Prea scump pentru că n-ai bani sau prea scump pentru tine?

Acesta este un subiect care mă frământă de multă vreme și despre care ar fi trebuit să scriu demult, nu abia acum. Este despre noi, femeile, despre cât și cum ne prețuim. Despre ceea ce ne dăm voie să avem, să simțim, să trăim. Despre felul în care ne vedem și, mai ales, despre felul în care ne permitem să fim.

Mereu am iubit frumusețea în toate formele ei. Cine mă cunoaște știe cât de mult îmi plac parfumurile și cosmeticele… Nu pentru a le avea cu nemiluita, adunate și cum ar fi niște trofee, nu pentru a-mi umple sertarele cu lucruri pe care nu le voi folosi niciodată, ci pentru că ele fac parte din acel mic ritual al grijii de sine. Am învățat că nu e nevoie de multe, ci doar de câteva lucruri alese cu grijă, de calitate, care să mă facă să mă simt bine în pielea mea. Și totuși, de-a lungul timpului, am întâlnit femei care privesc astfel de lucruri ca pe o extravaganță, ca pe un capriciu pe care nu și-l pot permite. 

„E prea scump.”

„Cu banii aceia îmi iau mai bine două.”

„N-am banii tăi.”

Mi s-au spus astfel de lucruri, iar la început mă simțeam incomod, aproape vinovată că îmi permit să investesc în mine. Până când am înțeles că nu era vorba despre bani, ci despre priorități. Multe dintre aceste femei aveau resursele, dar alegeau să le aloce altor lucruri. Erau aceleași femei care fumau unul sau două pachete de țigări pe zi sau care își cumpărau lucruri de prisos, dar care considerau un parfum bun sau un ruj de calitate drept un lux de neatins.

Nu le condamn. Noi, femeile, am moștenit, într-un fel sau altul, această mentalitate de la mamele și bunicile noastre - femei care au știut doar să dăruiască, să se sacrifice, să se pună pe ultimul loc. Femei care și-au refuzat frumusețea, răsfățul, micile bucurii, pentru că au fost învățate că nu li se cuvine nimic, că tot ce primesc trebuie să fie pentru alții. Femei care s-au uitat pe ele, crezând că asta înseamnă dragoste și devotament.

Dar acele vremuri au apus. Suntem femei moderne, independente, capabile să ne purtăm de grijă, nu doar familiei, ci și nouă înșine. Și dacă avem grijă de toți ai casei, de ce să nu avem grijă și de sufletul nostru?

Mă întristează femeile care poartă pe chipuri și pe mâini urmele oboselii, ale renunțării la sine. Și mă bucur nespus că mama mea nu este una dintre ele. Mi-ar fi greu să știu că s-a sacrificat fără să își fi permis bucuria de a se simți frumoasă, de a se răsfăța cu lucruri care îi erau dragi.

Am auzit prea des femei spunând:

„Nu știu ce-mi face bărbatul dacă dau atâția bani pe un parfum!”

„Să văd dacă mă lasă soțul să-mi iau...”

Și de fiecare dată, am simțit o revoltă mută. Pentru că aceste femei nu erau dependente de bărbații lor, nu trăiau din mila lor, ci munceau cot la cot cu ei. Și, culmea ironiei, aceiași bărbați cheltuiau fără mustrări de conștiință bani pe țigări, pe băuturi, pe hobby-uri personale, fără să se întrebe dacă soțiile lor își pot permite același lucru.

Îmi amintesc o scenă din copilărie care m-a marcat. Mama se machia, iar tata a văzut un ruj în care abia mai rămăseseră câteva urme de culoare, iar ea încerca să-l folosească până la ultima fărâmă, folosindu-se de un chibrit pe post de spatulă. Tata a luat rujul din mâna ei și i-a spus:

„Nu ești atât de săracă încât să te porți așa. Îți voi da bani și vreau să îți iei câte rujuri vrei, dar să nu te mai văd chinuindu-te cu resturile astea.”

Atunci am înțeles că femeia trebuie să se prețuiască. Că nu trebuie să se priveze de lucruri doar pentru că așa a fost învățată.

Prima lecție despre parfum am primit-o tot de la tata. La 14 ani, am primit cadou primul meu parfum. Îl foloseam cu zgârcenie, de teamă că se va termina. Într-o zi, tata m-a întrebat:

„Te-ai parfumat?”

„Nu. Nu vreau să-l stric aiurea.”

Atunci, tata m-a întors din drum și mi-a spus:

„Nu pune nimic la păstrare. Azi suntem, mâine… cine știe? Bucură-te de lucruri, dacă tot le ai.”

Și din acel moment, am învățat să mă bucur de ceea ce am. Am învățat să nu mă mulțumesc cu puțin, să nu consider că frumusețea, grija de sine și răsfățul sunt lucruri opționale.

Să nu mă înțelegeți greșit. Nu spun că e nevoie de extravaganțe, că valoarea unei femei stă în numărul parfumurilor din colecție sau în rujurile din poșetă. Spun doar că fiecare femeie are dreptul la micile ei bucurii, la lucrurile care o fac să se simtă bine în pielea ei, la confortul și frumusețea pe care și le dorește.

Și dacă simțiți că uneori ceva e „prea scump”, întrebați-vă mai întâi dacă e într-adevăr așa sau dacă nu cumva prioritățile au fost greșit alese. Dacă nu cumva meritați mai mult decât credeți.

Nu lăsați lucrurile frumoase pe mai târziu. Nu amânați micile bucurii. Nu așteptați până va fi „momentul potrivit”.

Pentru că momentul potrivit este acum. Pentru că voi sunteți mai prețioase decât orice lucru din lume.