Mesaj pentru "dive"

Nu prea reacţionez la prostiile pe care le văd pe la TV sau pe facebook, fiindcă nu-mi place flecăreala despre inutilități și nici răspândirea lor. Dar azi voi reacționa la aroganța cuiva. Nu dau detalii (publicitatea costă și nu promovez prostii) :), voi spune doar că m-a iritat atitudinea unei dive mondene care a afirmat vorbind de sus și plină de emfază că restul femeilor, adică toate femeile normale din ţara asta sunt doar nişte frustrate sărăntoace, complexate, neîngrijite, urâte și grase şi care sunt invidioase pe divele superbe, bogate şi minunate ca ea, diva. Şi debita această divă tot felul de elucubraţii despre cum ar trebui să fie o femeie "adevărată", despre ce bărbat mişto ar trebui să aibă, ce viaţă de lux şi ce vacanţe exotice.

"Dragi" dive închipuite, diforme trupeşte, sufleteşte şi mintal, cu chipuri mutilate de operaţii, tatuaje şi machiaj sinistru, lipsite de orice expresie drăgălaşă şi feminină, cu sâni ostentativi şi coapse uleioase şi sclipicioase, ne scuzaţi pe noi, femeiele normale că nu suntem "adevărate" ca voi, doar pentru că noi avem ambiţii şi valori diferite de voi.

E adevărat, nu toate reuşim să avem trupuri sculptate fiindcă noi nu dormim până la prânz, ca mai apoi să bem un fresh, să mâncăm câteva migdale cu tofu, după care să mergem la gym, la saună, la masaj şi la cosmetică. Noi ne trezim cu noaptea în cap, gătim, pregătim copiii de grădiniţă şi de şcoală, mergem la muncă, facem cumpărături, alergăm, gătim din nou, spălăm, călcăm şi adormim seara epuizate fără a apuca să ne gândim dacă am fost frumoase în ziua care s-a încheiat sau cum să fim frumoase mâine, pentru că avem oameni pe care-i iubim mai mult decât pe noi înşine, pe care-i dorim mai frumoşi decât noi, mai bine, mai fericiţi, în siguranţă.

Poate că nu avem mereu un păr impecabil aranjat, dar avem bucuria unui păr răvăşit de mânuţele copiilor, de oboseala unei zile în care am muncit cocoţate, aplecate și contorsionate, de vântul care ne ciufuleşte în timp ce umblăm pe străzi.

Nu avem sute de perechi de pantofi fiindcă nu cedăm ispitei de a cumpăra mereu pentru noi, găsind de fiecare dată ceva mai bun de făcut cu banii: lecţii de pian pentru copii, cursuri de înot, câte şi mai câte.

Noi preferăm să cărăm pamperşi, biscuiţi, sticluţe cu ceai şi medicamente prin genţi, nu câini.

Noi nu avem feţele "aranjate" ca voi, dar avem pe chipuri expresii frumoase care transmit bucuria, dragostea, frumuseţea interioară. Noi nu ne ruşinăm cu ridurile noastre, fiindcă ele sunt mărturii că am trăit intens, că am avut emoţii care ne-au bucurat, care ne-au chinuit, că suntem oameni, nu imagini blurate.

Noi nu aspirăm la lucruri scumpe cu care să ne lăfăim în faţa lumii, noi ne mulţumim dacă ne putem mândri cu copiii noștri, cu realizările lor, cu frumuseţea lor şi cu noi, cu ceea ce însemnăm ca oameni și ca femei.

Noi cunoaştem foarte bine diferenţa dintre preţ şi valoare. Şi cunoaştem diferenţa dintre a avea şi a fi.

Noi nu ne-am mulţumit să găsim vreun fotbalist, vreun manelist sau vreun om de afaceri bogat care să ne facă "doamne" şi "dive". Noi am învăţat şi am muncit pentru a dobândi lucrurile de care avem nevoie. Noi n-am stat cu picioarele desfăcute şi cu mâna întinsă.

Pentru noi, o viaţă frumoasă nu înseamnă program de leneveală dedicat exclusiv trupului şi imaginii publice, nici vacanţe exotice pe banii lui iubi, nici lălăială prin Mall-uri şi prin cafenele. Nouă ne place să fim utile, să nu trăim doar pentru noi, ne place disciplina, ne place să ne asumăm responsabilităţi, să ne dăruim, să lăsăm ceva în urma noastră, să nu trăim doar ca să consumăm.

Noi, poate n-avem case multe şi luxoase ca voi, dar avem un singur acasă, acel cămin cald şi primitor în care se aud voci fericite, râsete şi cântece, în care ne iubim, ne certăm şi ne împăcăm, ne bucurăm şi ne întristăm împreună cu oamenii pe care-i iubim. Case în care oamenii vin cu drag și din care nu pleacă nici cu mâinile și nici cu sufletele goale. 

Noi nu avem maşini primite cadou de la bărbaţi trecători prin vieţile noastre, deoarece considerăm mai demn să ne plătim singure maşinile, chiar dacă nu sunt jeep-uri şi maşini de lux, dar maşinile noastre nu sunt doar obiecte de decor pentru a defila cu ele prin faţa lumii, ele ne sunt utile pentru a putea ajunge cât mai repede la muncă, la grădiniţa copiilor, la părinţii noştri, la cineva drag aflat în spital...

Aşadar, nu, nu ne complexează trupurile voastre perfecte, nici frumuseţea voastră plastică, nici boarfele cu care vă lăudaţi de parcă n-aţi valora nimic fără ele, nici popularitatea voastră, nici fericirea voastră de faţadă.

Noi ne iubim trupurile noastre, aşa cum sunt, fiindcă trupurile noastre imperfecte ne-au dăruit copii perfecţi, trupurile acestea simt căldura omului iubit în toiul nopţii, trupurile acestea imperfecte au muncit, au zăcut, au căzut şi s-au ridicat, au plutit, s-au dăruit şi au iubit perfect. Noi ne iubim vieţile cu tot ce ne este dat să trăim, noi ne iubim lucruşoarele pentru care am muncit şi le preţuim atât cât trebuie, dar nu mai mult decât pe noi înşine şi nu mai mult decât pe oamenii dragi nouă. Noi am cumpărat, nu am fost cumpărate.

Noi nu preţuim mai mult celebritatea şi imaginea în faţa lumii decât demnitatea, principiile şi omenia.
Nu ne complexează faima voastră, nici faptul că mulțimea vă admiră, fiindcă nouă ne ajung două - trei suflete dragi care ne fac să ne simțim cele mai importante și mai frumoase din lume. Noi nu depindem de mașini, de poșete, de bijuterii, de haine și de aplauze pentru a ne simți frumoase, pentru a avea încredere în noi și pentru a avea prestanță. 

Când ne priviţi de sus şi ne compătimiţi că nu suntem la fel de frumoase, de bogate şi de împlinite ca voi, ar trebui să ştiţi că şi noi, astea normale, vă compătimim pe voi, fiindcă suntem suficient de deştepte încât să nu credem în false valori şi în poleială şi vedem dincolo de imaginea pe care voi încercaţi să o vindeţi doar din ambiţia ieftină de a vă simţi "cineva".

Așadar, nu vă mai iluzionați că vă invidiem. Ce să invidiem la voi - faptul că sunteţi false, incapabile, că nu aveţi nimic de admirat şi că nu daţi niciun exemplu bun de urmat? De când ridicolul și derizoriul ar trebui să stârnească invidie? Ce să invidiem la voi, faptul că la sfârşitul zilei, după ce închideţi televizoarele în care v-aţi privit îngrozite că vă erau prea evidente genele false şi după ce închideţi facebook-ul unde vă validați zilnic imaginile de dive admirate, dorite şi invidiate, sunteţi, de fapt, singure şi pline de complexe? Că sunteţi doar folosite, uşor de cumpărat şi de manipulat? Că sunteți firi frivole și dependente de aprecieri, de lucruri și comfort? Că sunteţi neiubite, neîmbrățișate, lipsite de repere, de perspective, de oameni care vă vor binele? Nu vă invidiem, din contră. 
Nu vă mai flatați inutil, noi nu vă divinizăm pe voi. Noi ne divinizăm mamele și bunicile, așa simple cum sunt, cu mâinile lor muncite, cu chipurile lor ridate... dar ce spun eu aici?  

Ar trebui să meditați la următorul lucru: atunci când nu mai sunteți sub lumina reflectoarelor, când sunteți în singurătate și vă priviți în oglinda sufletului, cât de frumoase sunteți? Și când scoateţi de pe voi bijuteriile şi ceasurile scumpe, când vă dezbrăcaţi de haine și puneți poșetele scumpe în cuier, când scoateţi de pe voi tot ce are un preţ, voi cât mai valorați?