fericirea mea, de realizările mele şi că e împlinit atunci când le ofer altora ceea ce i-aş oferi lui...