Cândva, în
adolescenţa mea, m-am certat cu o prietenă. Aceasta a fost atât de supărată pe
mine, încât a devenit orbită de dorinţa de a se răzbuna. De aceea a recurs la
niște gesturi nebunești.
Într-o zi, am
găsit scris cu cretă pe poartă „Aici locuieşte o proastă”. Am șters repede,
sperând că nu a văzut prea multă lume.
Recunosc, primul impuls a fost să merg să-i scriu şi eu ceva pe poartă,
dar mi-a fost teamă. M-am stăpânit. A doua zi am găsit scris din nou pe poartă,
de data aceasta mesajul fiind: „Aici stă o proastă și o hoață.” Am şters din
nou şi toată ziua m-am gândit cum să fac să mă răzbun şi eu pe fosta mea
prietenă. Aveam de gând să-i scriu pe poartă cu vopsea, nu cu cretă, ca să o
învăţ minte. Dar m-am luat cu treaba şi furia mi-a mai trecut. A treia zi toată
poarta mea era scrisă cu tot felul de insulte şi minciuni. Am şters totul sub
privirea tatălui meu, care văzuse și scenele din zilele precedente.
De data
aceasta eram hotărâtă să mă răzbun.
- Să ştii că o
să-i scriu şi eu pe poartă, dar cu vopsea! i-am spus tatălui meu, ca să-l
previn de eventuale reclamaţii venite din partea fostei prietene sau a
părinţilor ei.
- De ce să
faci asta?
- Pentru că şi
ea îmi scrie pe poartă de 3 zile!
- Şi e frumos
ce face ea? Îţi place?
- Nu!
- Atunci de ce
vrei să fii şi tu la fel de urâtă ca ea?
Frustrată că
tata nu mă încuraja în nebunia mea, m-am supărat pe el. Mă simțeam nedreptățită
și neînțeleasă.
În ziua
următoare, la trezire tata m-a prevenit că poarta este din nou scrisă.
- O să-i scriu
şi eu pe poartă, ca să ştie toată lumea cine e ea!
- Lumea știe
deja cine e ea. A arătat cine este prin faptul că încearcă să te facă de ruşine
scriindu-ţi prostii pe poartă. Dar se face singură de ruşine, mi-a spus tata.
Am pornit cu
un burete ud să şterg poarta, dar tata m-a oprit.
- Lasă aşa, nu
mai şterge. Ce ai de gând, să faci curat la nesfârșit în urma ei? Las-o să se
facă de rușine dacă asta vrea. Poarta aia mâzgălită arată cine e ea, nu cine
ești tu.
- Dar vede
toată lumea ce minciuni scrie!
- Şi ce dacă?
Numai proştii se iau după tot ceea ce mâzgălesc nebunii pe garduri. Îţi pasă de
proşti?
Şi nu am mai
şters. Am lăsat poarta aşa până când ploaia a şters şi ultima urmă de cretă.
Iar eu m-am
convins că tata avea dreptate, pentru că lumea care trecea pe lângă poartă
condamna nu ceea ce era scris despre mine, ci gestul urât făcut de cea care în
trecut îmi fusese prietenă.
Şi azi mă
confrunt cu situaţii în care unii scriu insulte şi minciuni pe „garduri”,
„pereţi” şi pe „porţi” publice, cu scopul de a-mi crea o reputaţie proastă. Dar
nu mai simt nevoia să şterg în urma lor, nici să mă apăr în faţa lumii. Privesc
cu seninătate la gesturile lor disperate şi la felul urât în care aleg să-şi
arate caracterele, slăbiciunea şi urâţenia sufletească. Nu mai e nevoie să vorbesc
eu despre mine, pentru că ei se descriu perfect prin ceea ce fac.
Mi se vor mai
scrie minciuni şi insulte pe „porţi”, însă nu voi încerca să le şterg. Este
pierdere de timp şi de energie.
În schimb, voi
avea grijă să trăiesc frumos și să nu am motive de a mă rușina vreodată în fața
cuiva. Așa cum am mai spus şi altădată, dacă vreodată voi ține capul plecat, va
fi numai pentru a-mi admira pantofii. :)
Draga Irina,textul tau are un mesaj foarte bun pentru societatea noastra.Abia astept noua ta carte!
RăspundețiȘtergereAsa e!Fiecare se caracterizeaza prin ceea ce face!Niciodata nu trebuie sa ne razbunam,nu merita! Soarta le va plati,sigur!Imi place ce scrii si multi prieteni din lista m-au copiat! :D .O zi minunata,ca tine!
RăspundețiȘtergereIrina te iubesc!Textul tau a venit ca o eliberare pentru mine.Iti multumesc ca m-ai scutit de niste griji in plus si ca datorita tie voi imi voi pastra demnitatea si educatia primita de la bunii mei parinti!
RăspundețiȘtergereAștept cu nerăbdare cărțile! Te pup Irina ♥♥♥
RăspundețiȘtergereTatal tau era un om foarte intelept!
RăspundețiȘtergereRealitatea din ziua de azi. Fapta ne descrie, nu cuvintele sau in cazul dat scrisul de pe poarta!
RăspundețiȘtergereAstept cu mare nerabdare urmatoarea carte!!
Doamne astept cu nerabdare urmatorul volum....t iubesc...ai atata dreptate prin tot ce spui
RăspundețiȘtergereCat pot sa te iubesc, Irina pentru felul in care scrii, pentru felul in care esti, te iubesc! Ai niste lecții de viata impresionante, ne uimești mereu cu ele! Sincer pentru tine tot respectul si multa apreciere din partea noastra! Ne esti prea draga, sa stii. Cred ca si cei care te displac, te apreciaza. Esti incredibila, minunata, diferită....Vreau sa vin in Brașov sa te cunosc.
RăspundețiȘtergereCuvinte pline de înțelepciune strânse într-o viață de om pe care acum ni le oferi gratuit si cu multă dragoste. La fel ca mulți care îți citesc gândurile, mă simt inspirată și încrezătoare, deoarece există oameni ca tine, este drept puțini, care își călăuzesc viața după lucrurile de suflet care contează: dragoste de semeni, bunătate, respect și dorința de a ajuta dezinteresat. Continuă să lupți, chiar dacă ești cumva împotriva curentului, deoarece sinceritatea ta atinge dar mai mult de atât, schimbă inimile oamenilor, și asta nu e puțin lucru.
RăspundețiȘtergereFrumos mesaj, pentru cine are urechi sa auda. Mult succes in proiectele editoriale!
RăspundețiȘtergereBellissime parole♥♥come sei tu♥♥e tuoi libri. ..
RăspundețiȘtergere👍🏻!
RăspundețiȘtergereE trist ce poate face rautatea copiilor! Iti spun din experienta ca mamá!Iubirea mea nu e suficienta!Ei au nevoie sa fie acceptati de grup,devin nefericiti,iar asta te distruge sufleteste ca parinte...Iar ei...ei saracii,raman marcati de o societate plina de rautate...Te pup,suflet drag,azi mi-ai atins o coarda prea sensibila!
RăspundețiȘtergereOdată, păţind şi eu ceva asemănător, m-am necăjit foarte mult. Dar, Dumnezeu m-a făcut să citesc pe o bucată de hârtie câteva rânduri, parcă special puse acolo pentru a mă mângâia: Nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău! Trăieşte astfel încât să le demonstrezi că nu au dreptate!
RăspundețiȘtergereIrina, esti o persoana minunata! In tot acest timp cat te-am urmarit , am invatat o gramada de lucruri : despre adevarata feminitate, sinceritate, verticalitate si multe altele. Te iubesc si cred ca esti un bun exemplu pentru noi! Povestile si felult tau de a scrie ma inspira si ma fac sa vad viata cu alti ochi, uni mai clari si mai caldurosi.
RăspundețiȘtergereAstept cu nerabdare urmatorea carte! :-*
Irina te urmaresc de la inceput,de cand pagina ta insomnii avea vreo 3000 de fani.Te-am vazut cum ai crescut cu fiecare like si am sperat sa nu ma dezamagesti.Nu ai facut-o niciodata,din contra esti un om tare bun si am invatat multe de la tine.
RăspundețiȘtergereAzi trebuie sa iti multumesc pentru textul asta pe care l-ai scris pe facebook,un text care mi-a adus multa alinare!
iti multumesc mult draga Irina si iti voi fi alaturi mereu!
Mi-a spus o adolescentă că se urăşte şi că-şi doreşte să moară. Se simte inutilă, nedorită, neiubită şi foarte urâtă.
Fata este ţinta răutăţilor colegilor de şcoală care o ironizează şi o resping pentru că nu are aceleaşi preocupări şi posibilităţi ca ei, pentru că e diferită de colegele care umblă machiate strident şi care bat Mall-ul în lung şi în lat. E o fată normală, simplă şi cuminte.
“Mi-a spus un coleg că sunt urâtă că dracu.”, mi-a spus fata.
„Tu fii bună ca Dumnezeu. Nimic nu poate fi mai frumos ca asta.“, i-am spus.
Poate că numai cine nu s-a simţit respins nu ştie cum e să te simţi aşa. De multe ori, o privire jigneşte mai mult decât toate insultele din lume. O privire dezaprobatoare sau o atitudine respingătoare pot răni mai tare decât cea mai puternică lovitură.
Refuz să cred că noi, oamenii putem fi aşa. Refuz să cred că putem fi ucigaşi de suflete şi de visuri.
Oamenii nu sunt trupuri, sunt suflete. La naştere fiecare suflet primeşte un trup. În funcţie de foarte mulţi factori trupul ia o anumită formă.
Uneori nu putem influenţa forma trupului nostru… dar totuşi îl putem înfrumuseţa. Însă asupra sufletului nostru avem control deplin. Fiţi buni şi senini şi vă asigur că oamenii cu suflete frumoase vor fi receptivi la frumuseţea voastră. Nu lăsaţi nicio privire dezaprobatoare şi nicio replică răutăcioasă să vă descurajeze. Părerile oamenilor care privesc superficial, nu contează…
Să fie frumos poate oricine a avut șansa să primească un trup fără cusur... dar nu oricine poate să fie bun. Asta depinde strict de frumusețea și puterea sufletului.
E prea puțin important cum arată trupul. Și ochii frumoși și ochii mai puțin frumoși pot privi cu iubire și admirație. Și mâinile frumoase și mâinile mai puțin frumoase pot mângâia.
Și cred cu toată inima că la un moment dat, fiecare om va fi cel mai frumos om din lume pentru cei care-l iubesc.
Vă îmbrăţişez cu drag!
Irina Binder
Insomnii
Poti sa fii frumos,cuminte,un copil minunat,dar sa fii umilit,jignit,injosit...si multe altele...doar pt faptul ca nu bea,nu fumeaza,nu se drogheaza,nu isi face muschi la sala,sau nu poarta haine ultimul racnet,copilul meu e tratat astfel.Sa zicem ca nu a ajuns la faza cu sinuciderea,dar ii este greu si nu intelege de ce il fac urat...etc...Pt va asta incepe pe la 7 ani si nu te mai scapi de ea.Acum incepe sa vada va tot ce cu adevarat are importanta e familia,dar nimeni nu isi imagineaza prin ce infern trec acesti scumpi copilasi doar pt faptul ca nu au primit aprobarea ,,grupului".Dumnezeu sa dea putere tuturor mamelor ce trec prin aceste situatii! Iar ele multa rabdare si iubire pt copiii lor!Aaa,îmbratisarile si lacrimile fac minuni!O zi minunata!
ȘtergereImbratisarile si INCURAJARILE de genul: Lasa, mami, nu merita sa te superi, nu-i baga in seama; fii mai atent la toti copii din jur; nu esti singurul care trece prin asta, mai sunt si altii ca tine, cauta sa te apropii tu de ei, de cei marginalizati, poate ei sunt la fel de timizi ca si tine.
ȘtergereMult succes irina draga, apropo de posturile tale cu 'Azi m-a bucurat' pot adauga si eu 'Acum cateva zile m-a bucurat enorm sa citesc 'In curand Fluturi, volumul 3'!!'Multumesc irina!
RăspundețiȘtergereMi-a fost foarte rau, Irina, ani de zile! Nu-mi venea sa cred ochilor si urechilor! Pana cand am inteles, intro zi, cata dreptate avea tatal tau! Cei care procedeaza asa sunt si cei care vor fi aratati cu degetul pentru caracterul lor urat si miselesc. Faptul ca nu au curaj sa ti-o spuna in fata si folosesc porti, ziduri, masti sau chiar inofensive pagini, arata Lumii cat de murdar le este sufletul. Esti cu multe trepte mai sus ca ei! Si, totusi, pamantul nu-i inghite nici pe unii si nici pe ceilalti! Daca felul asta ii ajuta sa-si elibereze frustrarile, pe undeva, Dumnezeu ii intelege si pe ei de vreme ce nu ii trazneste pe loc. Esti minunata! Iarta-o! Ai puterea asta, educatia ta o permite!
RăspundețiȘtergereFaptele ne descriu atevaratul caracter nu vorbele
RăspundețiȘtergereLumea te judeca dupa vorbe mai intai, faptele... s-ar putea sa nu mai ai ocazia sa le mai faci, deja caracterul tau fiind definit prin ceea ce spui.
ȘtergereBuna Irina, sunt un mare fan a cartii "Fluturi" si as vrea sa stiu daca ce povestesti acolo chiar s-a intamplat? Chiar exista acea poveste de dragoste uimitoare intre tine si Robert?
RăspundețiȘtergerecat de dual din partea ta. de ziua iubitului tu postezi poezii triste de iertare, de of si jale dupa despartire. oare chiar asa orbeste te iubeste? nu vede ca tu esti inca bine ancorata in trecut?
RăspundețiȘtergereȘtii ceva? Văd că nu mai poți de grija noastră... mai ales de grija iubitului meu. Ai o mare problemă, Eu zic să-ți găsești o altă preocupare (deja ai o obsesie), sau poate să-ți găsești un iubit cu care să te porți așa cum știi mai bine. Pentru cultura ta generală, eu și iubitul meu nu trăim în lumea virtuală, nu trebuie să dovedim nimănui că ne iubim. Așa că, lasă-ne. Ne-ai plictisit cu observațiile tale și cu tot ce debitezi pe aici.
ȘtergereAm patit-o si eu :)))
RăspundețiȘtergereScuzați deranjul , dar as dorii sa va adresez următoare întrebare:
RăspundețiȘtergereCand o sa avem ocazia sa citim "Fluturi" volumul III?