Nu toți știu cum să se despartă

Calitatea unui om se poate vedea și după felul în care vorbeşte despre cei din trecutul lui. Poate de aceea n-am ascultat niciodată cu plăcere bârfe despre foste/foşti prietene/prieteni, iubite/iubiţi, soții/soți. Fiindcă știu deja că se exagerează întotdeauna cu detaliile menite să-i strice imaginea celuilalt şi mai ales trebuie să-l plaseze pe plângăcios în postura de victimă. Pentru că așa e de când lumea, în situații de criză, cum ar fi o despărțire, oamenii slabi devin răi și se coboară... sub nivelul mării. Și nu-și pot stăpâni dorința de răzbunare.

Îmi amintesc de o discuţie în care un tip vorbea foarte urât despre ex iubita lui. I se plângea unei prietene că fosta era o nenorocită, înșirându-i toate defectele posibile pe care le poate avea un om.

“Măi băiete, tu acum vrei să mă convingi că ai fost chior sau prost?”, l-a întrebat prietena mea amuzată.

Tipul respectiv a amuţit. Nu-i venea să creadă că nu era compătimit. Văzând stupoarea de pe faţa omului, prietena mea a adăugat: “Dacă după atâţia ani ai numai lucruri urâte de spus despre femeia cu care ai stat, înseamnă că ai fost ori chior de n-ai văzut cum e ea cu adevărat, ori prost că ai acceptat-o. Şi să ştii că nu e o mândrie să fii prost. Şi nici să vorbeşti de rău pe cineva de care te-ai despărţit. Până la urmă ai mâncat cu ea la masă și ați dormit în același pat ani la rând, ce naiba!”

Şi i-a închis gura. Probabil că omul s-a dus la altă fereastră să-și cânte fals serenada, adică să se plângă de fosta, femeia oribilă care merita dispreţul tuturor. Totuși, mai târziu s-a însurat cu ea...

Desigur, am văzut și prieteni care s-au bălăcărit și care după un timp s-au împăcat, nu numai iubiți și iubite... 

Cert este că unii oameni nu ştiu să se despartă. De fapt, o majoritate importantă a oamenilor nu ştie să se despartă civilizat. Şi nu-şi pot continua vieţile dacă nu-l discută vehement pe celălalt, împroșcându-l cu venin și noroi. Orgoliile rănite nasc fel și fel de povești. Iar naivii ascultă cu gura căscată şi-l compătimesc pe cel care se plânge cât de bun şi de perfect a fost el, cât de mult s-a dedicat şi s-a dăruit, ca până la urmă să-i fie înşelate aşteptările. Ai fost bun? Atunci fii bun până la capăt. Oamenii buni știu să piardă cu demnitate și fără să facă uz de bârfe grosolane.

Ați văzut cât sunt de dezagreabili cei care merg pe la emisiuni de televiziune și povestesc despre relațiile lor, încercând să denigreze persoanele de care s-au despărțit? La fel de urâți sunt și cei care povestesc prietenilor și cunoscuților... 

Mă opreşte într-o zi o cunoştinţă şi-mi spune:

- Am auzit că te-ai certat cu Cutăreasca.

- Eu nu m-am certat. Pur şi simplu am ales să nu mai fim prietene, i-am răspuns.

- Dacă ai şti ce spune despre tine...!

- Nu mă interesează. Eu ştiu sigur că nu are ce spune rău despre mine. Dacă ea vorbeşte aiurea, vorbeşte despre ea, nu despre mine.

- Eu ştiam că minte... Știu câte ai făcut pentru ea și ce fel de om ești...

Da, cred! Dar ţi-a plăcut totuşi un zvon negativ, l-ai ascultat cu nesaț. 

Şi nu ai fost deloc pornită să-i dai peste nas celei care mă bârfea şi s-o întrebi dacă din toată perioada în care am fost prietene n-are nimic bun de spus despre mine...

Să recunoaştem, suntem mai receptivi la lucrurile negative la care aplecăm urechea, decât la cele frumoase...

Oamenii care încearcă să strice reputaţia cuiva o fac ori pentru că aşa îşi descarcă ei furia, ori pentru că au ca scop să îl facă pe acel om să nu mai fie credibil în fața celorlalți. Pentru că se simt în pericol, ştiind că le pot fi date în vileag caracterele îndoielnice și lucrurile compromiţătoare pe care le-au făcut şi care, dacă s-ar afla, le-ar strica imaginea imaculată pe care se străduiesc să o mențină. Şi, cu mintea lor micuţă dar diabolică, se apucă şi-l ponegresc pe cel care ştie adevărurile compromiţătoare despre el. Scornesc fel şi fel de minciuni menite să îl facă pe omul acela să nu mai fie deloc plăcut, admirat, ascultat – în consecință credibil- în faţa lumii. E măsura lor disperată de siguranţă. Jalnic, nu? Demn de oamenii primitivi… Numai că acum folosesc cuvinte, nu bâte.

Pe mine mă amuză cei care ascultă toate bârfele şi nu trec prin filtrul raţiunii informaţiile. Mai mult de atât, le transmit şi mai departe. E ca şi cum au călcat în ceva mizerabil şi duc murdăria pe covoarele tuturor… Ei bine, pe covorul meu, nu! Fiindcă nu permit. Eu nu ascult bârfe despre foste şi foşti, indiferent dacă vorbim despre simple prietenii sau despre relaţii de iubire. Ştiu deja că adevărul fiecăruia este diferit şi că se exagerează foarte mult din dorinţa de a da o altă amploare lucrurilor. Iar văicărelile astea sunt atributul oamenilor slabi, care suferă de mania persecuţiei și care au nevoie de cineva sa le valideze calitățile și să le confirme că sunt victime. Nu intru în astfel de jocuri, nu mă interesează.

Te-ai despărţit de cineva? Continuă-ţi viaţa şi taci. Nu te ajută deloc să discreditezi omul cu care ai încheiat o relaţie. Din contră. Decazi. Pentru că nu e o mândrie să vorbeşti de rău un om cu care ai împărţit o parte din viaţă, indiferent cum v-aţi despărţit. Iar bârfitorii nu pot lăsa o impresie bună decât persoanelor de o calitate îndoielnică.

Dacă ești un om cu adevărat de calitate, îți porți durerile în tăcere și te respecți într-atât încât să nu devii mai mizerabil decât cel pe care încerci să-l defăimezi.