Nu-mi doresc să fiu o iluzie frumos împachetată, o mască impecabilă menită să cucerească admirația celor din jur. Nu trăiesc pentru aplauze, pentru validări efemere sau pentru a mă încadra în tiparele pe care societatea le trasează. Nu mă definesc complimentele superficiale și nici privirile care mă măsoară fără să mă vadă cu adevărat.
Eu trăiesc pentru a fi cineva în propria mea conștiință. Pentru a adormi în fiecare noapte cu sufletul împăcat, știind că nu m-am trădat pe mine însămi doar pentru a fi pe placul altora. Trăiesc pentru a mă simți întreagă, autentică, fără să-mi modelez esența după așteptările celor care nu îmi cunosc profunzimile.
Nu vreau să fiu o poveste spusă de alții, ci povestea pe care o scriu eu, cu fiecare alegere pe care o fac, cu fiecare vis pe care îl urmez, cu fiecare bătălie pe care o duc pentru ceea ce contează cu adevărat.
A fi cineva în sufletul meu înseamnă să mă respect, să mă iubesc, să îmi onorez valorile și să îmi port defectele cu demnitate. Să rămân sinceră, chiar și atunci când adevărul meu nu este pe placul lumii. Să rămân dreaptă, chiar și atunci când e mai ușor să mă las purtată de curent. Să rămân bună, chiar și atunci când răutatea încearcă să mă otrăvească.
Nu vreau să fiu un chip frumos într-o vitrină, nici un ecou al altor voci, nici umbra unor așteptări care nu sunt ale mele. Vreau să fiu eu, în cel mai profund și sincer mod posibil.
Pentru că, la finalul fiecărei zile, înainte de a da ochii cu lumea, trebuie să mă privesc pe mine însămi. Iar liniștea din sufletul meu valorează mai mult decât orice privire admirativă sau orice aplauze trecătoare.
Niciun comentariu