Povestea cărții Fluturi

Pentru că mulți se întreabă cum a ajuns cartea Fluturi să aibă un asemenea succes, o să vă spun povestea ei.

Primele fragmente din carte au fost publicate aici, pe acest blog. Scriu aici din anul 2010.

Mi-am propus ca blogul “Insomnii” să fie refugiul meu, “jurnalul” căruia să mă destăinui, doar că este un jurnal pe care îl poate citi toată lumea.

Am jurnal de când am învăţat să scriu. Am început la îndemnul tatălui meu, scriind zicale care îmi plăceau, poezii, refrene ale unor cântece, dar mai ales programul pedepselor pe care le primeam când eram copilă. :)

Cu timpul, jurnalul meu a evoluat. Am scris în el tot ce mi-a trecut prin cap, umplând caiete groase cu tot felul de gânduri, frământări, momente speciale şi scrisori imaginare, pe care nu le-am trimis niciodată celor cărora le scriam.

În 2010 am început să public pe acest blog mici fragmente din jurnalul meu. Şi, pentru că am avut şi o poveste frumoasă de spus, mi-am propus să o împărtăşesc. Cititorii care m-au urmărit de la început îşi amintesc cu siguranţă că le-am spus că aş scrie o carte care să se numească "Fluturi". Conştientă că editurile n-ar publica o necunoscută, eu mi-am propus totuși să public măcar câteva exemplare pe care să le dăruiesc oamenilor dragi din viaţa mea, cărora mi-aş fi dorit să le împărtăşesc acea poveste.

Fluturi era un vis pe care voiam să mi-l împlinesc şi o promisiune pe care o făcusem cuiva foarte drag.

Povestea era bine păstrată în jurnalul meu. Iar într-o zi mi-a trecut prin minte să o public pe blog, nu toată, ci fragmente. Şi aşa am făcut. M-am trezit în scurt timp asaltată de mii de cititori care îmi cereau să mai postez din poveste şi care mă rugau să public cartea. Ok, voi publica., mi-am spus. Şi am început să mă interesez care sunt condiţiile pentru publicarea unei cărţi. Am citit pe internet foarte multe declaraţii ale unor scriitori care spuneau că nicio editură nu publică autori necunoscuţi, că nu au şanse decât persoanele publice din ţara asta, că baţi degeaba la poarta editurilor dacă nu ai o carte care să fie wow! Recunosc, m-am descurajat fără să încerc măcar să iau legătura cu vreo editură. Nu renunţ la visurile mele, dar nici nu mă hazardez. Mi-am spus atunci că Dumnezeu ştie mai bine dacă trebuie sau nu să public această carte, iar dacă va trebui, o voi publica. O prietenă mi-a spus în glumă: “Aştepţi cumva să trimită Dumnezeu manuscrisul la edituri?”

Care manuscris? Eu aveam vreo 3 caiete de 500 de file pline cu amintiri… şi o poveste în inimă şi în minte, care trebuia să prindă contur.

Am mai postat pe blog câteva fragmente, de dragul cititorilor.

Într-o zi, am primit un mesaj pe facebook de la un editor. Mare mi-a fost mirarea când mi-a spus că mi-ar publica povestea. Dar nu mi-a plăcut că a vrut să intervină în poveste, sfătuindu-mă să o fac mai comercială, să adaug scene de sex şi alte minuni. NU. Povestea nu va fi confecţionată aşa cum ar vrea editorii. Dacă va fi publicată, va fi scrisă exact aşa cum a fost. Şi am spus “Nu.” Eu, o necunoscută...

După câteva luni am mai primit o ofertă de a publica povestea. Am spus că mă mai gândesc. Iar după încă câteva zile mi-a scris directoarea Editurii ForYou, propunându-mi să îmi publice povestea.

“Chiar vreţi să mă publicaţi pe mine, o necunoscută? Nici măcar nu am talent…”, am spus. Dar editoarea mi-a explicat ce anume vede în povestea mea şi în felul meu de a scrie. A crezut în acel “altceva”, în sinceritatea şi autenticitatea poveştii şi a felului de scriere. M-am interesat ce publică editura dumneaei și am descoperit "o carte de vizită" impresionantă! Şi am decis să public. A durat câteva luni să pot lega povestea, scoţând din jurnale ceea ce era esenţial. Îmi amintesc că aveam toată casa în renovare şi scriam pe unde apucam, în praf şi în zgomote de maşini de găurit. Când povestea a prins un contur, i-am trimis-o editoarei să îşi dea cu părerea. Mă aşteptam să intervină, să îmi ceară să fac modificări, dar nu a vrut decât să adaug şi 2-3 încercări de a scrie versuri, pentru că i-au plăcut. Recunosc, cu versurile nu mă pot lăuda deloc. :) Nu le am. Dar uneori simt nevoia să mă exprim aşa şi rândurile curg, pur şi simplu. Nu le cosmetizez, nu scriu cu dicţionarul în mână. Habar n-am de rimă și ritm. I-am spus editoarei că nu aş publica şi acele poezii, dar ea a insistat că este un jurnal, iar în jurnal omul scrie ce îl taie capul, chiar şi reţete de prăjituri, până la urmă. Iar Fluturi nu se dorește a fi o capodoperă literară, ci o carte autentică, scrisă cu o exprimare liberă, pentru că atunci când oamenii scriu în jurnalele personale, nu scriu pentru public sau pentru critici, ci doar pentru ei înşişi și se exprimă liber.

Eram nerăbdătoare să public cartea şi am vrut să o public în data de 12.12.12. Din cauza asta, editura a fost nevoită să facă totul într-o grabă nebună. Dar, cu toate că în carte au scăpat câteva greşeli (în foarte multe cărți am văzut greșeli :) ), mă bucur că visul meu s-a împlinit şi că am putut să public cartea chiar de ziua cuiva drag. A fost un “dar” promis.

Nu m-am gândit niciodată la beneficii financiare de pe urma cărţii mele. De ce ar cumpăra lumea cartea unei necunoscute? Voiam vreo 100 de exemplare pe care să le pot dărui. Când editoarea mi-a spus că vrea să tipărească 2.000 de exemplare, am intrat în panică. “Vreţi să rămâneţi cu ele pe cap?”, am întrebat-o. Dar ea ştia deja că va fi o carte de succes.

În prima zi în care am anunţat pe facebook că am publicat cartea, s-au comandat la editură câteva sute de exemplare. În două luni cartea se vindea deja în toate librăriile din țară și au început să o vândă și librăriile româneşti din Republica Moldova, Canada și Londra. Dintr-o dată numele meu a devenit cunoscut, iar presa şi televiziunile mă invitau la fel şi fel de emisiuni şi evenimente.

Azi îmi văd cartea peste tot. Iar oamenii mă recunosc când mă întâlnesc pe undeva. De 2 ani cartea mea este pe primul loc în topurile vânzărilor din librării. 

Recunosc, nu am sperat niciodată la un asemenea succes. Şi nici să fiu citită de oameni atât de speciali şi de diverşi (ca vârstă şi condiţie socială). Iar surpriza cea mai mare am avut-o aflând că m-au citit foarte mulţi bărbaţi. :)

Dacă ar fi să scriu despre toate satisfacţiile pe care mi le-a adus această carte, aş putea scrie încă o poveste. O poveste frumoasă, despre oameni minunaţi pe care i-am întâlnit, despre mii de mesaje şi de poze primite de la cititori din toată lumea, care mi-au mărturisit că Fluturi le-a schimbat gândirea și priorităţile, că i-a determinat să îşi dorească să fie buni şi să trăiască frumos. Şi m-am bucurat enorm când mii de oameni, mai ales adolescenți, mi-au mărturisit că datorită cărţii mele au început să îndrăgească lectura.  

Poate că povestea mea este una banală. Poate că nu am deloc talent la scris. Dar oamenii au trăit povestea şi au ştiut ce să extragă din ea. Iar povestea mea a adus schimbări bune în foarte multe vieţi. Sute de mii. Dar şi dacă ar fi bucurat măcar un suflet, tot ar fi meritat să o scriu.

Nu am scris pentru critici şi sunt conştientă că probabil i-aş dezamăgi. Iar ei n-ar trebui să emită pretenţii de la un om care nu a studiat litere şi care nici măcar nu a citit destul încât să dobândească un limbaj literar mai evoluat. Am scris ca și cum aș povesti celor mai buni prieteni. Iar oamenii au primit cartea exact așa cum am oferit-o eu: cu tot sufletul.

Desigur, cartea mea este şi criticată. Nu de persoane care au calităţi care să le permită să facă o critică adevărată, ci de anumiţi cititori care n-au rezonat cu povestea, care n-au fost capabili să înțeleagă ceea ce era esențial, cărora nu le-a plăcut felul de exprimare sau care au găsit o mie şi unul de motive pentru care să nu le placă deloc cartea mea. Un important om de literatură mi-a spus aşa: “E imposibil să nu găseşti nimic plăcut într-o carte, iar cei care o demontează vehement, au clar un scop ascuns.” Așa am aflat că și în lumea literară există un fel de mafie, scopuri, războaie, ură și invidii. Recunosc, nu m-am așteptat la asta de la oameni care pretind că au cultură și valori, dar am înțeles că disperarea după faimă și bani alterează anumite caractere.

Unii susţin că regretă că au citit cartea mea, dar omit faptul că sunt (cred) singura scriitoare care am publicat un sfert din carte pe blog (aici: Cartea Fluturi), pagină cu pagină, tocmai pentru a le arăta oamenilor cum şi ce scriu şi pentru a-i ajuta să aleagă corect, să nu cumpere/citească o carte despre care nu ştiu nimic și care ar putea să nu le placă. Am fost corectă. Iar cei care nu recunosc că au citit cartea pentru că au fost curioşi să o citească toată, sunt sigură că, deşi susţin că nu le place cartea şi au lansat fel şi fel de războaie împotriva ei şi a mea, vor citi şi volumul 3 (pe care îl voi publica în curând) :). 

Succesul meu a venit la pachet şi cu invidii, cu demontatori, şi cu oamenii din trecutul meu cu care nu m-am înţeles şi care acum şi-au amintit că “i-am supărat” cândva, dar mi-am asumat toate acestea. M-aş fi îngrijorat dacă printre cei câteva sute de mii de cititori n-ar fi existat câţiva cărora să nu le fi plăcut cartea.

Povestea cărţii Fluturi este pentru mine una dintre cele mai frumoase experienţe. Am câştigat prieteni pe viaţă, am întâlnit oameni extraordinari și valoroşi cu care este o adevărată onoare şi binecuvântare să fii prieten; am clădit, am reuşit să ajut - o dorinţă pe care am avut-o ori de câte ori m-am simţit mică şi neputincioasă în faţa necazurilor unor oameni pe care aş fi vrut să îi ajut. Dar cea mai frumoasă parte din toată povestea cărţii Fluturi sunteţi voi, cititorii mei minunați, care sunteți buni cu mine, care m-ați copleșit cu frumusețea și iubirea voastră, de la care am învățat atât de multe lucruri bune.

Vă mulţumesc şi vă asigur de toată preţuirea şi dragostea mea!

Irina Binder

Volumele Fluturi se pot comanda aici:  Cartea Fluturi