Ești doar un spectator.

„A deveni spectator al vieţii unui om înseamnă sa scapi de suferinţa vieţii.”

- Oscar Wilde

Privind de pe margine drama sau eşecul unei persoane este foarte uşor să îţi dai cu părerea. Începi să judeci alegerile celuilalt, convins că tu ai fi ales altfel – mult mai bine, desigur –, că nu ai fi greşit, că fi acţionat mai eficient, că nu ai fi irosit şanse. Pentru că de pe margine totul pare simplu...

E la fel ca atunci când priveşti un sportiv. Ai impresia că ai alerga mai repede decât el, că ai face o performanţă mai bună. Sau ca atunci când priveşti un dansator. Ţi se pare atât de simplu să dansezi aşa ca el, să pluteşti... Asta pentru că nu eşti în locul lui, pentru că de pe margine nu poţi să empatizezi real cu el. Nu simţi ce simte el, nu faci efortul pe care îl face el. Nu-i simţi emoţiile, nici durerile, nici temerile... Nu simţi durerea învingerii, a eşecului, urmate de privirile dezaprobatoare ale celor care aveau aşteptări de la el şi pe care i-a dezamăgit...

La fel este şi cu poveştile de viaţă. Văzând drama cuiva, eşecul sau neputinţa sa, îţi spui că în locul acelei persoane tu ai fi făcut altfel... Dar tu nu eşti în locul acelei persoane. Eşti doar un spectator care priveşte totul de pe margine şi care nu simte nimic. Un spectator care se amăgeşte cu iluzia că e mai puternic, mai bun, că ar face totul mai bine, că nu ar greşi, că nu ar eşua... Ești doar un spectator, adică prin definiţie o persoană neimplicată emoţional şi, ca atare, incapabil să simtă și să înțeleagă...

Dar asta se întâmplă până într-o zi, când vei trece de partea celui privit de pe margine – actorul – şi vei avea propriii spectatori care să te judece şi care să nu te înţeleagă, convinşi că, dacă ar fi în locul tău, ar face lucrurile mai bine...

Până atunci, bucură-te de spectacol, comentând şi judecând dramele, rătăcirile şi slăbiciunile celorlalţi, căci în curând vei fi şi tu în vizorul celor cu care cânţi în cor acum.

Fragment din Cartea Insomnii