Să tac?

Am considerat întotdeauna că a fi prieten, înainte de orice, presupune a fi sincer şi bine intenţionat. A le dori binele oamenilor cărora le ești prieten şi a-i ajuta să se îndrepte dacă ceva nu e în regulă și să evolueze, fiindcă mereu e loc de mai bine în viețile noastre. Bine, eu încă mai cred asta şi voi muri crezând asta, doar că îmi voi schimba puţin atitudinea faţă de anumiţi oameni, așa ziși prieteni din păcate, care nu suportă să fie învăţaţi, corectaţi, ajutaţi nici măcar atunci când comportamentul lor lasă de dorit. Și pentru că în mintea lor dăinuie ideea că sunt perfecți, cei care nu înțeleg că nu e deloc așa au o problemă. Și voi rămâne indiferentă, încetând să-mi mai fac probleme pentru ei, știm cu toții că binele nu se face cu forța. Numai că ce nu au înțeles, e că sunt sinceră cu ei cum sunt în general, pentru că și eu, întotdeauna, mi-am dorit în viaţa mea oameni sinceri, care să nu îmi spună doar ceea ce mi-ar plăcea să aud, care să nu mă flateze inutil şi care să mă ajute să cresc, să ating treptele superioare ale evoluției mele. Să-mi spună sincer atunci când consideră că greşesc ori când sunt ridicolă, să mă încurajeze, atunci când este cazul, dar și când și dacă aş putea îmbunătăţi ceva la mine. Să-mi spună MIE, nu altora, ca bârfă. Să mă înveţe ceea ce ştiu ei, să nu mă mângâie părintește pe cap atunci când nu am dreptate. În consecință, m-am purtat cu oamenii din jurul meu aşa cum mi-aş fi dorit să se poarte şi ei cu mine. N-am făcut complimente gratuite, iar dacă am observat ceva greşit la un om, i-am spus lui, direct, cu drag și cu intenţia de a-l ajuta să se corecteze, nicidecum pentru a-mi demonstra superioritatea. Până la urmă, învăţăm unii de la alţii. Şi eu am învăţat la rândul meu de la alte persoane şi mi se pare firesc să transmit mai departe ceea ce ştiu. Asta nu înseamnă că vreau să fac pe deşteapta, nici că intenţionez să mă amestec în viaţa cuiva sau că vreau să fac abuz de prietenie. Numai că de multe ori, intențiile mele nu au fost înțelese corect...

În același timp, sensibilitatea și irascibilitatea celor care nu suportă să le faci observații atunci când greșesc mă fac să mă întreb: oare nu cumva sunt eu cea care greșește, oare nu ar fi mai bine să tac? Să nu mai fac observaţii atunci când văd că o persoană face vreo gafă? Să îi las pe toţi să fie aşa cum sunt şi cum vor să fie? Să nu mai fiu prietena incomodă care “le ştie pe toate” şi care spune mereu ceea ce gândeşte? Să-i las să fie ridicoli, needucaţi și ignoranţi atunci când sunt astfel? Să mă protejez de discuţii inutile şi obositoare, de tendința unora de a se victimiza și de duşmăniile celor care suferă de mania persecuţiei - cei care au impresia că fiecare observaţie cu intenţie bună este, de fapt, un atac?

Să tac atunci când voi vedea femei ridicole, bădărane, nefeminine, care trântesc pahare pe masă aşa cum trântesc tractoriștii halbele la birt? N-au decât să bea direct din sticle şi, dacă vor, să şi râgâie. Să scoată rujul la masă în restaurant şi să se rujeze, imediat după ce au mâncat, în faţa tuturor. Pe mine tata m-a învăţat că pentru a mă da cu ruj, trebuie să mă deplasez până la toaletă, altfel e vulgar. La fel este şi cu suflatul nasului. Sau cu folosirea scobitorii, chiar dacă este „admisă“ folosirea ei pe sub mână. Este admisă oare? Și dacă da, se cade oare? Este un gest elegant? Sunt chestii intime care nu se fac în public. Şi, din fericire, locurile publice sunt prevăzute cu băi unde te poţi scălămbăi în oglindă cât vrei.

Să tac atunci când voi auzi pe cineva spunându-i ospătarului “Adu-mi şi mie...”, chiar dacă mi se pare o lipsă de respect faţă de omul care serveşte? Fiindcă acesta nu este sclavul nimănui, iar cel servit nu este superior ca să-şi permită o asemenea impoliteţe.

Să tac atunci când unii se vor isteriza în restaurant pentru că nu vine nimeni să ia comanda la masă şi să nu le spun că, în mod normal, ospătarul n-ar trebui să vină să ia comanda dacă n-a închis toată lumea meniurile - asta însemnând că lumea încă nu s-a decis ce să comande? Să tac atunci când, deşi nu s-a așezat pe masă mâncarea tuturor, cei care şi-au primit porţiile se năpustesc asupra lor ca niște copii nerăbdători, cu impolitețe față de ceilalți prieteni care sunt de față?

Să tac atunci când într-un restaurant unde au fost invitați, unii se vor trezi să facă cine știe ce comparații cu alte restaurante? Unde cică porţiile erau mai mari, mâncarea mai bună, muzica mai aleasă şi muştele care zburau mai de rasă - făcându-l pe cel care i-a invitat să se simtă penibil și jenat că invitaţii lui sunt nemulţumiţi de locul în care i-a adus?

Să tac atunci când voi vedea bărbaţi comandându-şi înaintea femeilor, fără ca măcar să-i intereseze ce și-ar dori să comande doamnele și fără a face mai întâi comanda pentru ele? 

Să tac atunci când unii vor fuma în timp ce alţii mănâncă? Să tac când cineva va arunca o țigară sau gunoaie pe jos, în natură?

Să tac atunci când voi vedea persoane vorbind tare în locuri publice, atrăgând atenţia asupra lor şi deranjând? Să tac și când vreun meltean vorbește urât în prezența copiilor? Să tac atunci când prietenii mei vor sta călare pe telefoane în prezența mea, făcându-mă să mă simt în plus sau invizibilă? 

Să tac atunci când cineva vorbește peste mine, întrerupându-mă? 

Să tac și când voi vedea femei înjosite de bărbații lor? Și când voi vedea cupluri certându-se în public? 

Să tac atunci când voi vedea o prietenă că face combinații vestimentare nefericite, care dau senzația că s-a răsturnat dulapul peste ea? Să tac și când voi vedea pe cineva cu pantofii murdari sau cu etichete încă lipite pe talpile lor? 

Să tac atunci când am să văd pe chipul frumos al unei prietene un machiaj strident, prost aplicat sau o manichiură neîngrijită? 

Să tac și când voi vedea prieteni încălțați cu şlapi în restaurante elegante sau pe cineva descălțându-se sub masă? 

Chiar așa, cine sunt eu ca să le fac observaţii altora? Şi de ce aş crede eu că le ştiu pe toate mai bine ca alţii?

Să tac numai ca să am linişte şi ca să nu-i întorc pe toţi împotriva mea?

Să tac pentru că unii vor prieteni care să le gâdile orgoliile, nu prieteni incomozi ca mine, cu intenţii bune?

Ei bine, nu o să tac! 😀

Fragment din cartea Iubitelor mele prietene - de Irina Binder și Carmen Voinea-Răducanu