Nu mai acord a doua șansă.

Niciodată. Nimănui. Şi nici nu o cer la rândul meu dacă ar fi să comit o greșală impardonabilă. 

Am realizat în ultimul timp că zicala "Întoarce şi obrazul celălalt..." nu este un îndemn la omenie, ci la lipsă de demnitate, la acceptarea statutului de victimă pasivă. Și oricum Iisus a vrut să spună altceva, a dorit să sublinieze că în felul acesta victima dorește să stingă un conflict, nu că e bine să se lase bătută măr de agresor. Numai că învățăturile cu întorsul și celuilalt obraz cred că erau poate bune de aplicat în alte vremuri, dar nu în zilele noastre. Nu azi, când cel care te-a lovit o dată nu va înţelege de ce îi oferi şi celălalt obraz, ci va crede că în felul acesta îi confirmi și vinovăția ta dar și dreptul lui de a te lovi. Nu azi și nu cu oamenii care confundă bunătatea cu prostia. Nu azi și nu cu oamenii lipsiți de educație. 

Orice lovitură primită este nedreaptă şi umilitoare. Și oare câţi dintre noi ar oferi şi celălalt obraz pentru a mai fi umiliţi încă o dată? Şi de ce? De ce ar accepta cineva să fie abuzat şi să fie ţinta violenței cuiva? 

Experienţele cu oameni care s-au purtat incorect şi urât cu mine m-au învăţat că nu trebuie să mai ofer niciodată a doua şansă. Nimănui. Fiindcă se pare că a doua şansă nu este preţuită aşa cum ar trebui şi este confundată cam de fiecare dată cu slăbiciunea, cu naivitatea, cu prostia. 

Fiecare a doua șansă oferită s-a dovedit întotdeauna a fi o alegere greșită. Cel puțin în ceea ce mă privește, eu așa am pățit și asta am constatat. M-am încăpățânat să fiu bună și să cred în persoane lipsite de omenie și bun simț, iar asta m-a costat. Uneori chiar foarte scump. 

A doua şansă cred că este doar pentru copilul tău şi pentru familie, dar chiar şi în aceste cazuri este discutabilă. 

Ştiu, veţi considera că sunt prea drastică. Da, sunt. Am devenit radicală din nevoia de a mă proteja de nervi inutili şi de o încărcătură negativă. Am devenit astfel din momentul în care mi-am dat seama cât de preţios este timpul meu şi că ar fi o prostie să-l irosesc cu relaţii nesigure, cu oameni care-mi displac și care mă rănesc. Am devenit drastică de când mi s-a făcut lehamite de obrăznicie, de ieşiri necontrolate, de proastă creștere, de lipsă de respect, de agresiuni la bunul simț și de când m-am săturat să se tot profite de bunătatea mea, de disponibilitatea mea de a înţelege şi a ierta. 

Nu mai sunt dispusă să fac niciun compromis. Nu mai sunt dispusă să tolerez nimănui ieșiri necontrolate, insinuări calomnioase, acuzaţii aberante, crize de gelozie, reproşuri. Nu mai sunt dispusă să-mi explic fiecare intenţie, să mă justific şi să depun eforturi ca să conving pe nimeni că intenţiile mele sunt bune. Nu mai sunt dispusă să mă las judecată și pedepsită de cei care-și închipuie că au vreun drept asupra mea și că eu le datorez mai mult decât respectul. 

Iert, dar nu mai ofer a doua şansă. 

O “lovitură”, oricât de mică și de neînsemnată ar părea a fi, îl smulge definitiv din sufletul meu pe omul care m-a lovit.