Unii se descriu mâzgălind porți și garduri...

Cândva, în adolescenţa mea, m-am certat cu o prietenă. Aceasta a fost atât de supărată pe mine, încât a devenit orbită de dorinţa de a se răzbuna. De aceea a recurs la niște gesturi nebunești. 

Într-o zi, am găsit scris cu cretă pe poartă „Aici locuieşte o proastă”. Am șters repede, sperând că nu a văzut prea multă lume.  Recunosc, primul impuls a fost să merg să-i scriu şi eu ceva pe poartă, dar mi-a fost teamă. M-am stăpânit. A doua zi am găsit scris din nou pe poartă, de data aceasta mesajul fiind: „Aici stă o proastă și o hoață.” Am şters din nou şi toată ziua m-am gândit cum să fac să mă răzbun şi eu pe fosta mea prietenă. Aveam de gând să-i scriu pe poartă cu vopsea, nu cu cretă, ca să o învăţ minte. Dar m-am luat cu treaba şi furia mi-a mai trecut. A treia zi toată poarta mea era scrisă cu tot felul de insulte şi minciuni. Am şters totul sub privirea tatălui meu, care văzuse și scenele din zilele precedente.

De data aceasta eram hotărâtă să mă răzbun.

- Să ştii că o să-i scriu şi eu pe poartă, dar cu vopsea! i-am spus tatălui meu, ca să-l previn de eventuale reclamaţii venite din partea fostei prietene sau a părinţilor ei.

- De ce să faci asta?

- Pentru că şi ea îmi scrie pe poartă de 3 zile!

- Şi e frumos ce face ea? Îţi place?

- Nu!

- Atunci de ce vrei să fii şi tu la fel de urâtă ca ea?

Frustrată că tata nu mă încuraja în nebunia mea, m-am supărat pe el. Mă simțeam nedreptățită și neînțeleasă.

În ziua următoare, la trezire tata m-a prevenit că poarta este din nou scrisă.

- O să-i scriu şi eu pe poartă, ca să ştie toată lumea cine e ea!

- Lumea știe deja cine e ea. A arătat cine este prin faptul că încearcă să te facă de ruşine scriindu-ţi prostii pe poartă. Dar se face singură de ruşine, mi-a spus tata.

Am pornit cu un burete ud să şterg poarta, dar tata m-a oprit.

- Lasă aşa, nu mai şterge. Ce ai de gând, să faci curat la nesfârșit în urma ei? Las-o să se facă de rușine dacă asta vrea. Poarta aia mâzgălită arată cine e ea, nu cine ești tu.

- Dar vede toată lumea ce minciuni scrie!

- Şi ce dacă? Numai proştii se iau după tot ceea ce mâzgălesc nebunii pe garduri. Îţi pasă de proşti?

Şi nu am mai şters. Am lăsat poarta aşa până când ploaia a şters şi ultima urmă de cretă.

Iar eu m-am convins că tata avea dreptate, pentru că lumea care trecea pe lângă poartă condamna nu ceea ce era scris despre mine, ci gestul urât făcut de cea care în trecut îmi fusese prietenă.

Şi azi mă confrunt cu situaţii în care unii scriu insulte şi minciuni pe „garduri”, „pereţi” şi pe „porţi” publice, cu scopul de a-mi crea o reputaţie proastă. Dar nu mai simt nevoia să şterg în urma lor, nici să mă apăr în faţa lumii. Privesc cu seninătate la gesturile lor disperate şi la felul urât în care aleg să-şi arate caracterele, slăbiciunea şi urâţenia sufletească. Nu mai e nevoie să vorbesc eu despre mine, pentru că ei se descriu perfect prin ceea ce fac.

Mi se vor mai scrie minciuni şi insulte pe „porţi”, însă nu voi încerca să le şterg. Este pierdere de timp şi de energie.

În schimb, voi avea grijă să trăiesc frumos și să nu am motive de a mă rușina vreodată în fața cuiva. Așa cum am mai spus şi altădată, dacă vreodată voi ține capul plecat, va fi numai pentru a-mi admira pantofii. :)  

Fragment din Cartea Insomnii