Magia poveștilor spuse din inimă

Una dintre cele mai frumoase povești pe care mi le-a spus tata în copilărie a fost despre doica lui. Era o femeie trecută de cincizeci de ani, care își petrecuse aproape întreaga viață în casa bunicilor mei. Încă din tinerețea ei, devenise omul de încredere al familiei, cunoștea fiecare rost al casei și era, probabil, persoana în care bunicii mei aveau cea mai mare încredere.

Tata îmi povestea că doica lui fusese mereu singură. Nu avea familie, nu avea copii ai ei, dar se dedicase în întregime grijii pentru el și frații lui, de când veniseră pe lume. Era pentru ei un fel de mamă tăcută, mereu acolo, mereu atentă, fără să ceară nimic în schimb.

Ceea ce își amintea tata cel mai clar despre ea era o carte. O carte groasă de povești, care îi însoțise serile copilăriei.

— Cred că mi-a citit cele mai frumoase povești, îmi spunea, cu o nostalgie caldă în glas.

Pentru el, acea carte era mai mult decât o simplă adunare de pagini, era un obiect magic, un portal către lumi fantastice, un miracol care prindea viață doar în mâinile doicii. Stătea mereu pe cel mai înalt raft al bibliotecii, de neatins pentru un copil, iar ea o lua de acolo cu un gest solemn, ori de câte ori tata o ruga să-i citească.

Și în fiecare seară, în lumina blândă din cameră, vocea doicii transforma rândurile acelei cărți într-o vrajă.

Anii au trecut, doica s-a stins, iar tata a devenit bărbat în toată firea. Viața l-a purtat pe drumurile ei, dar amintirea copilăriei i-a rămas mereu ca o lumină caldă în suflet.

Într-o zi, când a început să reamenajeze casa în care crescuse, a dat peste vechea bibliotecă a familiei. Printre rafturile pline de cărți prăfuite, a zărit, aproape ascunsă, cartea aceea magică din copilăria lui, cea din care, seară de seară, doica îi citea povești.

A luat-o în mâini cu emoție, iar gândurile i-au fugit departe, spre serile în care, cu ochii mari și plini de curiozitate, aștepta vocea blândă a doicii să-i aducă în față lumi de basm. Își amintea perfect cum o ruga mereu să-i citească povestea lui preferată, cum se lăsa purtat de farmecul cuvintelor ei și cum, la final, adormea liniștit, cu inima plină de visuri frumoase.

Acum, însă, când a privit mai atent coperțile cărții, a simțit un fior de nedumerire. Erau învechite, cartonate, iar titlul scris cu auriu abia se mai deslușea. A deschis cartea cu nerăbdare, sperând să regăsească poveștile care îi încântaseră copilăria. Însă, spre uimirea lui, paginile erau umplute cu litere gotice și texte care nu aveau nicio legătură cu basmele pe care și le amintea.

Atunci, un adevăr neașteptat l-a izbit: doica lui nu știa să citească.

Și totuși, în fiecare seară, îi spusese povești. Le inventase? Le ținuse minte din copilăria ei? Tata nu avea de unde să știe. Dar cert era că acea femeie, chiar și fără să poată citi rândurile scrise, îi dăruise magia basmelor. Îl purtase în lumi fantastice, îl făcuse să viseze, îi colorase copilăria cu glasul ei cald și blând.

Această descoperire l-a copleșit. Simplitatea și bunătatea acelei femei, care găsise o cale să nu-i răpească bucuria poveștilor, l-au impresionat profund. Nu avusese nevoie de cuvintele scrise pentru a-i oferi copilului ce avea nevoie cel mai mult: visare, frumusețe, siguranță.

Și astfel, tata a păstrat cartea cu sfințenie. Nu pentru ceea ce era scris în paginile ei, ci pentru poveștile nespuse care locuiau în ea, pentru magia pe care doica reușise să o creeze, din iubire și din dorința ca el să nu se culce niciodată fără un basm.

Dragi părinți,

V-ați gândit vreodată cât de important este pentru un copil să audă vocea părinților săi citindu-i povești? Cât de prețioase sunt acele clipe de intimitate, de magie, de visare împărtășită?

În iureșul vieții moderne, în goana de a le oferi copiilor „totul”, adică tot ceea ce noi, poate, nu am avut în copilărie, uităm, fără să ne dăm seama, să le oferim ceea ce contează cel mai mult: timpul nostru, atenția noastră, prezența noastră.

Copiii nu își vor aminti peste ani jucăriile scumpe sau hainele frumoase pe care le-au avut, dar vor păstra cu drag în suflet momentele în care ați fost cu adevărat acolo pentru ei, serile în care le-ați citit o poveste, momentele când le-ați răspuns la întrebările lor curioase, clipele când i-ați ajutat să înțeleagă lumea, să creeze, să viseze… când i-ați îmbrățișat și i-ați copleșit cu dragoste și atenție.

Cele mai frumoase amintiri din copilărie trebuie să fie despre căldura familiei, despre vocea blândă care le spunea povești înainte de culcare, despre siguranța pe care o simțeau în acel moment magic, în care totul devenea posibil.

Şi pentru că anticipez deja întrebarea voastră: „Ce cărți ne recomanzi pentru copii?”, am pregătit pentru voi o mică listă cu titluri de referință. Sunt povești care hrănesc imaginația, sufletul și mintea celor mici, povești care le vor rămâne aproape pentru totdeauna.

Lângă fiecare titlu veți găsi și un link unde puteți comanda cartea, însă multe dintre ele se găsesc și în librării.

Vă invit să redescoperiți împreună cu cei mici bucuria poveștilor. Pentru că, înainte de toate, o copilărie fericită se scrie în cuvintele spuse de părinți, seară de seară, la lumina unei lămpi, cu inima deschisă...

Micul prinț:  http://bit.ly/miculprint

Cuore, inimă de copil: http://bit.ly/inimadecopil

Colț alb: http://bit.ly/coltalb

Regatul de gheață: http://bit.ly/regatuldegheata

Singur pe lume: http://bit.ly/singur-pe-lume

Prinț și cerșetor: http://bit.ly/printsicersetor

Mary Poppins: http://bit.ly/MaryPoppins-

Fantasticul domn vulpe: http://bit.ly/Fantasticul-domn-vulpe
Coliba unchiului Tom: http://bit.ly/Coliba-unchiului-Tom
Pollyanna - Jocul Bucuriei: http://bit.ly/Pollyanna-Jocul-Bucuriei
Din cetatea lui tu în cetatea cerului: http://bit.ly/Din-cetatea-lui-Tu-in-cetatea-cerului