Nu durata contează, ci misiunea fiecăruia din viața noastră

În fiecare an, înainte de ziua mea, tata încerca să afle ce cadou mi-aș dori. Ca orice copil, am avut dorințe fel și fel, unele copilărești, altele nebunești. Însă într-un an, visul meu a fost unul neobișnuit:

– Mi-aș dori un cal!

Tata a ridicat sprâncenele și mi-a răspuns ferm:

– Un cal?! Niciodată! Crezi că un cal e ca un cățel sau o pisică? Un cal are nevoie de îngrijire specială.

– Atunci nu vreau nimic altceva, i-am spus cu hotărâre.

Dar tata nu era omul care să poată fi înduplecat cu ușurință.

– Îți ajung câinii, pisicile, iepurii și restul animalelor pe care le ai.

M-a mai întrebat de câteva ori ce altceva mi-aș dori, dar nu am mai insistat. Știam că un nu spus de tata era un nu definitiv. Așa că am renunțat la visul meu.

Apoi a venit ziua mea. O zi în care iarna s-a îmbrăcat în splendoarea ei, acoperind totul într-o mantie albă, strălucitoare. După orele de școală, m-am jucat cu prietenii în zăpadă, fără să mă grăbesc spre casă. De obicei, tata mă aștepta la poartă, dar în ziua aceea nu era acolo.

Am intrat în curte și, în clipa în care am închis poarta, am rămas împietrită. Sub streașina casei, acoperit cu una dintre păturile noastre, stătea un cal. Inima mi-a luat-o razna.

– Nu se poate! Nu poate fi al meu!

În acel moment, tata a ieșit din casă, cu un zâmbet care mi-a confirmat totul. Am privit calul, apoi pe tata, și am alergat în brațele lui cu lacrimi de bucurie.

– Ești cel mai bun tată din lume!

L-am numit Amurg, și mi-a fost cel mai loial prieten. M-a însoțit în atâtea aventuri, mi-a adus atâta bucurie și mi-a ascultat atâtea secrete, încât aș putea scrie o carte despre prietenia noastră. Dar într-o zi, Amurg a trebuit să plece. Durerea pierderii lui a fost sfâșietoare. Oricine îmi spunea că voi primi un alt cal, nu înțelegea - nimeni și nimic nu-l putea înlocui pe Amurg.

Așa am învățat că, uneori, iubirea vine la pachet cu despărțirea. Și că durerea pierderii te face să eziți în fața unei noi legături.

Mi-a fost teamă să-mi mai doresc alt cal. Mi-a fost teamă de o nouă suferință.

Și, cu timpul, am înțeles că la fel se întâmplă și cu prietenii. După ce pierzi un prieten, te retragi. Te temi să mai creezi o legătură, să te mai atașezi, să riști din nou suferința. Ai nevoie de timp pentru a accepta, pentru a te resemna, pentru a putea, poate, să îți deschizi sufletul altcuiva.

Pe parcursul vieții, am pierdut prieteni extraordinari. Fiecare plecare m-a pustiit și m-a descumpănit.

Îmi amintesc un prieten bătrân, care, la 80 de ani, mi-a spus cu blândețe:

- Oamenii vin și pleacă din viețile noastre. Fiecare vine când trebuie și stă atât cât îi este dat. Importantă este misiunea, nu durata.

Avea dreptate.

Acum, nu îmi mai pot imagina viața fără prezența celor care au fost, a celor care sunt și a celor care vor veni. Fiecare prieten a avut un rol precis, fiecare a contribuit la comoara mea de amintiri, fiecare mi-a lăsat o poveste.

Iar astăzi, nu mă mai tem să iubesc. Nu mă mai tem de legături noi. Aleg să trăiesc fiecare clipă cu cei dragi fără să mă gândesc la despărțire.

Și pentru prietenii pe care Dumnezeu mi i-a dăruit, pot spune doar atât:

Doamne, ești cel mai bun Tată din lume!