"Fii cea de care lumea să aibă nevoie..."

„Fii tu însuţi schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.”

- Mahatma  Gandhi

Tatăl meu mi-a repetat obsesiv că trebuie să trăiesc astfel încât să nu depind de nimeni. Să am casa mea, banii mei, să nu am nevoie de lucruri şi de favoruri de la alţi oameni.

Îmi dădea adesea ca exemplu femei cunoscute care erau nevoite să suporte soţi violenţi, care nu le meritau, doar pentru că depindeau financiar de ei. Aveam o vecină care şi-a irosit viaţa lângă un bărbat leneş, beţiv şi agresiv. Într-o seară, biata femeie s-a refugiat la noi în curte ca să se ascundă de furia soţului ei. Avea faţa tumefiată, plângea şi tremura. Am întrebat-o atunci de ce nu fuge din casa lui şi mi-a spus că nu are unde să se ducă. Nu avea bani, nu avea un loc de muncă, nu avea școală, nu avea nimic. Se măritase foarte tânără, înainte să îşi construiască un viitor, iar la vârsta pe care o avea era mai greau să o ia de la capăt. Era ca o umbră, fără pic de viaţă şi de bucurie în ea. Muncea de dimineaţă până seara şi era prizonieră în casa ei, depinzând financiar de acel bărbat. Vecina mea nu a avut un tată ca al meu care să o înveţe că e necesar să se întreţină singură şi să nu depindă de nimeni.

Atunci eram doar un copil şi nu am ştiut cum să o ajut: am privit ca simplu spectator – implicat emoţional, e adevărat – la nefericirea și irosirea acelei femei. Dacă povestea aceea s-ar fi întâmplat acum, aş fi învăţat-o cum să înceapă o viaţă de la zero, cum să se reinventeze. Pentru că ştiu că este posibil. Întotdeauna este posibil să o iei de la capăt. Povestea ei mi se pare una dintre cele mai triste, dar văd povești triste și azi – femei cu stima de sine atât de scăzută încât refuză să-și ofere ceea ce merită și aleg încontinuu să fie dependente de cineva – părinţi, soţi, copii – să decidă alții în locul lor ceea ce merită și ce nu.

Cu ceva timp în urmă, o prietenă îmi spunea că iubitul ei, un tânăr foarte bogat, o înşală şi că relaţia lor este pe moarte. Când am întrebat-o de ce nu pleacă în lumea largă, mi-a răspuns că nu are unde să se ducă şi că, chiar dacă ar avea unde să plece, nu e dispusă să muncească, să plătească chirie, să se încoloneze în rândul femeilor de carieră.

 Dar plătea pentru confortul ei material un preţ mult prea mare: demnitatea și nefericirea. Să munceşti pe un salariu de nimic şi să stai cu chirie este mai onorant decât să fii întreţinută de un bărbat care nu te iubeşte şi care nu te respectă. Poate că este comod să nu faci nimic, dar mi se pare atât de trist să nu faci un efort să îţi oferi ceea ce meriţi. Aparent primim gratis anumite lucruri, dar în realitate plătim foarte scump pentru ele: cu preţul demnităţii, al libertăţii şi al stimei de sine scăzute. Alegând să depindem de unii şi de alţii, la final nu vom mai putea să ne privim cu respect în oglindă.

Cândva mi se părea învechită mentalitatea lui tata. Mă supăram pe el când mă certa pentru că luam cu împrumut câte ceva de la vecini sau prieteni. Mi se părea că este obtuz şi neadaptat. Dar azi îi sunt recunoscătoare pentru că m-a învăţat o lecţie nepreţuită: să nu depind de nimeni și să nu fiu nevoită să cer.

„Să faci tot posibilul să baţi la uşile oamenilor ca să le dai, nu ca să le ceri” mi-a spus tata. „Fii cea de care lumea să aibă nevoie, nu cea care să aibă nevoie de lume.”

Tati, îţi mulţumesc. Astăzi sunt o femeie puternică şi independentă datorită ţie.

Fragment din Cartea Insomnii