Invidia, prostia şi răutatea nasc monştri

Văzând că unii mă vorbesc de rău pe diferite bloguri sau pe pagini de facebook, m-aţi întrebat cine sunt aceste persoane, de ce fac asta şi ce părere am despre ele. Voi răspunde din respect faţă de cititorii mei, singura ocazie în care voi vorbi despre asta pentru că, așa cum am mai spus, pe mine nu mă veți vedea bălăcărindu-mă cu nimeni pe nicăieri, nici măcar pentru a-mi apăra reputația. 

Cine sunt aceste persoane? Păi, cred că prin purtarea lor se descriu foarte bine şi își arată calitățile, pentru că identitatea lor este prea puţin importantă. Pentru mine sunt nişte nimeni disperaţi să mă transforme și pe mine într-o nimeni... și se iluzionează că vor reuși cu 2-3 minciuni aruncate pe ici pe colo să distrugă ceea ce eu prin munca mea și prin ceea ce însemn am construit.  
Desigur că eu îmi cunosc duşmanii, pentru că ştiu foarte bine cum am relaţionat cu lumea, pe cine şi cu ce am supărat. Pe aceste persoane care mă denigrează pe unde apucă le-am supărat cu simplul fapt că am ales să mă îndepărtez de ele atunci când am realizat că nu avem aceleaşi valori, aceleaşi preocupări şi că nu au ce căuta în viaţa mea. Iar purtarea lor de acum îmi confirmă că am ales corect, că într-adevăr nu erau persoanele care să merite încrederea și prețuirea mea. 

Şi, pentru că nu toată lumea ştie să piardă, pentru că nu toţi ştiu să încheie relaţiile civilizat, pentru că nu toţi ştiu să accepte cu demnitate o respingere sau un abandon, unii nu mai au pace dacă nu se răzbună, dacă nu denigrează, dacă nu distrug. Adevărata faţă a unora se vede abia după ce aceştia încheie o relaţie cu cineva… Atunci scot din ei tot ce e mai urât şi mai rău.  

Ce părere am despre asemenea persoane? Aceeaşi părere pe care o am despre oricine bârfeşte şi vorbeşte de rău pe cineva cu care a încheiat o relaţie: foarte proastă. Pentru că am deja destulă experienţă în privința oamenilor încât să ştiu că numai persoanele cu caractere dubioase au asemenea apucături. Preocuparea asta pentru bârfă şi denigrarea altor oameni este o caracteristică a persoanelor care n-au acces la cultură, la educaţie, la bunătate și a căror stimă de sine este extrem de scăzută. Ei simt o plăcere maladivă şi compulsivă de a face rău și dezvoltă niște obsesii bolnăvicioase.

Chiar dacă aparent ar trebui să mă deranjeze apucăturile acestor persoane, vă spun sincer, că îmi este indiferent ce fac. Aş putea să mă apăr demascându-le şi arătând lumii (cu dovezi concrete) cine sunt (pentru că nu-s puţine lucrurile care nu le fac cinste pe care le ştiu despre ele) dar asta m-ar face să cobor la nivelul lor, unul nu tocmai onorabil.

Ştiu că vor exista mereu guri sparte care să debiteze inepţii şi enormităţi, cât şi minţi înguste care să asculte şi să creadă tot ce aud. Dar totodată ştiu că oamenii de calitate, inteligenţi şi cu discernământ nu se uită în gura celor care vorbesc de rău şi nu-şi fac o părere bună despre aceştia. Elita firavă a societăţii, care crede orice subiect demn de can-can şi care iubeşte circul, nu mă interesează. Ştiu că oamenii cu preocupări normale şi sănătoase nu pierd vremea ascultând păreri, că n-au nevoie de descrierile altora pentru a cunoaște un om. 

Când am decis să devin persoană publică mi-am asumat şi păreri contra mea (ale celor care nu mă plac - au tot dreptul) şi, de ce nu, reacţiile nebuneşti ale celor invidioşi, care nu suportă succesul meu… Culmea este că aceste persoane, care azi se străduiesc să îmi strice reputaţia, au tăcut ani de zile după ce am încheiat relaţiile cu ele (tocmai pentru că nu aveau ce spune rău despre mine și nici ce să-mi reproșeze), ba chiar mi-au zâmbit și au fost amabile… Nu-i cam dubios că doar de când am ajuns în centrul atenţiei și-au amintit că au ceva urât de spus despre mine, iar zâmbetele lor perfide s-au transformat în priviri urâcioase? 
De când lumea și pământul se știe că orice realizare și orice succes atrage după sine şi câţiva duşmani. 

Nu voi începe acum să mă apăr în faţa lumii şi nici să mă justific pentru toate prostile pe care le spun unii despre mine… Ar fi o pierdere inutilă de timp şi de energie. Eu pot dovedi în orice clipă cine am fost, ce am făcut, cine sunt şi ce fac. Faptele mele şi oamenii din viaţa mea sunt mărturie a tot ceea ce am însemnat şi însemn eu ca om. Nu am fost un om perfect, am greşit şi eu în viaţă, nu am ştiut întotdeauna să mă port ireproşabil, dar nici nu am făcut greşeli reprobabile care să mă transforme într-un om detestabil, demn de a fi condamnat şi executat de cei care se erijează în călăi, uitând că nu sunt perfecţi şi că nu au niciun drept să judece şi să execute. Dumnezeu și oamenii care mă cunosc îmi sunt martori că nu am făcut rău cu bună ştiinţă, că nu am adus prejudicii financiare sau morale nimănui, că nu datorez bani, că nu am stricat relaţii, că am ajutat cât am putut (uneori chiar şi peste puterile mele) şi că intenţiile mele au fost mereu onorabile.

Ştiu, pe unii i-am deranjat cu asertivitatea mea, cu faptul că nu le-am dat acces la viaţa mea personală, că nu i-am lăsat să îmi invadeze sufletul şi viaţa, că nu am făcut eforturi ca să le fiu pe plac, că nu am făcut compromisuri de dragul aparenţelor şi pentru a păstra relaţii inutile cu persoane cu care nu aveam aceleași principii de viață, preocupări și valori morale.

Aşadar, ce părere pot avea despre aceste persoane care decad de la orice calitate umană, cărora invidia şi răutatea le-au întunecat sufletele şi minţile atât de mult, încât nu se mai pot controla, încât au decurs la cele mai mari mojicii, inclusiv la insulte şi la batjocură la adresa familiei mele şi a tatălui meu (pe care nici măcar nu l-au cunoscut vreodată), care-mi jignesc cititorii şi-i cataloghează în fel şi chip de parcă ar avea calitatea care să le permită să îşi dea cu părerea despre sute de mii de oameni și care încearcă să instige lumea împotriva mea cu îndemnuri criminale? 

Ce părere să am despre nişte persoane care îşi fac profile false pe facebook numai ca să facă rău, care sub anonimat se simt protejate, uitând că Dumnezeu vede totul şi că nu rămâne nimic neplătit în viaţa asta, că va veni o zi când conștiința lor le va deveni propriul judecător și călău?

Ce părere să am despre nişte persoane care găsesc o plăcere bolnavă în flecăreală despre alţii, care dedică ore în şir din timpul lor ca să facă rău, care mint cu nerușinare, care scornesc povești dubioase și a căror fiecare vorbă este otravă şi are menirea de a face rău?

La o privire mai atentă, veţi observa că aceste persoane sunt dedicate răului, că nu au alte activităţi şi precupări. Nu veţi vedea discuţii frumoase şi culte, ci doar bârfe şi instigare la comportament antisocial. Nu le veţi vedea sărind să ajute pe cineva, nu le veţi vedea implicate în cazuri sociale - aşa cum fac prietenii mei dragi, care iau câte un copil de pe stradă, îl spală, îl îmbracă cu haine curate şi îl hrănesc, care se zbat să ajute familii sărace, care au mereu o vorbă bună şi care prin tot ce fac încearcă să înfrumuseţeze lumea asta sătulă de circ, de prostie, de răutate și de dezbinare…

Părerea mea despre cei care recurg la asemenea gesturi este că sunt persoane nefericite și triste, care se detestă profund şi care nu se mai respectă deloc, care nu se mai tem de nimic și care nu mai iubesc nimic. Nu sunt cu nimic diferite de personajele ridicole, inculte și patetice care merg să bălăcărească persoane publice prin emisiunile televizate... 

Cu siguranţă toţi avem slăbiciunile noastre, nemerniciile noastre şi defectele noastre, dar unii ţin cu tot dinadinsul să le arate lumii întregi, să dea un exemplu execrabil, să arate cum nu ar trebui să fie un om. Cred că le face plăcere să se tăvălească prin mocirlă, că se simt bine în posturi degradante, pentru că “doamnelor!”, nu vă face cinste deşănţarea pe site-uri publice, defilarea cu bârfe şi cu discuţii demne de uşa cortului... Nu e o onoare să denigrezi un om, nu-ţi creezi o imagine imaculată cât timp murdăreşti pe altcineva şi în niciun caz nu vei fi mai presus decât cel pe care încerci să-l înjoseşti cu minciuni şi calomnii. Poate păcăliți câțiva naivi (fani ai Narcisei a lui Guță), dar nu subestimați chiar pe toată lumea!

Nu pot decât să compătimesc persoanele care au ajuns într-un asemenea stadiu de degradare sufletească şi să sper că într-o zi vor cunoaşte iubirea… pentru că e clar că acum nu au acces la iubire, la bunătate şi la frumos… și că viețile lor sunt pustii și lipsite se sens dacă au atâta timp și energie să se ocupe cu asemenea prostii. De exemplu, una dintre aceste persoane este mamă... și nu înțeleg de ce preferă să aloce ore întregi ca să mă denigreze pe mine, în loc să petreacă timp de calitate cu copiii ei (mai ales că nu are foarte mult timp liber), să le citească ceva, să le facă o prăjitură sau să-i țină pur și simplu în brațe și să se bucure de pacea și de alinarea pe care o poate oferi un copil...  
Dacă aș fi mamă, aș face tot posibilul să nu decad, să fiu un exemplu bun pentru copiii mei, să nu existe ceva în purtarea mea care să-i facă pe copiii mei să se rușineze de mine... înțelegi madam "C"? Înțelegi că faptul că eu nu mă apuc să te demasc pe tine acum pe site-uri publice și să spun toate lucrurile rușinoase pe care le știu despre tine, e un favor pe care ți-l fac, ca să nu ajungi într-o zi în postura ingrată să citească copiii tăi lucruri urâte despre mama lor? Pentru că așa procedează un om responsabil și bun, nu acționează sub impulsul invidiei și a urii... așa cum faci tu, care nu mai ai alt scop decât să-mi faci rău, lovind în mine cu nepăsare și indiferență față de oamenii care mă iubesc și pe care-i rănesc răutățile tale.

Acestea fiind spuse, sper să nu fiu nevoită într-o zi să mă apăr de aceste persoane care nu au loc de mine... pentru că nu aș vrea să vadă ce înseamnă să plătească pentru inconștiența și nedreptățile pe care le fac. Oricum plătesc deja cu vârf și îndesat cu nefericirea lor, cu neputința de a-și depăși condiția degradantă, slăbiciunile și frivolitatea... 

Până atunci, mă concentrez strict pe prietenii și pe cititorii mei buni și frumoși, oameni care îmi umplu viața și sufletul până la refuz, oameni de calitate de la care învăț mereu, care în urma fiecărui text scris îmi trimit gândurile lor (mă apreciază sau mă ceartă, după caz), oameni care nu mă lasă să fiu ridicolă și nici să uit care e menirea mea... aceștia sunt oamenii care merită atenția și prețuirea mea. 
Gânduri bune!